Un argument privitor la etimonul toponimului Ţicleni!

Gândindu-mă de multă vreme cu aplecare atentă şi sporind preocuparea pentru elaborarea unei monografii a Oraşului ŢICLENI, dar, una întocmită pe criterii ştiinţifice şi sociologice, mi-am elaborat unele fişe de documentare şi informare pe această temă, pornind chiar de la etimonul toponimului «ţicleni», însă, mare mi-a fost surprinderea, când în materialele documentare ale primăriei noastre sunt lansate unele supoziţii cu conotaţii derizorii şi hilare asupra denumirii ca atare, ca să nu spun de-a dreptul ridicole pe care le-au lansat unii aşa-zişi intelectuali cu calificare didactică mediocră şi cu mintea uşor ceţoasă şi rătăcită!
Pe bună dreptate, se ştie că Ţiclenii însumează teritoriul cuprins de fostele sate: Răşina, Ţicleni, Tunşi şi Gura Lumezii, iar, după ce a fost declarat oraş, aşa cum argumentează d-l jurist Ion M. Ungureanu, satele au devenit cartiere, dar oamenii se numesc, în continuare, unii pe alţii: ţiclenari, răşinari, tunş(a)eni, sau lumez(a)eni, pentru că numele satelor vin din negura vremii, fără să fie cunoscută originea sigură a acestora.
Denumirea de Ţicleni, aşa cum se presupune de către unii, ar proveni de la cuvântul «ţiclă», vezi, Doamne, o veche unealtă cu care se prindeau racii, iar meseriaşii care confecţionau ţiclele se numeau ca atare, de parcă numai pe valea Cioienii erau raci! Păi, bine, oameni buni, numai pe aici se foloseau aşa-numitele ţicle la prinsul racilor, ca o îndeletnicire frecventă a localnicilor, cu pădurile lor seculare de fagi şi stejari, adăpostind văi umede prielnice acestor crustacee? Dar, oare, ne întrebăm, era aşa de importantă prinderea racilor, încât localnicii şi-au făcut din asta o meserie de bază?
Să fim serioşi! Savantul care a lansat «petarda» cu…racii, marşează prosteşte că…de aici şi toponimul «Racu», existent şi în Ţicleni şi în localităţile invecinate. Scribălăule, care ai lansat prostia, poate nu ştii că în comuna Negomir se află chiar un sat numit…Raci, aşa că tu fabulează mai departe în legătură cu faptul că ar exista chiar mai multe cuvinte care ar fi putut da numele unui sat, aşa cum perorezi cu exemplul «ţiclău», care ar înseamna deal ascuţit sau «ţiclean» sau «ţiclete», legat de o pasăre care trăieşte şi în prezent în aceste păduri. Auzi, bădie, acum terminaşi cu racii şi ajunseşi la păsărele?
Despre Răşina, satul în care m-am născut şi pe care demnitarii de două parale l-au şters, pur şi simplu, de pe pietrele de kilometraj sau de pe tablele de lemn indicatoare, se spune că este satul în care s-au aşezat răşinarii, ardelenii care treceau la târgurile din sudul ţării să vândă răşină de brad (folosită pentru tămâie sau drept combustibil şi în care se înmuiau torţele) şi-şi lăsau aici familiile, zona fiind ferită de vânturi şi având un climat cu influenţe mediraneene. Cu timpul, ei au renunţat la negoţul cu răşină, aceasta nemaifiind căutată şi s-au aşezat în actualul sat Răşina. Din câte am aflat de la strămoşii mei, cel mai mare şi mai bogat dintre cele patru sate a fost în mod incontestabil, Răşina, cu pământul cel mai roditor şi cu oamenii cei mai avuţi! Acesta a fost şi motivul pentru care aici s-a aflat sediul CAP-ului din comună! Poate că am să mă ocup mai mult de toponimul Răşina, dar, cred că e nevoie să lămurim cu atenţie toponimul Ţicleni, de la care am pornit, pentru că denumirea a apărut în epoca medievală, în primele secole ale celui de-al doilea mileniu creştin, iar, aşa cum am descoperit în arhivele de la Târgu-Jiu, locuitorii care trăiau în jurul actualei biserici de la Ţicleni, sub pădure, îşi duceau viaţa în bordeie de pământ şi ocupându-se cu creşterea vitelor, cu negoţul animalelor, chiar, cu furtişagul vitelor din alte localităţi, motiv pentru care au fost consideraţi «hicleni» sau vicleni, cum am zice noi astăzi, un termen foarte răspândit în evul mediu românesc în toate zonele ţării!
Acesta este şi motivul pentru care în vremea ocupaţiei austriece a Olteniei (1718-1739), a fost întocmită o hartă a Olteniei în care apare denumirea de SIHLENI, iar, în germană, litera «s» înaintea unei vocale se scrie şi se pronunţă «z», mai exact, se pronunţă «ţ», de unde şi Zürich, care este capitala cantonului Zürich, cel mai mare oraș și inima comercială a Elveției se pronunţă «Ţiurich», sau chiar cifra doi în germană se scrie «zvei» şi se pronunţă «ţvai», aşa că românii, inventivi cum sunt, de la «Sihleni» au ajuns la «Zihleni», pe filieră germană şi în ultima instanţă la…Ţicleni, ca să înţeleagă şi scribălăii care bat câmpii şi lansează ipoteze dintre cele mai bizare!
Unii se bazează şi pe faptul că un oarecare Radu Ţicleanu ar fi fost în oastea lui Mihai Viteazul, dar, documentul respectiv din secolul al XV-lea, dacă nu greşesc, nu poate fi socotit o certitudine care să ajungă până la denumirea unui sat, chiar dacă, respectivul oştean, ar fi stăpânit o anumită suprafaţă din vatra satului! Cert este că urmaşii cu acest nume au beneficiat de o anumită situaţie materială, dar, numele lor poartă pecetea stigmatului de…viclean, care nu poate fi atribuit nicidecum locuitorilor din alte sate aparţinătoare celui mai mic oraş din judeţul Gorj!
Prof. dr. Vasile Gogonea