Un alt fost dinamovist, în Bănie!

1187

Universitatea Craiova a ajuns la un acord cu fostul fundaş dinamovist Claude Dielna (32 de ani). Apărătorul francez poate evolua în centrul defensivei, şi a fost unul dintre cei mai buni jucători ai bucureştenilor când a evoluat în Liga 1. Ultima oară, Dielna a jucat în Statele Unite ale Americii, pentru New England și Portland Timbers. În cariera sa, acesta a mai trecut pe la nume importante, precum Lorient, Istres, Olympiacos Pireu, Sedan, Ajaccio, Sheffield Wednesday și Slovan Bratislava. Dielna va semna cu Craiova până la finalul sezonului, cu drept de prelungire.„Dielna este un jucător care mie mi-a plăcut când a jucat la Dinamo. A avut evoluţii bune şi dădea siguranţă maximă apărării lui Dinamo în perioada respectivă. Ultima dată a evoluat în America şi probabil că au venit recomandări şi de la Alex Mitriţă. Discuţiile s-au purtat de către Mihai Rotaru cu el, sunt în relaţii mai strânse. La modul în care s-a prezentat la Dinamo, ar fi un plus venirea lui. Ar creşte totodată şi concurenţa asta în compartimentul defensiv. Este o achiziţie bună“, a spus preşedintele Universităţii, Sorin Cârţu.Craiova a încercat în această iarnă să-i transfere pe Gabriel Tamaş (Astra), Marius Constantin (Gaz Metan Mediaş) sau Bogdan Planic (FCSB).
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here