Un adolescent din Mușetești se plimba noaptea cu mașinile vecinilor. Cu ultima s-a oprit în gard

480

Un minor de 17 ani, din comuna Mușetești, este cercetat de polițiști, după ce pe 24 martie a furat trei mașini din curtea vecinilor și a plecat la plimbare, deși nu avea permis de conducere. După ce a abandonat primele două autoturisme, Dacia 1310 și Dacia Solenza, acesta a condus un Peugeout, cu care s-a oprit într-un gard, pe raza satului Stăncești.

La data de 24 martie, polițiștii din cadrul Postului de Politie Mușetești au depistat pe raza localității Stăncești, un tânăr de 17 ani, din localitate, care a condus un autoturism, a pierdut controlul direcției și a intrat în gardul unui imobil. În urma verificărilor efectuate de polițiști s-a constatat că tânărul ar fi sustras trei autoturisme de pe raza comunei Mușetești, din curtea locuințelor proprietarilor, autoturisme ce erau neasigurate si aveau cheile în contact, cu care s-a deplasat pe raza comunei și le-a abandonat ulterior. De asemenea, s-a stabilit că tânărul nu posedă permis de conducere și era sub influenta băuturilor alcoolice, fapt pentru care a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt și conducerea unui vehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere”, se precizează într-un comunicat de presă al IPJ Gorj.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here