Firma TEAM TG Guard Târgu-Jiu, condusă de Victor Mecu, a câștigat o parte din licitația organizată de Laurențiu Ciobotărică, la finalul anului trecut, pentru paza unităților aparținând Complexului Energetic Oltenia. Unitățile miniere din zona Motru au încăput astfel pe mâna paznicilor plătiți de Mecu, UMC Roșiuța și UMC Lupoaia fiind păzite de efective compuse din maxim 100 de persoane. De două luni de zile, Mecu nu și-a onorat plățile către angajați, dovadă că salariații săi din zona Motru au fost lăsați fără lefuri începând din februarie. Patronul motivează către salariați că CEO-ul nu i-ar fi virat banii pentru munca depusă, spunându-le oamenilor că poate prin aprilie vor primi ceva. Angajații stau 24 de ore la muncă, perioadă în care trebuie să fie vigilenți, în timp ce au burțile goale.
Unitățile miniere din zona Motru au fost dintotdeauna tentante pentru hoții care au sustras, de-a lungul timpului, cabluri de cupru, role, componente de excavator și alte piese metalice care pot fi, cu ușurință, valorificate. Din acest motiv, cele două cariere au fost aspru păzite împotriva hoților, CEO încheind contracte cu firme private care să asigure paza acestor bunuri și ale unităților în cauză. Anul trecut, paza în zona Motru a fost asigurată de Signovince, ca de la finalul anului trecut, urmare a noii licitații organizate de Ciobotărică, partea de Motru să-i revină TEAM TG Guard Târgu-Jiu, condusă de Victor Mecu.
Având 100 de persoane la dispoziție, TEAM TG Guard și-a împărțit oamenii pe cele două cariere, ei mai având și obiective de păzit în Târgu-Jiu. La nici o lună după licitația câștigată la CEO, firma lui Mecu începe să scârțâie financiar, paznicii societății fiind lăsați fără salarii, deși ei continuă să-și facă muncă la capacitate.
“Mâncăm 24 de ore un pachet de biscuiți”!
Salariații sunt disperați începând din februarie de când nu-și mai pot plăti ratele la bănci, facturile și nu-și mai pot asigura nici măcar hrana pentru ei și familie. Paznicii se plâng că stau câte 24 de ore în cariere, în timp ce au la pachet doar câte un pachet de biscuiți.
“Lucrăm minim 240 de ore, pe lună, timp în care angajatorii noștri ar trebui să ne dea măcar minimul pe economie. Luăm însă salarii sub minim și nici măcar alea la timp. În fiecare noapte facem față, cu greu, hoților de fier care pătrund în perimetrul carierelor, și ei de foame, iar noi, aflați în aceeași situație, trebuie să îi oprim. Nu știm ce să mai facem. Am semnalat problema la ITM, dar cei de acolo spun că nu bagă, deoarece patronii firmei sunt «cu ochii albaștri»”, a declarat unul dintre paznicii firmei lui Mecu, îngrijorat că viitorul firmei și al salariaților acesteia este sumbru.
“Venim la serviciu cu speranța că măcar într-o lună ne vom vedea banii. Dacă am renunța la locurile de muncă am fi nevoiți să renunțăm și la salariile neluate”, a declarat, supărată și o angajată.
Societatea, în insolvență
Firma de pază a foștilor ofițeri SRI, Victor Nicolae Mecu şi Alexandru Marian Niculescu, a intrat în insolvență în vara anului trecut. Tribunalul Gorj a aprobat atunci cererea de deschidere a procedurii insolvenței firmei Team TG Guard SRL, care a fost depusă la instanță chiar de către unul dintre asociați, Alexandru Marian Niculescu. “Admite cererea. Dispune deschiderea procedurii generale a insolvenţei debitorului şi numeşte administrator judiciar pe CONSULTING COMPANY IPURL cu un onorariu lunar de 2500 lei plus TVA. Cu apel”, se arată în sentința Tribunalului Gorj, din august 2015.
De la declararea insolvenței și până acum, firma a făcut angajări, deși nu a dat salariile la timp, ci doar eșalonat, și chiar cu o întârziere de câte trei luni.
Anamaria Stoica
Sunt numai minciuni, eu sunt angajata la aceasta firma si nu pot sa accept sa se aduca asemenea acuzatii firmei, dar este o vorba cui ii dai o piine acela te muscă de mina, sunt curioasa ci e a dat acel interviu daca nu si a primit banii si maninca doar un pachet de biscuiti de ce nu sta acasa sa manince rabdari prajite. Nu cred ca l tine nimeni cu forta la servici, sa stea acasa si nu m ai ponegreasca firma si angajatii firmei!!!!!
esti o simpla dispecera ,de unde sti tu prin ce trec acei oameni…..daca tu ai esuat pe plan profesional cand ai facut scoala de asistente si acum rezisti in aceasta firma pt ca dai in natura ,nu mai mintii ca o vaca ce esti….
Minciuni, au fost intarzieri de 2 saptamani, cand lucram la signovince toata lumea regreta Teamul.Va garantez, puteti verifica, ca nici un aganajat din Motru nu putea vb asa de Dl Mecu