Ultimele zile până la primul meci – Pandurii, din nou acasă!

1312

După două cantonamente în Antalya și cinci jocuri de pregătire pe tărâm turcesc, Pandurii a revenit acasă, iar de astăzi se pregătesc la Târgu Jiu pentru meciul cu Oțelul Galați.

S-a lucrat bine, am mare încredere în ei!”, este scurta concluzie pe care o trage președintele Eugen Pîrvulescu după pregătirea de iarnă a echipei gorjene. După plecarea lui Eric, Pandurii i-a lăsat și pe Rada să plece sub formă de împrumut la U Cluj și pe Lazar la FC Botoșani și a renunțat la serviciile a doi jucători, Diego Rubio, care și-a reziliat contractul, și Adrovic, care nu mai face parte din planurile lui Pustai, dar a ratat un transfer în Israel. În schimb, la Târgu Jiu au ajuns un portar polonez, Michal Gliwa, un fundaș central, Doru Bratu, un atacant, Cristi Bud, și mijlocașul Dan Nistor, revenit până în vară de la Evian TG. Până la finele perioadei de mercato, la Pandurii ar putea să mai apară și alți jucători, dar Pîrvulescu spune că sunt șanse mari ca lotul echipei gorjene să fie cel pe care acum îl are Cristi Pustai la dispoziție: „E posibil să mai apară ceva pe ultima sută de metri, dar, în mare, cam lotul care a fost deplasat în Antalya este și lotul cu care vom aborda cele 15 etape rămase din actuala ediție de campionat”.

Bratu așteaptă decizia comisiei
Nu de puține ori, Pandurii a avut probleme în primele etape de după pauzele de vară sau iarnă în privința legitimării noilor veniți, însă de această dată se pare că toți cei transferați în această iarnă vor avea drept de joc pentru primul meci din 2014: „Nu avem probleme la legitimarea jucătorilor nou sosiți. Am deja carnetul lui Gliwa, i-am legitimat, și pe Bud, și pe Dan Nistor”, spune președintele gorjenilor. Eugen Pîrvulescu mai are de rezolvat o singură problemă, însă acolo mai are de așteptat doar o decizie de la Comisia pentru Statutul Jucătorului: „La Bratu mai e o mică problemă. El va fi declarat liber de către comisie. El a ajuns la o înțelegere cu Steaua, dar documentul trebuie să treacă prin comisie”, a mai spus oficialul Pandurilor.

Regretă lipsa lui Matulevicius
Dacă echipele cu pretenții la titlu au adus în această iarnă mulți jucători cu nume grele, Pandurii atrage atenția doar prin come back-ul lui Nistor. Pîrvulescu spune însă că are un singur regret, acela că lituanianul Matulevicius nu va putea reintra pe teren încă de la primele jocuri: „Fiecare echipă și-a făcut politica după buget. Și noi am transferat jucători, dar nu trebuie să transferi de dragul de a aduce jucători. Singurul lucru de care este păcat este că Deyvidas Matulevicius nu este apt, dacă el și Cornel Predescu ar fi fost apți la startul returului, nu am fi avut probleme. Nu ne va fi ușor fără un atacant de meserie, dar cu atacanții pe care-i avem, cu dos Santos, Feiz și Bud, până revine Matulevicius, sperăm că o vom scoate la capăt”, a declarat președintele Pandurilor.

Cu gândul la Galați
Pandurii au astăzi programat primul antrenament la Târgu Jiu, Cristi Pustai sunând adunarea pentru elevii săi la ora 11:00. Dacă meciurile din Antalya au devenit deja istorie, acum gândurile merg spre prima partidă oficială pe care gorjenii o vor disputa în 2014: „Oțelul Galați este o echipă care în jocurile de verificare pe care le dispută în Spania câștigă meci de meci, o echipă care a luat ceva jucători străini, s-au întărit pentru că Oțelul este în subsolul clasamentului. Cu siguranță, la Galați ne va aștepta un meci deosebit de dificil. Echipa gălățeană este în mare criză de puncte, dar în același timp și noi suntem în criză de puncte pentru că dacă vrem să ne menținem în plutonul fruntaș trebuie să venim cu o victorie de la Galați”, a încheiat președintele Pandurilor, Eugen Pârvulescu.
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here