Ultimele zile de înscriere în programul „Euro 200”

516

Elevii şi studenţii din învăţământul de stat sau particular acreditat care doresc să beneficieze anul acesta  de sprijin financiar în vederea achiziţionării unui calculator prin intermediul programului “Euro 200”, mai au doar câteva zile la dispoziţie pentru a depune cereri în acest sens.

Programul „Euro 200” este destinat elevilor şi studenţilor din învăţământul de stat sau particular acreditat, în vârstă de până la 26 de ani, care provin din familii cu venituri brute lunare de maximum 150 de lei pe membru de familie. La stabilirea venitului brut lunar pe membru de familie se iau în calcul toate veniturile realizate de membrii familiei în luna precedentă depunerii cererii, cu excepţia: alocaţiei de stat, alocaţiei familiale complementare şi a alocaţiei de susţinere pentru familia monoparentală, bugetului personal complementar acordat tuturor persoanelor cu handicap, burselor de studii şi burselor sociale, precum şi a tuturor drepturilor sociale care, potrivit legii, sunt exceptate de la stabilirea altor drepturi şi obligaţii. Elevii şi studenţii care doresc să beneficieze de acest sprijin financiar pot depune cereri în acest sens până la data de 21 aprilie. Solicitările acestora vor fi evaluate în perioada 19 aprilie – 19 mai, de către comisiile din unităţile şi instituţiile de învăţământ, împreună cu comisiile de anchetă socială, urmând ca în data de 1 iunie să fie afişată lista beneficiarilor pe portalul Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice. Elevii şi studenţii vor avea apoi cinci zile la dispoziţie pentru a depune contestaţii. Acestea vor fi soluţionate până pe 23 iunie, iar a doua zi va fi afişată lista finală a beneficiarilor, atât pe portalul MECS, cât şi în fiecare unitate de învăţământ. Eliberarea bonurilor valorice se va face în intervalul 23 iunie – 30 iulie, iar calculatoarele vor putea fi achiziţionate în perioada 24 iunie – 31 august. Anul trecut, peste 200 de elevi din Gorj au beneficiat de acest sprijin financiar.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here