Ultimele trei zile pentru exprimarea voturilor pentru gorjenii nominalizaţi la Gala Naţională a Excelenţei în Asistenţă Socială

689

Gorjul mai are la dispoziţie doar trei zile pentru a-şi vota nominalizaţii la cea de-a V-a ediţie a Galei Naţionale a Excelenţei în Asistenţa Socială, organizată de Colegiul Naţional al Asistenţilor Sociali din România (CNASR).

Lista premiilor Galei Naţionale a Excelenţei în Asistenţă Socială, ediţia a V-a 2018 este: Premiul asistentul social al anului; Premiul pentru asistentul social din domeniul protecţiei copilului; Asistentul social din domeniul persoanelor cu dizabilităţi; Asistentul social din domeniul sănătate / servicii medicale; Asistentul social din domeniul reintegrării sociale a persoanei private de libertate; Asistentul social din domeniul incluziunii persoanelor fără adăpost; Asistentul social din domeniul persoanelor vârstnice şi îngrijirii la domiciliu; Asistentul social din domeniul combaterii discriminării/ minorităţi; Asistentul social din domeniul incluziunii sociale / economie socială; Asistentul social din domeniul asistenţei sociale comunitare; Asistentul social din domeniul prevenirii / reducerii riscurilor asociate infecţiei cu HIV, consumului de droguri şi exploatării sexuale; Premiul pentru jurnalism; Premiul politicianul anului; Premiul instituţia anului; Premiul personalitatea anului în promovarea educaţiei şi formării în asistenţa socială; Premiul de excelenţă pentru promovarea profesiei liberale de asistent social; Premiul pentru întreaga carieră în promovarea asistenţei sociale; Premiul pentru cea mai activă sucursală a CNASR. Până pe 26 februarie (ora 00.00) are loc votul on-line, iar între 27 februarie şi 12 martie se va face jurizarea.

Mai mulţi gorjeni nominalizaţi
Gorjul nu putea să lipsească de la Gala Naţională a Excelenţei în Asistenţă Socială. Una dintre persoanele nominalizate provine chiar din redacţia cotidianului Gorjeanul, fiind vorba de Minodora Sucea, cea nominalizată să reprezinte judeţul nostru la Premiul pentru jurnalism, datorită experienţei sale în redactarea de articole din domeniul asistenţei sociale şi susţinerii pentru activităţile CNASR de-a lungul ultimilor ani. De asemenea, din judeţul nostru în cursa pentru premii au mai intrat şi următoarele persoane: Dănciulescu Elena-Mihaela (Premiul pentru asistentul social din domeniul protecţiei copilului), Veveriţă Vangheliţa-Georgiana (Asistentul social din domeniul persoanelor cu dizabilităţi), Măruţoiu Maria Corina (Asistentul social din domeniul sănătate / servicii medicale), Tomescu Delia (Asistentul social din domeniul reintegrării sociale a persoanei private de libertate), Petrescu Nicoliţa-Mariana (Asistentul social din domeniul incluziunii persoanelor fără adăpost), Andrei Maria (Asistentul social din domeniul asistenţei sociale comunitare), Popescu Cosmin Mihai (Premiul politicianul anului), DGASPC Gorj (Premiul instituţia anului), Măruţoiu Maria-Corina Cabinet individual de asistenţă socială, Gorj (Premiul de excelenţă pentru promovarea profesiei liberale de asistent social), CNASR Gorj (Premiul pentru cea mai activă sucursală). Ediţia din acest an a Galei Naţionale a Excelenţei în Asistenţă Socială va avea loc pe 20 martie, la Palatul Ateneului Român, iar gazdă a evenimentului va fi Andreea Marin, Ambasadorul Excelenţei în Asistenţă Socială.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.