Ultimele săptămâni ale campaniei extinse de donare de sânge, organizate de mall-ul din Târgu-Jiu

1597

Mall-ul din Târgu-Jiu, în parteneriat cu Centrul de Transfuzie Sanguină, continuă până la finele acestei luni campania prin care se dorește convingerea cetățenilor din Gorj să aleagă să fie donatori de sânge.

Campania a început în luna aprilie și se va sfârși la 31 august, iar donatorii vor fi răsplătiți cu un abonament medical de către reprezentanții Shopping City Mall. ,,Știai că România este printre ultimele locuri la numărul de donatori? Împreună cu Centrul de Transfuzie Sanguină Târgu-Jiu, te încurajăm să faci o faptă bună și să donezi sânge pentru cei care au atâta nevoie de el. Cu o singură donare îi ajuți pe pacienții din spitalele județului Gorj să primească o șansă la sănătate și viață. Noi îți mulțumim pentru implicare și te felicităm că ești un exemplu pentru cei din jur cu un beneficiu suplimentar, pe lângă toate drepturile pe care le ai după ce donezi sânge. Vino la Info Desk Shopping City Târgu-Jiu cu adeverința de donator eliberată de Centrul de Transfuzie Sanguină Târgu-Jiu și te recompensăm pe loc cu un abonament medical valabil 3 luni. În baza abonamentului de telemedicină, tu și familia ta veți beneficia de acces gratuit și nelimitat la consultații prin telefon la peste 40 de medici specialiști. Campania este valabilă până pe 31 august 2021. Implicându-te pentru ceilalți îți faci un mare bine și ție. După donare, sângele este împrospătat, imunitatea organismului creşte, iar riscul de paralizie şi accident vascular se reduce cu 30%”, au transmis organizatorii campaniei.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here