Ultima zi de înscrieri pentru posturile de inspectori antifraudă, de la Târgu-Jiu

620

Deoarece 23 şi 24 ianuarie au fost declarate zile libere nelucrătoare, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a anunţat faptul că doar astăzi, 25 ianuarie, până la ora 18.00 inclusiv, la sediul din Bucureşti al instituţiei, se mai primesc dosare în vederea participării la concursul organizat pentru ocuparea mai multor posturi vacante de inspectori antifraudă.

Direcţia Generală Antifraudă Fiscală Târgu-Jiu scoate la concurs trei posturi. Astfel, la Serviciul de control antifraudă şi la Serviciul monitorizare şi control achiziţii intracomunitare se caută doi inspectori antifraudă, grad profesional superior. Totodată, un post de inspector antifraudă asistent este vacant la Compartimentul cooperare interinstituţională. Pentru postul de inspector antifraudă asistent la Compartimentul cooperare interinstituţională din cadrul Direcţiei de la Târgu-Jiu, sunt impuse următoarele condiţii de ocupare: studii universitare de licenţă, absolvite cu diplomă în domeniul juridic; promovarea evaluărilor psihologice complexe, precum şi a celor de integritate; disponibilitate la detaşări şi deplasări în ţară şi în străinătate; disponibilitate la program de lucru prelungit; o corespunzătoare condiţie fizică şi psihică; diverse abilităţi aptitudini necesare caracteristice postului. De asemenea, pentru celelalte două posturi vacante, de inspectori antifraudă, gradul profesional superior, se solicită ca viitorii candidaţi să deţină: studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă în Ştiinţe Juridice sau Economice; promovarea evaluărilor psihologice complexe şi a celor de integritate; posesor permis de conducere categoria B; disponibilitate la program de lucru prelungit, precum şi la deplasări în ţară şi în străinătate; o corespunzătoare condiţie fizică şi psihică, precum şi o serie de abilităţi şi aptitudini – rezistenţă la stres, abilităţi de comunicare orală şi scrisă, ţinută morală şi decentă în exerciţiul funcţiei publice, capacitatea de a lucra individual şi în echipă, capacitatea decizională, păstrarea confidenţialităţii, fidelitate faţă de instituţie.
Concursul constă în trei etape: selecţia dosarelor de înscriere; proba scrisă şi interviul. Proba scrisă constă în rezolvarea unor teste-grilă şi se va desfăşura în data de 11 februarie 2017.
I.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here