Ultima zi de înscrieri pentru examenul de grad principal la asistenţii medicali

1550

Asistenţii medicali gorjeni vor putea susţine în cea de-a doua jumătate a acestei luni examenul de grad principal, sesiunea 2019.

Examenul de grad principal se va desfăşura în două etape: verificarea dosarelor de înscriere – etapă eliminatorie şi test – grilă de verificare a cunoştinţelor. Înscrierile la examen au debutat pe 1 octombrie şi se încheie astăzi. Examenul la care vor participa asistenţii medicali, pentru obţinerea de grad principal, va fi organizat de Ministerul Sănătăţii, prin Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Gorj, în colaborare cu Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România filiala Gorj. La examenul de grad principal se pot înscrie candidaţii care îndeplinesc cumulativ următoarele criterii: sunt absolvenţi cu diplomă de absolvire/licenţă sau echivalentă, a uneia din următoarele categorii de instituţii de învăţământ: şcoală postliceală sanitară; liceu sanitar; colegiu medical universitar; facultate de asistenţă medicală/moaşe; îndeplinesc, până la data înscrierii la examen, cel puţin 5 ani vechime în specialitatea înscrisă pe diplomă. Examenul de grad principal se va desfăşura în două etape: verificarea dosarelor de înscriere – etapă eliminatorie şi test – grilă de verificare a cunoştinţelor. Pentru a fi declaraţi „Promovat” candidaţii trebuie să obţină la testul – grilă minimum 70 de puncte, corespunzător notei 7.00. Tematica şi bibliografia pentru examen sunt elaborate, pe specialităţi, de către reprezentanţii Ministerului Sănătăţii şi ai Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România. Înscrierile la examen se fac, pentru toate specialităţile, la sediul filialelor judeţene/a municipiului Bucureşti ale OAMGMAMR. Taxa de participare la concurs este de 150 de lei/participant. Examenul pentru asistenţi medicali generalişti, surori medicale, oficianţi medicali va avea loc pe 24 octombrie la sediul filialei Gorj a OAMGMAMR, iar pe 25 octombrie este programat examenul pentru asistenţi medicali, însă alte specializări decât asistenţi medicali generalişti.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here