Astăzi, este ultima zi în care liceenii talentați la desen, pictură sau muzică, ce au nevoie de sprijin financiar pentru a achiziţiona materiale, instrumente, echipamente şi orice altceva este necesar pregătirii lor ca muzicieni, pictori sau artişti plastici, ori pentru a participa la competiții de profil, mai pot aplica pentru bursele stART.
Programul Bursele stART reprezintă un program de burse creat special pentru tinerii artişti în formare, oferindu-le acestora sprijinul material care îi va aduce mai aproape de marile scene şi galerii de artă ale lumii. Bursele sunt dedicate tinerilor liceeni (din clasele a IX-a până la a XII-a, inclusiv), talentaţi la desen, pictură sau muzică, care fac deja parte dintr-un club de muzică, pictură sau desen, sau sunt înscriși într-o instituție de învățământ din România și au câștigat premii la concursuri naționale sau internaţionale. Cu ajutorul acestei burse, tinerii talentaţi pot achiziţiona materiale, instrumente, echipamente şi orice altceva este necesar pregătirii lor ca muzicieni, pictori sau artişti plastici. Vor putea participa la concursuri naţionale, la expoziţii şi concerte sau vor putea urma cursuri de perfecţionare în domeniul artistic ales. Bursierii vor beneficia şi de consiliere pentru dezvoltarea lor profesională şi personală, astfel încât traseul artistic să le fie mai clar şi să se simtă motivaţi să-şi urmeze visul.
Criterii de validitate
Pentru aceste burse pot aplica elevii de liceu din clasele XI-XII, care își desfășoară activitatea artistică (desen, pictură, muzică) în România, sunt afiliați unui club de expresie artistică (desen, pictură, muzică) sau unei instituţii şcolare de profil din România, au obţinut premii la competiții naţionale sau internaţionale de artă, și au un venit mediu pe membru de familie de aproximativ 950 de lei/lună. Dosarul de înscriere poate fi trimis inclusiv, astăzi, la adresa de e-mail burselestart@scoaladevalori.ro sau prin poştă/curier la adresa Str. Ion Nistor, nr. 2, Mezanin, ap. 1, Sector 3, Bucureşti, cod poştal 030041. Acest dosar trebuie să conțină: formularul de înscriere, declarația reprezentantului legal, declarația profesorului susținător, un tabel cu rezultatele elevului și o declarație pe proprie răspundere referitoare la venit. Selecţia beneficiarilor burselor va fi realizată de către o comisie care va analiza dosarele de înscriere, pe baza criteriilor de validitate menţionate în ghidul programului. Bursele sunt anuale şi vor fi acordate lunar, în perioada ianuarie – decembrie 2017. Programul Bursele stART se află la cea de-a treia ediție. În cei doi ani de desfășurare au fost oferite 100 de burse tinerilor talentaţi la pictură, muzică şi desen. Aceştia au putut să se concentreze mai mult asupra actului artistic şi să dea curs oportunităţilor, fără a mai fi preocupaţi de aspectele financiare.
R.L.