La 19 ianuarie 1878, Marele Duce Nicolae, după ce a intrat în Adrianopol şi şi-a instalat acolo Cartierul general al armatei ruse, a semnat Tratatul de pace de la San-Stefano, care prevedea:
Art. V. România se recunoaşte de către Înalta Poartă ca stat independent. I se recunoaşte dreptul în privinţa despăgubirilor de război. Până la încheierea unui tratat special, românii care trăiesc în Turcia vor fi trataţi ca străini şi nu vor fi supuşi tribunalelor turceşti.
Art.VI-VII. Bulgaria va forma un principat autonom, însă tributar, cu guvern autohton creştin şi armată naţională. Graniţele vor fi definitivate de o comisie mixtă ruso-turcească, înainte de evacuarea Rumeliei… Dobrogea, împreună cu portul Constanţa, se cedează Rusiei, pentru a fi schimbată cu Basarabia română…
Propunerile şi scrisoarea lui Ignatiev au fost primite cu răceală şi indignare. România a adresat, la 25 februarie 1878, o scrisoare către puterile garante cu următorul cuprins:
«Guvernul român protestează contra schimbului Basarabiei cu Dobrogea, pentru că Basarabia română este un teritoriu bătrân al Dunării, care în 1856 s-a redat Moldovei pentru asigurarea navigaţiei pe Dunăre… Dobândirea Dobrogei fără Basarabia nu va fi decât o încurcătură, o sarcină şi poate un pericol permanent…
Memoriul guvernului român a fost bine primit de Anglia, Franţa şi chiar de Austro-Ungaria. Rusia însă s-a înfuriat tare, prin contele Gorciacov, care a declarat: “Hotărârea Rusiei de a recăpăta Basarabia română, pierdută în 1856, este nerevo-cată… Rusia voieşte a negocia cu România, şi dacă aceasta nu se va îndupleca de voie bună, va lua Basarabia de la români cu armele, un caz ca acesta ar fi fatal pentru România.”
ULTIMATUMUL RUSIEI
Un proverb românesc spune: “Pe cine nu laşi să moară, nu te lasă să trăieşti”
La 3 aprilie 1878, Gorciacov l-a chemat pe reprezentantul diplomatic român la Petersburg, generalul Ghica, şi i-a comunicat că dacă România se opune la art. 8 din Tratatul de pace de la San-Stefano şi protestează “va comanda ocuparea României şi dezarmarea oştirii româneşti”. Rusia urmărea trecerea liberă prin România pentru a face joncţiunea cu armata bulgară.
Îi spunea lui Ghica: “În urma purtării dvs., noi nu mai avem nimic de spus. Fie de ajuns pentru dumneavoastră să ştiţi că noi persistăm pe lângă trecerea liberă în ţara voastră”.
Carol I şi guvernul român răspund lui Gorciacov, prin generalul Ghica: “Armata română poate fi înfrântă, dar niciodată dezarmată”.
Rusia nu a mai ţinut cont de convenţia semnată la 4 aprilie 1877.
România a fost nevoită să se supună deciziei marilor puteri, fiind constrânsă “a face lumii sacrificii grele şi dureroase”, după cum se afirma în mesajul adresat de domnitorul Carol I la 7 iulie 1878, corpurilor legiuitoare.
Îndată după căderea Plevnei, Carol I adresează vitezei armate române, pentru faptele de vitejie, următorul Ordin de Zi:
“Ostaşi!
Străduinţele voastre, nobilele şi eroicele suferinţe
ce aţi îngăduit, sacrificiile generoase ce aţi făcut cu sângele şi cu viaţa voastră, toate acestea au fost răsplătite şi încununate în ziua în care îngrozitoarea Plevnă a căzut naintea vitejiei voastre, în ziua în care cea mai frumoasă oaste a sultanului, cel mai ilustru şi brav general al său, Osman – biruitorul, au fost biruiţi şi au depus armele înaintea voastră şi a fraţilor voştri de glorie, soldaţii M.S.Imperatorele Rusiei –
Povestea faptelor măreţe ale trecutului voi aţi îmbogăţit-o cu povestea faptelor nu mai puţin mari ce aţi săvârşit şi Cartea Veacurilor va păstra pe ne¬ştersele ei foi numele acestor fapte alături de numele vostru.
În numele ţării, domnul şi căpetenia voastră vă mulţumeşte şi vă dă fiecăruia dintre voi sufleteasca îmbrăţişare a vitejilor” 5.
Căderea Plevnei şi capitularea armatei lui Osman-paşa a decis, în mod definitiv, soarta războiului din 1877-1878. Acum puterea de rezistenţă a Turciei era înfrântă.“
Ofițeri gorjeni participanți la Războiul de Independență
TELL ALEXANDRU -general de divizie-
Pe front, maior-în 1877, comandant de divizion în R2 Artilerie; a luptat la Opanez, Vidin şi Plevna
Decoraţii: „Crucea Trecerii Dunării”, Medalia „Apărătorii Independenţei”
ANGHELESCU ALEXANDRU – general de divizie
Colonel-cmd. Div.4 Infanterie—în luptele de la Plevna. La 17 aug. 1877 atacă redanul Griviţa 1 cucerindu-l; la 14 octombrie 1877 – comandant al artileriei „Armatei de observaţie”
Decoraţii: Medalia „Trecerea Dunării”, Medalia „Apărătorii Independenţei”, Ordinul rus „Sfântul Vladimir” clasa a IV-a, conferit de Ţarul Rusiei Alexandru al ll-lea
ANGHELESCU GHEORGHE -general de divizie-
În Războiul de Independenţă
– la 6 aprilie 1877, colonelul Gh. Anghelescu este numit la comanda Diviziei a lll-a Infanterie, iar la 30 august atacă Plevna
-După căderea Plevnei, atacă cu Div. a IV-a Inf. Vidinul, pe care îl cucereşte
– La 1 decembrie 1877 este avansat la gradul de general.
Decoraţii: Medalia „Trecerea Dunării”, Medalia „Apărătorii Independenţei”, Ordinul rus „Sf Vladimir” cls IV-a, Ordinul „Sf. Ana”
NICOLAE TĂTĂRESCU -general de divizie-
În Războiul de Independenţă, Căpitan – în statul major al Diviziei 1 Militare Teritoriale;
a luat parte efectiv la luptele de la Griviţa 2.
Decoraţii: „Virtutea Militară” de aur, Decret nr. 1968/1877, „Steaua României” în grad de cavaler, Decret nr.533/1878, „Apărătorii Independenţei”, „Crucea trecerii Dunării”
ION D. CULCER – general de Corp de armată –
În Războiul de Independenţă: Sublocotenent în cadrul Regimentului 2 Dorobanţi, apoi comandant al batalionului de geniu; participă în luptele de la Plevna şi Vidin.
Pentru priceperea cu care a condus Batalionul de geniu a fost decorat cu Medalia „Sf. Stanislav” clasa a lll-a, Medalia „Virtutea Militară”, de aur, „Crucea trecerii Dunării”, „Apărarea Independenţei”
General de divizie în retragere Prof. univ. veteran de război Constantin Ispas
