Ultima reprezentaţie a pandurilor. Viitorul stă în weekend

1118

Un alt sezon chinuitor se termină pentru Pandurii Târgu-Jiu, echipă care nu a reuşit nici în acest campionat să-şi depăşească condiţia de ,,cenuşăreasă” a ligii secunde. În ciuda promisiunilor făcute de conducere şi antrenori, principala formaţie din Gorj a părut mereu victimă sigură şi a retrogradat firesc. E drept, în unele meciuri, Pandurii a fost aproape de adversari, dar cam atât. Situaţia financiară delicată a permis târziu conturarea unui lot decent, iar ,,rulajul” masiv al jucătorilor s-a dovedit a fi o carte pierzătoare. În fine, Pandurii mai joacă acasă cu Farul, sâmbătă. Este ultimul meci al sezonului, iar echipa ar putea arăta total diferit din vară. Depinde şi de ce le poate oferi fotbaliştilor…
Miza, în play-out, un campionat secundar fără rost validat de conducătorii forului autohton, rămân locurile 5 şi 4. Pentru poziţia superioară, în Grupa A, sunt în luptă Fotbal Comuna Recea și Ripensia Timișoara. Diferența dintre cele două echipe este de doar un punct în favoarea bănăţenilor, iar în ultima rundă Ripensia joacă acasă cu Metaloglobus. Recea are meci în deplasare la ,,U” Cluj. CSM Slatina este, la fel ca Pandurii, retrogradată. În Grupa B, Viitorul Târgu Jiu ocupă locul întâi înainte de ultima rundă. Echipa lui Cristian Lupuţ nu mai are meciuri de disputat şi, cel mai probabil, va încheia pe poziţia secundă seria. Nu că ar conta cu ceva. Aerostar Bacău, adversara Petrolului, este retrogradata matematic, iar pentru evitarea poziției a şasea, direct retrogradabilă, se luptă CSM Reșița și Unirea Slobozia, amândouă cu 26 de puncte.

Program etapa 7 Grupa A play-out Liga 2:
Sâmbătă, 8 mai 2021, ora 11.00
Ripensia Timișoara – Metaloglobus Bucureşti
Pandurii Târgu Jiu – Farul Constanţa
Universitatea Cluj – Fotbal Comuna Recea
CSM Slatina stă.

Program etapa 7 Grupa B play-out Liga 2:
Vineri, 7 mai 2021, ora 19.00
SCM Gloria Buzău – Concordia Chiajna
Sâmbătă, 8 mai 2021, ora 11.00
Petrolul Ploieşti – Aerostar Bacău
Unirea Slobozia – CSM Reșița
Viitorul Târgu Jiu stă.

Clasament Grupa A play-out Liga 2:
1. Universitatea Cluj 5 3 1 1 11-6 39 p
2. Farul Constanţa 5 2 1 2 8-7 39
3. Metaloglobus Bucureşti 5 3 0 2 6-6 39
4. Ripensia Timișoara 5 3 2 0 8-3 33
5. Fotbal Comuna Recea 5 3 0 2 15-8 32
6. CSM Slatina 6 1 1 4 8-15 19
7. Pandurii Târgu Jiu 5 0 1 4 4-15 14

Clasament Grupa B play-out Ligii 2:
1. Viitorul Târgu Jiu 6 3 0 3 15-14 41 p
2. Petrolul Ploieşti 5 2 2 1 6-4 39
3. SCM Gloria Buzău 5 2 3 0 9-4 35
4. Concordia Chiajna 5 2 1 2 5-6 31
5. CSM Reșița 5 2 1 2 8-6 26
6. Unirea Slobozia 5 1 4 0 7-5 26
7. Aerostar Bacău 5 0 1 4 4-15 11

Ultimele două clasate vor retrograda în Liga 3, iar echipa situată pe locul 5 va juca baraj de menținere în Liga 2 în dublă manșă cu locul 5 în cealaltă serie de play-out.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here