Ultima lună de nominalizări pentru Premiul Mentor pentru excelență în educație

1552

Este ultima lună în care se mai primesc nominalizări pentru Premiul Mentor pentru excelență în educație, acordat de Fundația Pentru Comunitate. Cei care cunosc un profesor, antrenor sau mentor pe care doresc să-l înscrie în cursa pentru premiu mai pot face acest lucru doar până la data de 31 decembrie 2020.

Prin acest program, Fundația Pentru Comunitate dorește să atragă atenția opiniei publice asupra acelor profesori, educatori, antrenori, mentori care au descoperit și au lansat tinere talente, care le-au sprijinit din umbră primii pași, al căror devotament și entuziasm au contribuit esențial la dezvoltarea, punerea în valoare a talentelor lor. ,,Pot fi nominalizați profesori, antrenori, pedagogi: care pregătesc, învață, educă, ajută copii și tineri cu vârste sub 18 ani, care organizează cercuri de specialitate, îndrumă activitatea extrașcolară a acestora, care sprijină cu devotament și cu eficiență lansarea lor pe drumul succesului, care sunt capabili să acorde o atenție sporită acelor copii sau tineri a căror situație familială sau materială i-ar defavoriza în cursa pentru succes, care au înființat unele foruri (competiții, întâlniri, cercuri, cluburi, asociații, etc.) cu un rol semnificativ în dezvoltarea tinerilor, în punerea în valoare a talentului lor, care prin calitățile lor umane și profesionale au câștigat de-a lungul unei cariere de mai multe decenii aprecierea comunității locale și a specialiștilor din domeniul lor de activitate”, au anunțat organizatorii. Orice persoană poate să facă o nominalizare atât în nume propriu, cât și în numele unui grup. Nominalizarea trebuie să conțină numele și datele persoanei nominalizate (adresa poștală, e-mail, telefon, numele instituției în care își desfășoară activitatea), cât și o justificare care să conțină cele mai importante rezultate obținute de copiii și tinerii pregătiți de el, precum și momentele de vârf ale carierei sale. Este important ca nominalizarea să contureze atât calitățile profesionale, cât și pe cele umane ale persoanei propuse și să evidențieze rolul mentorului în viața și cariera discipolului. Nominalizarea trebuie să conțină de asemeni coordonatele persoanei care face nominalizarea (numele, adresa poștală, e-mail, telefon), ca aceasta să poată fi contactată în caz de nevoie pentru informații suplimentare. Sunt valabile doar nominalizările făcute pe formularul online accesibil pe site-ul Fundației (www.pentrucomunitate.ro). Persoana nominalizată în anii anteriori, care nu a fost premiată, poate fi nominalizată din nou. Dintre cei nominalizați, Consiliul Director al Fundației Pentru Comunitate va alege zece personalităţi din domeniul sportului, artelor, culturii și a științelor, care vor obține Premiul Mentor pentru excelență în educație. Fiecare premiant va primi un trofeu, o diplomă și o sumă în valoare de 8.000 de lei. Consiliul va avea în vedere contribuția mentorului la succesele celor pregătiți de el. Consiliul Director al Fundației Pentru Comunitate va alege câștigătorii Premiului Mentor în luna februarie 2021 și va organiza înmânarea distincțiilor în perioada următoare. Lista premianților se publică în ziua decernării premiilor. Începând de la prima ediție, în perioada 2010-2019, s-au acordat 100 de premii, din Gorj fiind laureată, în 2016, Teoteoi Elena Valeria, profesor de chimie.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.