Ultima extragere din data de 16 august la Loteria bonurilor fiscale, organizată de Ministerul Finanţelor Publice, nu are până în prezent niciun norocos la Gorj. Potrivit Luminiţei Penciu, purtător de cuvânt în cadrul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice (AJFP) Gorj, niciun gorjean nu s-a prezentat până acum cu un bon fiscal câştigător, valabil pentru ultima extragere. Bonurile fiscale emise în data de 23 iulie, cu o valoare de 364 de lei, au fost desemnate câştigătoare la extragerea Loteriei bonurilor fiscale de duminică, 16 august.
Primele condiţii de eligibilitate pentru ca bonul fiscal să fie declarat câştigător la extragerile organizate lunar de către Ministerul Finanţelor, sunt ca bonul să corespundă din punct de vedere al datei şi al valorii în lei, precum şi să fie emis pe teritoriul ţării noastre. La această extragere au participat toate bonurile fiscale emise în perioada 1 – 31 iulie 2015. Fondul total de premiere este de un milion de lei. Aceasta este prima etapă a extragerii şi urmează ca, după centralizarea bonurilor câştigătoare, dacă sunt mai mult de 100 care întrunesc datele extragerii, să fie organizată cea de-a doua extragere, pentru selectarea celor 100 de bonuri cu noroc.
I.M.