Uite violul, nu e violul

158

violatori 1Doi bărbaţi cercetaţi pentru viol au fost prezentaţi ieri Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu – Jiu.

Din primele cercetări a reieşit că aceştia au acostat o minoră de 15 ani şi, motivând că o duc acasă cu maşina, au obligat-o să întreţină relaţii sexuale cu ei. Violul, se pare însă că este cu cântec, cel puţin aşa susţine avocatul unuia dintre bărbaţi, care povesteşte că fata nu este tocmai uşă de biserică şi că mai avusese relaţii cu unul dintre acuzaţi.

F.I., mama unei minore de 15 ani, din Drăguţeşti, a sunat în noaptea 8 decembrie, în jurul orei 02.00, la poliţie pentru a anunţa că fiica sa a fost victima unui viol. Fata i-ar fi povestit că a fost acostată de doi bărbaţi necunoscuţi, în Târgu – Jiu, şi că aceştia i-au promis că o duc cu maşina la domiciliul său din Drăguţeşti. Numai că, potrivit minorei, în drumul lor au făcut „un mic ocol” până la marginea unei păduri de lângă Câlnic unde au obligat-o să întreţină relaţii sexuale cu ei, după care au dus-o la domiciliu şi au plecat. Drept urmare Mircea D.C., de 28 de ani şi Grigore A., de 53 de ani, ambii din Târgu – Jiu, au fost reţinuţi pentru 24 de ore pentru viol şi ieri au fost prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu – Jiu cu propunere de arestare preventivă.
“Violată”… de bunăvoie
De patea celaltă, unul dintre avocaţii apărării susţine că povestea este cam cusută cu aţă albă şi că tânăra l-ar cunoaşte pe Mircea D.C., cu care a mai şi întreţinut relaţii sexuale în trecut. Se pare că fata ar fi mers de bună voie cu cei doi şi că mult discutatul viol nu ar fi avut loc, totul fiind consimţit. Potrivit minorei, fapta s-ar fi consumat în ziua de 7 decembrie, între orele 17.00 şi 19.00, dar mama sa a anunţat poliţia abia în jurul orei 02.00. Sexul consimţit s-a transformat, se pare, în viol, abia după ce tânărul de 28 de ani, după consumarea relaţiei, ar fi încercat să ia legătura telefonic cu fata. În momentul respectiv însă, minora se afla împreună cu prietenul său cu care este împreună de trei ani. Neavând cum să îi explice acestuia ce s-a întâmplat, fata ar fi povestit că a fost violată.
Cercetările vor continua, aşteptându-se inclusiv rezultatele raportului medicului legist, care stabileşte, în urma unui control, dacă fata a fost sau nu victima unui viol.
Dorina CIOPLEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here