Udrea, Brâncuşi şi panoul de 300.000 de euro

403

PANOU 2Un panou publicitar, montat la Casa memorială a lui Constantin Brâncuşi de la Hobiţa, anunţă faptul că Ministerul Dezvoltării şi Turismului condus de Elena Udrea se implică în reabilitarea şi promovarea marelui titan. În realitate, Udrea a montat doar un panou, la fel ca şi la alte case momoriale din judeţul Gorj, pentru care a încasat un milion de lei, adică 300.000 de euro.

Aşa promovează Elena Udrea turismul cultural, prin montarea unor panouri care anunţă că în zonă urmează să fie promovat potenţialul turistic şi crearea de infrastructură în zonă pentru creşterea atractivităţii României ca destinaţie turistică. Cuvinte mari şi toată lumea se aştepta, conform panoului, care anunţa aceste activităţi, ca la Hobiţa să se întâmple ceva. „Acum trei săptămâni s-a pus în pământ, de către nişte băieţi de la Bucureşti, o pancartă prin care anunţau nişte lucrări şi atât. Nu mi-au spus ce lucrări vor face, mi-au cerut nişte itinerarii ca să ajungă uşor la alte zone, alte case memoriale şi au plecat. Eu sper să înceapă şi lucrările că aşa au spus că o să înceapă să implementeze proiectul”.

Panoul zice una….

Zis şi făcut, toată lumea se aştepta ca imediat după ce s-a pus panoul să înceapă şi lucrările. Şi localnicii se aşteptau ca, imediat ce Udrea a pus panoul să vadă şi lucrările. „Aşteptăm că acum o lună de zile, cam aşa au pus panoul, l-am văzut şi eu şi mă gândesc că încep să facă ceva, canalizare, drum, ceva în comună. Dar cred eu că asta ţine de campanie electorală, că aşa fac ăştia înainte de a-i vota”, a spus o localnică. Şi, s-ar putea să aibă dreptate. Panourile să fie puse doar în acest scop, electoral, să se vadă că Udrea nu stă degeaba, se face că lucrează.

Udrea spune alta…

WCÎn realitate, în zonă nu vor avea loc niciun fel de lucrări de infrastructură, de promovare sau dezvoltare. „Nu e vorba de nicio lucrare. În prima parte a acestui an, o asociaţie mi-a solicitat acordul pentru a monta panouri pentru promovarea obiectivului turistic. Muzeul n-a fost implicat financiar, noi doar ne-am dat acordul pentru montarea panourilor. Nu este doar la Casa Memorială Constantin Brâncuşi, mai avem şi la alte case momoriale. Aşa cum scrie şi pe panou, e vorba despre un milion de lei noi”, a explicat Dumitru Hortopan, director Muzeul Judeţean Gorj.

Brâncuşi, aruncat în mizerie

Adică, Ministerul Dezvoltării şi Turismului a dat un milion de lei doar pentru montarea unor panouri, iar promovarea turistică este suficientă doar prin amplasarea acestuia în curtea caselor memoriale, de parcă turiştii nu ştiu unde vin. Despre dezvoltarea zonei şi implicarea Guvernului la Casa Memorială Constantin Brâncuşi, chiar ar fi nevoie, o spun turiştii răspicat. Veniţi la Hobiţa, aceştia nu pot să nu vadă mizeria de lângă Casă, un WC mizer, condiţii de igienă lipsă şi chilipiruri în loc de suveniruri.

Gabriela Mladin

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here