Anul viitor țara noastră va marca 100 de ani de la Marea Unire, când românii din Basarabia, Bucovina și Transilvania au hotărât unirea cu România. Nu știm în ce măsură autoritățile statului vor pregăti cum se cuvine întâmpinarea și aniversarea Centenarului desăvârșirii statului național român, dar suntem convinși că marii noastre sărbători naționale i se va acorda atenția cuvenită și chiar mai mult decât atât. Din păcate însă, sunt
semnale că o serie de unelte agitatoare, aparținând partidelor și organizațiilor ierdentist-sovine maghiare, atât din interiorul, cât și din exteriorul României (cu implicarea nemijlocită a autorităților de la Budapesta), pregătesc o serie de acțiuni antiromânești, menite să tulbure apele în preajma marelui eveniment. Iar printre mesajele lor, de o obrăznicie ieșită din comun, găsim unul prin care se încearcă să lovească exact în ziua națională a românilor, arătându-se că de fapt ziua Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918 a însemnat o înfrângere pentru maghiari, iar tratatul de la Trianon semnat la 4 iunie 1920, a fost unul nedrept și rușinos, pus la cale și printr- o cârdășie comună a marilor puteri beligerante.
De altfel, după încheierea tratatului mai sus amitit, se poate vorbi de o evoluție și de un lanț al acțiunilor antiromânești, atât din partea Ungariei, cât și a cercurilor iredentist-sovine maghiare din Transilvania, adeseori cu tente jignitoare și provocatoare la adresa României si a instituțiilor sale democratice, așijderea pe plan extern, urmărindu-se a pune sub semnul întrebării buna-credință și credibilitatea țării noastre pe plan internațional. Sunt atitudini și provocări despre care am relatat de multe ori în paginile acestui prestigios cotidian de presă, motiv pentru care nici nu voi mai intra în detalii în prezenta dezbatere public. În schimb nu poți să nu constați avalanșa de săgeți otrăvitoare împotriva țării noastre și poporului român, stăruind mai mult asupra ultimelor atacuri
ale iredentismului maghiar, transmise recent de la Congresul minorităților (18-20 mai a.c.), desfășurat chiar în inima Ardealului, la Cluj-Napoca. Iar printre cei care a lansat mizerabilele acuze, erijându-se în purtător de cuvânt și în nemulțumitul de serviciu a fost, nimeni altul, decât Kelemen Hunor- liderul UDMR, cel care în ciuda multiplelor drepturi și libertăți ale etnicilor maghiari din România, a avut nerușinarea de a se adresa participanților la Congres cu un mesaj parșiv și periculos, pronunțându-se că “aproape nimic nu este în ordine în România în privința minorităților și că se minte în ceea ce-i privește pe maghiari”. Mai mult, el a fost secondat în declarații și de către președintele
Uniunii Federative a Naționalităților Europene-ungurul Lorant Vincze, căutând deopotrivă să tulbure apele și în privința etniei rromilor, chipurile discriminată în exercitarea drepturilor și libertăților cetățenești în România. Nu în ultimul rând, un alt partizan deschis al minorității maghiare din țara noastră, prezent la amintitul congres, a fost Navracsics Tibor, comisar european pe probleme de educație și cultură, care solicită imperativ recunoașterea comunității maghiare ca parte constitutivă a statului român și prin urmare recunoașterea limbii maghiare ca limbă regională de comunicare, implicit drepturi colective și autonomie teritorială.
Altfel spus, prin varii căi și mijloace, organizațiile și cercurile extremist- revizionsite, în special prin liderii lor, între ei și udemeristul-șef Kelemen Hunor, nu contenesc a critica si a ataca statul român în privința minorităților naționale, în special cea maghiară, refuzând ostentativ să recunoască, în decursul acestor mulți ani, sintagma că “ România este un model privind drepturile și protecția minorităților naționale. Or, este bine să le reamintim totuși “vajnicilor contestatari” de la vârful etniei maghiare, dar și mentorilor lor de la Budapesta în frunte cu premierul Viktor Orban, cu președintele Parlamentului ungar, Laszlo Kover, cu vicepremierul Zsolt Semjen etc, cel din urmă clamând răspicat că Ungaria ar fi trebuit să dea cu pumnul în masă mai devreme în relațiile cu România, după cum tot el, în alte reacții virulente de la Budapesta, să se exprime că “Ungaria a fost prea îngăduitoare cu România”, că lucrurile nu stau deloc așa. Adică Ardealul a fost și va fi pământ strămoșesc românesc, având în această privință incontestabile dovezi istorice care atestă originea comună și continuitatea poporului nostru, din vremuri străvechi și până astăzi în provinciile românești mai sus amintite, în ciuda faptului că exponenții de ieri și de azi ai Ungariei nu pierd nici o ocazie pentru a ataca vehement tratatul de la Trianon, susținând cu înverșunare că Ardealul a fost furat de România, în consecință, plimbându-se ca “vodă prin lobodă” pe pământ românesc, unde declara cu obstinație că au o datorie “sfântă, arpadiană” de a se implica deschis pentru obținerea autonomiei comunității maghiare din Transilvania și mai mult decât atât. Totuși, ca o remarcă dovedită; nu trebuie să confundăm cetățenii români de naționalitate maghiară cu acele minți întunecate naționalist-sovine care nu fac altceva decât să provoace tensiuni, ură și discordie interetnică, în condițiile în care maghiarii din țara noastră se bucură de toate drepturile și libertățile constituționale, problemele lor de muncă și de viață nefiind nici mai bune, nici mai proaste decât ale populației românești majoritare.
Și pentru că liderul UDMR, Kelemen Hunor, este și în cazul de față “calul troian”, dar și nemulțumitul de serviciu al formațiunilor politice, organizațiilor și cercurilor iredentist-sovine maghiare, refuzând să recunoască că în România s-au făcut eforturi considerabile în privința sistemului de protecție a minorităților, i-am reaminti acestuia măcar câteva dintre drepturile obținute, fără niciun fel de tăgadă și garantate prin Constituție etnicilor minoritari din țara noastră. În plus, pentru a-i infirma neroziile despre situația maghiarilor din România, îl invităm pe acesta să facă pe “viu” o comparație între situația minorităților de la noi și cea a românilor trăitori pe pământ unguresc, sârbesc, ș.a.m.d., având poate și demnitatea de a recunoaște realitățile acestor vremuri și mai ales să ne spună unde și care dintre aceste etnii se bucură cu adevărat de mai multe drepturi. Astfel, se poate contesta faptul că minoritățile din țara noastră, constituind aproximativ 10% din populația României au dreptul și pot studia în limba lor maternă, la toate nivelurile și formele de învățământ? La fel, cum își pot utiliza limba proprie în administrație, justiție, media, în cultura și în sistemul de sănătate. După cum, toate minoritățile conlocuitoare au reprezentanți în Parlamentul țării, alții dețin funcții înalte în structurile instituționale ale statului român, iar UDMR-ul domnului K. Honor a fost mereu și este cooptat la guvernarea României, omițându-se așa de ușor și acest lucru? Și tot pentru a veni în sprijinul minorităților, în țara noastră funcționează de mulți ani Institutul pentru Relații interetnice, dar și Consiliul Național pentru Combatere a Discriminării- instituții de stat create tocmai pentru a supraveghea și a preveni orice derapaj interetnic în România, structurile lor de conducere fiind atribuite, în principal celor recrutați și puși pe funcții din rândul minorităților naționale. Număi că Kelemen-baci a omis să recunoască și să le spună deschis participanților la Congresul anual al FUEN (Uniunea Federativă a Naționalităților Europene) toate aceste lucruri. În schimb s-a folosit de acest prilej pentru a acuza autoritățile statului român, spunând că în țara noastră, în privința minorităților, rezolvarea problemelor nu este în ordine, și anume citez: ”se minte, în ceea ce ne privește, de exemplu, s-a mințit (cu trimitere la Diplomația română!) că intenția Minority Safepack pune în pericol integritatea României și că suntem un factor care creează probleme…că s-a rezolvat problema minorităților și că acest lucru ar putea fi un model pentru așa ceva. Noi nu spunem așa ceva… noi spunem că lucrurile nu sunt în ordine, aproape nimic nu este în ordine…”.
Dar liderul UDMR nu se oprește aici și continuă să arunce cu săgeți împotriva României, acuzând autoritățile statului că refuză dialogul, când este vorba de drepturi colective, de steagul comunitaății și egalitatea de șanse în utilizarea limbii materne, etc. Nimic mai fals, dacă luăm, ca exemplu chiar municipiul Cluj-Napoca unde a avut loc amintitul congres, reamintindu-i, sau luându-i valul de pe cap cârcotelnicului lider udemerist că maghiarii din acest frumos oraș (inima Ardealului) se bucură de toate drepturile și libertățile cetățenești: o reprezentare largă în administrația locală, școli și facultăți cu predare în limba maghiară, cultura, arta și presa tot în limba lor maternă, vorbind aici și de prestigiosul teatru maghiar. Apoi se poate vorbi de numeroasele monumente dedicate celor care au militat pentru binele și progresul națiunii maghiare, de asemenea, străzi ce poartă numele în amintirea altor personalități maghiare de seamă, din artă, știință și cultură etc. După cum în Cluj, dar și în multe alte localități din Transilvania, sunt amplasate plăcuțe multilingve la intrările în respectivele așezări ardelene. Iar dincolo de un multiculturalism garantat și nu doar în Ardeal, statul român sprijină efectiv, în special financiar, o serie de oONG- uri ale etnicilor maghiari pentru a- și desfășura activitățile, unele dintre ele, având din păcate orientări antiromânești și legături cu exponenți ai iredentismului- revizionist din exterior.
Așadar, cine minte și cine spune adevărul, domnule Hunor, sau credeți că românii, concilianți, răbdători și de bună-credință, așa cum sunt cunoscuți a fi ca neam, din moș-strămoși și din tată-n fiu, chiar dacă au iertat, au uitat oare tragediile și deznaționalizarea confraților noștri din Ardeal, de pe vremea dualismului austro-ungar și mai cu seamă al regimului hortysto-fascist din Ungaria? Sau nu vreți o bună conviețuire interetnică și continuați să puneți gaz pe foc, să ponegriți în continuare ziua națională a României și chiar mai mult decât atât, agitând și mai mult spiritele nefirești dintre români și maghiari, într-un moment sfânt din istoria neamului-apropiata aniversare a Centenarului Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918? În plus, vreți, ori ba, ar trebui să recunoașteți și un alt adevăr pe care îl contestați cu virulență și anume: comunitatea maghiară din România este si va fi parte componentă a statului român, numai că, deopotrivă, avem cu toții nu doar drepturi, dar și obligații, inclusiv o loialitate sinceră și adevărată față de patria noastră comună-România. Avem oare, sau nu dreptate…?
Vasile Irod
