UCB, victorie şi mesaj anti-război

2102

Handbaliștii de la UCB Târgu-Jiu au bifat încă un succes pe teren propriu. Trupa lui Adrian Gorun a trecut de CSU Poli Timişoara, scor 29-26 (13-12). Meciul s-a jucat în Sala de sport a Liceului Tehnologic „General Constantin Șandru” din Bîlta, Runcu, şi a contat pentru etapa a 7-a a Diviziei A, grupa Play-off Tineret.
Căpitanul Bogdan Ivăşchescu a fost cel mai bun marcator al „universitarilor”, cu 12 reuşite. Au mai înscris Ionuț Mazilu (4), Vlad Bondoc (4), Alex Drugă (3), Alin Tudor (3), Daniel Ghișe (2) și Sebastian Papp (1).
„După o primă repriză relativ echilibrată, a urmat o repriză secundă în care băieții noștri nu au cedat ostilitățile, victoria fiind meritată și mai clară decât o arată scorul. Remarcăm evoluția constant foarte bună a căpitanului echipei, Bogdan Ivăşchescu, precum și paradele excepționale ale portarului nostru, Bogdan Motoi, care a apărat nu mai puțin de 7 lovituri de la 7 metri. De asemenea, a revenit, după o gravă accidentare, și experimentatul nostru jucător Daniel Ghișe”, a transmis directorul clubului, Virgil Popovici.
La pauza meciului, jucătorii ambelor echipe, împreună cu oficialii întâlniri, au afişat un banner de solidaritate faţă de poporul ucrainean, pe care s-a putut citi mesajul „STOP WAR!” (Stop războiului!). De asemenea, Anna Ivanenko, handbalista ucraineancă de la CSM Târgu-Jiu, a primit un buchet de flori de la căpitanul Bogdan Ivășchescu.
Cătălin PASĂRE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.