UCB Târgu Jiu va renunța la anumiți jucători

671

Echipa de handbal a Universităţii Constantin Brâncuşi a încheiat cu o victorie şi două înfrângeri turneul disputat la Buzău. Trupa gorjeană a dat piept, în cele trei zile ale competiţiei desfăşurate în Sala Sporturilor ,,Grigore Iamandi”, cu AHC Dobrogea Sud Constanța (30-26), CSM București (27-29) şi CS Medgidia (23-31). Directorul clubului, Virgil Popovici, a vorbit despre problemele pe care le-a întâmpinat formația lui Adrian Gorun în cele trei etape. Oficialul gorjenilor a declarat că UCB trebuia să revină cu cel puțin două succese de la acest turneu. ,,În primul meci, am obținut o victorie pe care o așteptam. În meciul doi, am avut trei lovituri de la șapte metri refuzate și am condus în minutul 54 la 4 goluri. Mi-e greu să accept că arbitrii partidei au înclinat balanța cu ‘experiența’ lor. Ne recunoaștem înfrângerea, dar nu mi se pare normal ca la acest nivel arbitrii să influențeze rezultatul. A fost evident, mai ales că era oarecum un meci decisiv în viitoarea configurație a clasamentului. În jocul cu Medgidia, plecam cu a doua șansă și pot să spun că sunt mulțumit după acest turneu”, a explicat Popovici. UCB se află încă în căutări. Directorul echipei de handbal a declarat că mai multe schimbări vor avea loc după următoarea competiție. ,,Am plecat la acest turneu cu 12 jucători, dintre care trei portari. Absențele au fost și din motive personale, dar și profesionale. Suntem într-o perioadă de regăsire și am reușit să legăm o echipă. După ultimul turneu din martie, o să renunțăm la unii jucători pentru că nu putem continua pe același drum în condițiile în care cel puțin doi jucători nu au mai răspuns convocărilor. În ultima competiție vom întâlni patru echipe, iar cel puțin trei victorii ne-ar asigura clasarea chiar și în primele patru locuri, în funcție și de rezultatele celorlalte formații, ”, a declarat Popovici. Pentru jucători urmează o săptămână de recuperare după care vor reveni la antrenamente. Următoarea întrecere se va desfăşura în perioada 18-21 martie 2021. Directorul clubului a admis că ar mai vrea cel puțin trei handbaliști din campionatul viitor.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here