UCB Târgu Jiu a parafat un parteneriat cu RENAR, în cadrul SYMECH 2024

1039

Universitatea ,,Constantin Brâncuși” Târgu Jiu va deține laboratoare acreditate RENAR. Parteneriatul a fost bifat în cadrul conferinței SYMECH 2024, ce a avut loc la Târgu Jiu, și care a beneficiat de prezența prof. univ. dr. ing. Fănel Iacobescu, președinte RENAR, singurul organism de acreditare recunoscut le nivel european.

Laboratoarele acreditate RENAR verifică și monitorizează permanent siguranța calității apei și a combustibililor. Organismele de inspecție acreditare RENAR verifică permanent calitatea combustibililor de la stațiile PECO. În cazul în care benzina și motorina nu sunt comercializate la standardele tehnice prevăzute de lege, RENAR sesizează organele statului, care vor lua măsuri conform legii.,,Se iau probe, se duc la laborator, altul decât al distribuitorului sau furnizorului. Pe baza rezultatelor, inspectorul de specialitate din domeniu stabilește un program de măsuri dacă sunt probleme, cifra octanică, mai mulți parametri. Dacă sunt încălcări grave, poate să dea la organele abilitate ale statului. (…) Sunt aproape 180 de companii de apă în România. În legea apei este un articol care spune că monitorizarea calității apei se face de către producător sau distribuitor si DSP. Toate laboratoarele sunt acreditate, dar RENAR garantează competența, știu să facă corect, pe baze standard, analizele. Șeful de laborator este pus de directorul companiei. S-ar putea să existe idei de conflict de interese”, a explicat prof. univ. dr. ing. Fănel Iacobescu, în cadrul simpozionului SYMECH 2024 de la Târgu Jiu. În cadrul conferinței SYMECH 2024 a fost stabilită semnarea unui parteneriat între RENAR și rectoratul Universității ,,Constantin Brâncuși” Târgu Jiu, pe mai multe domenii de activitate. ,,Noi dorim să obținem informații pentru a ne acredita anumite laboratoare pe care le avem la universitate, un laborator de încercări fizico-mecanice pentru materiale de construcții. Un alt laborator pe care vrem să-l facem este laboratorul de criminalistică și un altul la care ne gândim și pe care vrem să-l acredităm este pe partea de siguranță a alimentelor”, a declarat Luminița Popescu, rectorul Universitatea ,,Constantin Brâncuși”.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.