UCB oferă studenţilor 20 de locuri pentru programul ERASMUS

452

UCBUniversitatea „Constantin Brâncuşi” (UCB) din Târgu-Jiu pune la dispoziţia studenţilor un număr de 20 de locuri pentru mobilităţile studenţeşti Erasmus, pentru anul universitar 2011-2012.

UCB a organizat deja o sesiune de selecţie, care se face prin concurs, pe baza rezultatelor academice cumulate şi a interviului de selecţie.

ERASMUS este un program comunitar sprijinit de Comisia Europeană a Uniunii Europene; el a fost lansat în anul 1987 sub forma unui program destinat sprijinirii studenţilor în scopul efectuării unei perioade de studii într-o altă ţară europeană, cu recunoaşterea formală a perioadei petrecute IMG_3040în instituţia parteneră. Potrivit Mirabelei Tufan, purtător de cuvânt al Universităţii „Constantin Brâncuşi” (UCB) din Târgu-Jiu, „prin intermediul programului de mobilităţi Erasmus – din cadrul Programului de învăţare pe tot parcursul vieţii (LLP), studenţii sau masteranzii pot studia în cadrul altor universităţi europene, în condiţiile de recunoaştere reciprocă a competenţelor, pe o perioadă de timp cuprinsă între 3 şi 12 luni (un semestru sau întregul an academic). În acest scop, Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu a încheiat acorduri bilaterale Erasmus (19 universităţi din 9 ţări europene, printre care Germania, Franţa, Portugalia, Italia, Cehia, Polonia, Grecia, Slovenia sau Turcia)”. Pentru anul universitar 2011-2012, Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu pune la dispoziţia studenţilor un număr de 20 de locuri pentru mobilităţile studenţeşti Erasmus.

Codiţii de înscriere pentru Erasmus

La înscrierea pentru mobilităţile Erasmus de studii, pot participa toţi studenţii din Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu, cetăţeni români sau ai ţărilor participante la program sau rezidenţi ai acestor state, având statut de apatrizi sau refugiaţi, cu condiţia îndeplinirii următoarelor criterii de eligibilitate: nu au mai beneficiat anterior de calitatea de student Erasmus (cu sau fără suport financiar); este student(ă) al/a Universităţii „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu la forma de învăţământ cu prezenţă în campus (indiferent de statut—loc bugetat sau cu taxă, licenţă sau masterat);este absolvent al unui an de studii (minim) în momentul începerii mobilităţii; în anul de mobilitate, să fie înmatriculat/ă în anul de studii II sau III; rezultate academice bune (să fie integralist, minim media generală 7,00). Potrivit reprezentaţilor UCB Târgu-Jiu, selecţia candidaţilor pentru mobilităţi studenţeşti Erasmus se face prin concurs, pe baza rezultatelor academice cumulate şi a interviului de selecţie. Interviul va urmări evaluarea capacităţii de exprimare orală în limba străină, motivarea, interesul profesional, dar şi cunoştinţe elementare necesare unei bune desfăşurări a mobilităţii. Interviul de selecţie este probă eliminatorie; pentru promovarea probei este necesară obţinerea unui punctaj de minim 6,00 din 10,00 (maxim posibil). Media generală de concurs se determină prin ponderarea celor două criterii de selecţie, după cum urmează: rezultatele academice 40%; nota interviu 60%.

Etapele mobilităţii Erasmus

Organizarea administrativă a mobilităţii Erasmus presupune parcurgerea mai multor etape. Astfel, după înscriere (formular de înscriere, scrisoare de intenţie, CV Europass cu poză), urmează interviul de selecţie (se va susţine cu cadre didactice de limbi străine din universitate şi reprezentanţii studenţilor pe facultăţi). După trecerea probei de interviu, se dobândeşte calitatea de Student Erasmus. Următoarea etapă este intrarea în legătură cu universităţile gazdă; anunţarea acestora de sosirea studenţilor selectaţi. Urmează încheierea contractelor de studii. Semnarea acestora de către reprezentanţii universităţii noastre, dar şi de responsabilii universităţii gazdă. Încheierea contractelor financiare (unde va fi specificat grantul lunar al beneficiarilor mobilităţii) şi plecarea la universitatea gazdă sunt ultimele etape. Purtătoarea de cuvânt a UCB Târgu-Jiu a mai precizat: „pe tot parcursul mobilităţii, se ţine legătura cu studenţii noştri Erasmus prin toate modalităţile posibile (fax, telefon, mail, messenger)”. Prin urmare, activitatea studenţilor din programul Erasmus este monitorizată pe toată perioada activităţilor.

Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here