UCB-iştii, egal la Oradea!

360

Formaţia de handbal CSU Constantin Brâncuşi a început cu dreptul returul. Echipa pregătită de Adrian Gorun a furnizat un adevărat şoc pe terenul de la Oradea, fiind egala CSM-ului. Meciul s-a încheiat 34-34. “Ţinând cont de configuraţia clasamentului şi de rezultatele celor două echipe putem spune că e surpriza campionatului. Oradea avea 10 victorii şi un egal până în momentul de faţă. Faptul că am reuşit să scoatem un rezultat de egalitate, pentru noi, este foarte important şi demonstrează că proiectul de la Târgu-Jiu poate fi unul foarte bun. Este şi un rezultat de moral. Cred că jucătorii au crescut în valoare, încep să se maturizeze, şi, eu am mai spus-o, cu două- trei plombe, tot jucători tineri, dar de valoare, această echipă poate peste un an de zile să intre în Liga Naţională”, a declarat tehnicianul gorjenilor. Cel mai bun marcator din tabăra noastră a fost Sabin Constantina cu 8 reuşite.
“Pentru mine este un lucru foarte bun faptul că am reuşit să marcăm de peste tot. Au marcat mulţi jucători, asta înseamnă că am o echipă. Nu mi-ar plăcea să marcheze un jucător 15 goluri şi ceilalţi un gol, două”, a mai spus Gorun.
Antrenorul a precizat că şi problemele financiare se vor rezolva în curând. “Eu am înţeles că acea cerere a conducerii echipei către Consiliul Judeţean a fost aprobată şi vor fi viraţi nişte bani pentru echipa de handbal şi, în momentul acela, se vor rezolva problemele. De asemenea, Ministerul este obligat să ne dea bani pentru că acest club este aprobat prin ordin de ministru şi ei se obligă să finanţeze clubul. Anul trecut, noi am făcut echipa la jumătatea anului, iar banii se dau pe an calendaristic nu competiţional”.15 2

Heimbach, înlocuitorul lui Mănescu
Echipa de la UCB s-a repliat rapid după pierderea căpitanului Alex Mănescu. Gorjenii l-au achiziţionat pe Raul Heimbach, un internaţional român de tineret. Noul inter stânga pare că s-a acomodat deja cu noii colegi, marcând 5 goluri în egalul din această runda. “Plecarea lui Alex Mănescu aparent ne slăbea, dar, pe de altă parte, se pare că am regăsit un alt ritm, jucăm mult mai în viteză. Am făcut o achiziţie importantă în locul său, un jucător de la Reşiţa, de la echipa de Ligă Naţională care s-a desfiinţat. Este vorba de Raul Heimbach, un jucător de 19 ani şi 6 luni, care joacă pe postul de inter stânga. Se pare că după două antrenamente s-a adaptat cât de cât cu noii colegi. Este un jucător inteligent, un jucător de echipă şi a avut un randament foarte bun. A marcat 5 goluri şi a participat foarte bine în faza de apărare. E din <film> cu jucătorii mei, urcă împreună în viteză. Chiar am făcut o figură frumoasă la Ordea, au fost impresionaţi şi spectatorii şi echipa gazdă, ne-au felicitat pentru că nu se aşteptau la un joc atât de bun al nostru”, a spus Adrian Gorun.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here