“U” Cluj, prea mare pentru UCB

612

Echipa de handbal UCB Târgu Jiu a picat testul cu formaţia din Liga Zimbrilor, Universitatea Cluj. Gazdele au fost învinse de către ardeleni după un meci fără istoric, scor 30-46 (13-24). Jocul a contat pentru Cupa României, o competiţie în care trupa gorjeană nu putea emite pretenţii. În orice caz, antrenorul Adrian Gorun şi-a lăudat elevii şi a declarat că echipa sa nu se poate compara cu o formaţie mult mai experimentată, care are şi o situaţie financiară stabilă. “Ținând cont că am jucat cu o echipă de ligă naţională, de faptul că absolut toţi componenţii echipei noastre sunt localnici, ţinând cont că 6 dintre ei sunt juniori, dar şi de bugetul grupării, pentru că sunt jucători pe care îi plătim cu 300 de lei pe lună, practic se face de plăcere handbalul la Târgu-Jiu, eu sunt foarte mulţumit de joc, în condiţiile în care am marcat 30 de goluri. Acum e normal, fizic nu suntem la nivelul lor, nici ca talie, pentru că avem mulţi juniori, nici ca pregătire, pentru că noi evoluăm în Liga 2. Eu zic că a fost un meci frumos, cu goluri multe. Copiii au jucat destul de bine, cu greşelile inerente vârstei şi experienţei, dar până la urmă, trăgând linie, e mulţumitor jocul”, a precizat Gorun. “Principalul” de la UCB a mai spus că unii dintre handbaliştii săi vin de plăcere la antrenamente, pentru că nu sunt remuneraţi cum ar trebui. În aceste condiţii, obiectivul din liga secundă este ca echipa să facă jocuri cât mai bune. “Concluziile sunt foarte clare, în momentul în care doreşti mai mult, investeşti mai mult. Acum, normal, nu putem să ne comparăm cu echipa din Cluj. Au investit, şi-au dorit să joace în Ligă, asta fac în momentul acesta, pe când obiectivul nostru este de a creşte noua generaţie şi, când vor fi bani mai mulţi, vom avea şi noi pretenţii mai mari.Vrem să jucăm fiecare meci bine, să ne câştigăm meciurile de acasă, de ce nu chiar şi cu echipa din Reşiţa, care e candidată la promovare. Avem 4-5 jucători care au serviciu, vin de plăcere după program, dacă lucrează în schimburi nu ajung la antrenament. În condiţiile acestea, nu avem pretenţii exagerate”, a afirmat antrenorul.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.