Turneul Stradivarius la Târgu-Jiu, o reușită

996

Circa 1000 de oameni au participat, sâmbătă seara, la concertul în aer liber organizat în Parcul Coloanei Infinitului de Alexandru Tomescu în cadrul turneului național „Vive la musique”. Acesta a urcat pe scenă împreună cu vioara Stradivarius cu care a cucerit lumea în ultimii ani, concertul începând după ora 20.00. De la eveniment a lipsit primarul Marcel Romanescu, ceremoniile fiind conduse de viceprimarul Adrian Tudor, care i-a oferit lui Tomescu un tablou cu o fotografie realizată în urmă cu circa două decenii, când artistul cânta la Târgu-Jiu pentru prima dată la un concurs școlar. Alături de artist, pe scenă a urcat Delphine Benhamou, din Franța, care a cântat la harpă, în timp ce coregraful Lari Giorgescu a dansat aproape în permanență lângă aceștia. Concertul a fost răsplătit din plin cu aplauze, gorjenii prezenți aici fiind încântați de ceea ce au avut ocazia să vadă. „E o idee excelentă să aduci cultura aproape de mase și sunt foarte fericită să văd lucrul acesta întâmplându-se măcar o dată pe an la Târgu-Jiu, aici în aer liber. E cu atât mai plăcut să vii la un astfel de concert cu cât avem Coloana pe fundal. Ce poate fi mai frumos?”, a spus una dintre spectatoare.
Unii dintre cei prezenți au mărturisit că au fost prezenți și la spectacolele anterioare pe care Tomescu le-a susținut lângă Coloană. „E a treia oară, nu, când se desfășoară un astfel de spectacol aici? Am fost și în anii trecuți pentru că este un moment minunat să avem la Târgu-Jiu așa ceva. Din fericire, am avut vreme bună de fiecare dată și sper ca și la edițiile viitoare să fie la fel de frumos”, a menționat un spectator. La finalul concertului artiștii au fost răsplătiți cu ropote de aplauze, iar zeci de oameni s-a așezat apoi la coadă pentru a obține un autograf de la eroii serii. „Am avut bucuria de a discuta cu domnul Tomescu și tocmai i-am spus că am fost la un concurs azi, am febră musculară, dar am ținut neapărat să îl ascult în acest loc minunat și că am avut onoarea să obțin un autograf. M-am încărcat cu energie pozitivă suficientă pentru multe zile de acum încolo”, a menționat unul dintre spectatori. Chiar și Alexandru Tomescu a vorbit în cele din urmă despre energia pozitivă pe care o simte de fiecare dată la concertele de la Târgu-Jiu. „Sunt condiții mai puțin obișnuite, în comparație cu sălile de concert, dar energiile care vin de la public și de la Brâncuși, pentru că ne găsim pe axul operelor sale, se simt din plin. Nu le poți ignora mai ales că suntem lângă o adevărată scară către divinitate. Suntem la locul potrivit”, a declarat artistul, care a promis că va fi prezent și anul viitor cu Turneul Stradivarius pe care zilele acestea îl va continua la Craiova, Sibiu și București.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here