Turneul național Compact ajunge la Târgu-Jiu pe 7 martie

1214

Luna viitoare, pe data de 7 martie, Turneul Național ,,Trupa din vis” al celebrei și legendarei trupe Compact va ajunge la Târgu-Jiu. Membrii formației vor susține un impresionant concert la Cinema ,,Sergiu Nicolaescu”, cu începere de la ora 19.30. Biletele au fost deja puse în vânzare online, iar prețurile sunt cuprinse între 50 și 90 de lei.
,,COMPACT nu a fost, nu este și nici nu va fi o ,,formație”. COMPACT este o stare, un mod de a fi, o lume, un basm. Poate fi ,,Tinerețe fără bătrânețe și…” bucuria de a cânta împreună atunci când unii îți spun: ,,îți mai arde și de cântat?”. Suntem siguri că și spectatorii noștri, ascultând și muzica noastră, pot să rămână ,,veșnic tineri și ferice”, cum ar spune poetul. COMPACT pleacă într-un turneu de câteva luni, convinși că pentru prietenii noștri adevărați contează amintirile și speranțele și în general, vorba unuia, ,,zgomotul nu face bine și binele nu face zgomot!” Noi cântăm pentru fetele din vis și pentru prieteni.
COMPACT® este chiar TRUPA DIN VIS… Legenda continuă…”, au transmis organizatorii evenimentului muzical.
Bilete la acest concert se găsesc la https://www.entertix.ro/g/271/compact-turneu-national.html și pe https://m.iabilet.ro/bilete-satu-mare-concert-compact-49787/#orderTicketsForm , precum și la casa de bilete a sălii de spectacol.
I.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here