Turneu amical de baschet, la Târgu-Jiu

1094

CSM Târgu Jiu va organiza în perioada 10-12 septembrie un turneu de baschet masculin cu participarea echipelor din Liga Națională, Steaua București și SCM U Craiova. Cu ocazia acestei competiții va avea loc și prezentarea lotului gorjean pentru sezonul 2021-2022. Inițial, la întrecerea organizată de clubul nostru și-a anunțat participarea și gruparea bulgară Akademic Plovdiv, dar, în cele din urmă, formația de peste hotare nu va mai ajunge în municipiu din cauza problemelor de lot. Elevii lui Jordanco Davitkov vor evolua în fața propriilor spectatori vineri și duminică, iar înaintea meciului cu bucureștenii fanii vor avea prilejul să-i cunoască pe noii componenți ai echipei noastre. Expertul sportiv Adrian Roșu a declarat că ambele meciuri de pregătire reprezintă teste utile în vederea noului sezon.,,Va fi un turneu bun pentru echipa noastră, cu două meciuri extrem de utile. Craiova și Steaua vor fi fără îndoială două echipe tari și în sezonul viitor, iar noi sper să facem față cu brio. Vom vedea exact unde suntem după perioada precompetițională și ce trebuie să schimbăm sau să menținem. Ne bucurăm că suporterii gorjeni vor avea, din nou, acces în Sala Sporturilor, la meciurile de baschet. Fanii echipei vor avea parte și de prezentarea lotului cu care clubul nostru va aborda sezonul 2021-2022. Îi așteptăm cu drag să fie alături de noi și le facem invitația de a veni în număr cât mai mare la sală să se bucure de baschet”, a spus conducătorul secției de baschet.
PROGRAM TURNEU
Vineri, 10 septembrie 2021, ora 19.00
CSM Târgu Jiu – Steaua București
Sâmbătă, 11 septembrie 2021, ora 17.00
Steaua București – SCM U Craiova
Duminică, 12 septembrie, ora 17.00
CSM Târgu Jiu – SCM U Craiova
LOT CSM TÂRGU JIU: Porter Troupe, Kevin Allen, Camil Berculescu, Alexandru Berca, Octavian Ilie, Remus Răceanu, Mihai Bădița, Răzvan Pavel, Andrei Gheorghe, Brandon Sly, Ahmed Bashir, Stefan Glogovac, Andrei Bărăgan.
STAFF:
Antrenor principal: Jordanco Davitkov
Antrenori secunzi: Claudiu Alionescu și Alexandru Gliga
Kinetoterapeut: Alin Drondoie
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here