Turiștii sunt așteptați la Rânca, la Transalpina Fest

599

În acest sfârșit de săptămână, la Rânca are loc cea de-a doua ediție a festivalului Transalpina Fest. Iubitorii de muzică bună și amatorii de distracție sunt așteptați în stațiunea montană gorjeană pentru a petrece un weekend de neuitat!

În perioada 19-21 august 2016, la Rânca – Gorj se va desfășura, „Transalpina Fest”, complex de evenimente desfășurate în cadrul Programului de promovare turistică al Județului Gorj – „Vino acasă la Brâncuși!”, aflat la cea de-a treia ediție. Programul a fost lansat în 2014 de Consiliul Județean Gorj în parteneriat cu Autoritatea Națională pentru Turism și Primăria Municipiului Târgu Jiu, în fiecare an adăugându-se noi parteneri. La realizarea ediției din acest an a festivalului Transalpina Fest participă primăriile din Novaci și Baia de Fier, Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului „Acasă la Brâncuși”, Asociația „Trix Bike”, Asociația „ACS Raideri Târgu Jiu”, Asociația Concesionarilor Corneșul Mare Rânca, Centrul Național pentru Informare și Promovare Turistică Târgu Jiu, precum și instituțiile subordonate Consiliului Județean Gorj, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale, Ansamblul Artistic Profesionist „Doina Gorjului”, Serviciul Public „Salvamont” Gorj, Școala Populară de Artă Târgu Jiu și Muzeul Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu”. Organizatorilor li se alătură ca parteneri Obștile din zona Rânca, primăriile din Polovragi și Crasna, pensiunile „Gabriel”, „Eden” și „Cabana Teleschi”, Asociația „Libertatea Tinereții” și Decathlon.

Regal de manifestări la Rânca
Prin evenimentele organizate pe parcursul celor trei zile la Rânca, turiștii vor avea parte de un program complex care să le ofere distracție și relaxare, concursuri sportive (mountain bike, motociclete, buggy-cars), spectacole, dar și prezentarea de meșteșuguri populare, produse tradiționale și bucătărie ciobănească, propunându-le să petreacă un weekend de excepție în Gorj.
Astăzi, 19 august 2016, după deschiderea oficială de la ora 17.00 vor susține concerte naistul Nicolae Voiculeț, Ansamblul folcloric „Maria Lătărețu”, Ansamblul Artistic Profesionist „Doina Gorjului” care are ca invitați de marcă pe artiștii Sava Negrean Brudașcu și Dumitru Fărcaș. Sâmbătă, 20 august, este ziua pasionaților de mountain bike, participanții întrecându-se în probe dificile pe traseu montan în cadrul concursului „Transalpina Bike Fest” dar și ziua motocicliștilor care vor circula în paradă până la Târgu Jiu, unde vor vizita Ansamblul Brâncușian „Calea Eroilor”. Seara se va încheia cu un concert rock în care vor evolua formațiile Trooper și Cargo. Duminică, 21 august, se vor desfășura concursurile de autocross buggy și Festivalul de folclor pastoral „Transalpina”, eveniment ce reunește formații folclorice din Novaci, Baia de Fier, Polovragi, Crasna, Runcu și Hunedoara. Pe parcursul celor trei zile turiștii pot vizita Târgul de meșteri populari și produse tradiționale din Gorj, Vâlcea, Argeș și Dolj, organizat pe platoul din fața Muzeului Civilizației Montane, la intrarea în Rânca dinspre Novaci. Copiii, dar și adulții se pot distra cu face-painting, mimi, tir cu arcul și airsoft. “Având în vedere că deja pentru majoritatea locurilor de cazare în pensiunile și cabanele din Rânca au fost făcute rezervări, recomandăm turiștilor să se informeze și despre posibilități de cazare în localitățile apropiate Novaci, Baia de Fier, Polovragi sau chiar în Târgu-Jiu, unde îi așteaptă oferte accesibile la hoteluri și pensiuni”, precizează Oana Paloș, purtătorul de cuvânt al Consiliului Județean Gorj.
Cei care vor dori să petreacă mai multe zile în Gorj pot vizita și alte obiective turistice din zonă, Peștera Polovragi, Peștera Muierii, Cheile Oltețului, zone unde natura a creat adevărate minuni și, în Târgu Jiu, Ansamblul Monumental „Calea Eroilor”, creație a celui mai important sculptor modern al secolului al XX-lea, Constantin Brâncuși.
M.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here