Elevii sunt în vacanță în aceste zile, pârtia principală de la Rânca fiind la fel de bună pentru practicarea sporturilor de iarnă, la fel ca în perioada Crăciunului și, totuși, turiștii care, în iarnă, blocau drumul de acces spre stațiune acum nu mai vin aici.
Cei care au ajuns sunt de ordinul zecilor și se bucură că au scăpat de aglomerație, de griji și stres și că pot să aibă o pârtie întreagă la dispoziția lor. Unii fac haz de necaz și spun că au închiriat-o doar pentru ei și copiii lor. „E cel mai bine așa. Am plecat din București cu gândul că nu vom găsi aici aglomerația de pe Valea Prahovei și așa a fost. Putem spune că ne-am luat pârtie privată, că am închiriat-o doar pentru noi. E liber pe pârtie și de aceea nu sunt probleme, nu e aglomerație, nu sunt accidente. Pentru copii cred că așa e cel mai bine. Putem să ne plimbăm cu săniile cât vrem, apoi ne dăm cu schiurii, trecem la placă, putem face ce vrem. Partea și mai mișto e că nu a trebuit să căutăm loc de parcare, să stăm la coadă la restaurant ca să putem mânca. Pentru noi e o vacanță așa cum ne-am dorit”, a spus o mămică din București. Un domn venit și el tot din capitală era supărat doar că nu sunt deschise mai multe restaurante, deși înțelegea că nu au cum să funcționeze toate doar pentru „mâna” de turiști prezenți acum în stațiune. „Cred că asta e singura problemă, să zicem așa, că nu sunt foarte multe locații funcționale, dar acolo unde am fost să mâncăm s-a mâncat bine. Avem trei copii, cei mai mari schiază în voie pe pârtia aceasta pe care funcționează teleschiul, iar eu am rămas cu cel mic să îl învăț pentru că el e începător. Dar este o experiență pe care aș repetat-o oricând”, a spus turistul. Câțiva copii chiar au încins ieri o bătaie cu bulgări, de bucurie că au găsit zăpadă. Ei veneau de la Londra și se așteptau să meargă în drumeții pe munte. „Credeam că o să mergem prin pădure, pe poteci, dar aici am dat peste zăpadă. Am avut și la Londra câteva zile de ninsoare, dar au fost câțiva centimetri, nu ca aici. E minunat”, a spus un puști, în timp ce tatăl lui tocmai povestea că uitase acasă, în Vâlcea, trolerul cu haine de iarnă. „Suntem la tricou pentru că știam că de acum încolo nu mai e zăpadă. Acum, dacă tot am dat de zăpadă facem o bulgăreală și apoi sperăm să și schiem pentru că e prea frumos. E liniște, e zăpadă, parcă nici nu ar fi de Paști, dar ne place”, a menționat acesta.
Pentru cabanieri nu e nicio surpriză că acum se poate schia în Rânca, reprezentantul acestora, Constantin Pănescu, menționând că pentru cei interesați sunt valabile reduceri la prețurile de cazare tocmai pentru a face camerele atractive. „La noi la Rânca nu e primăvară deocamdată. Se vede și se știe că la noi, de regulă, în fiecare an, se schiază până pe la 1 Mai. Zăpada a fost mereu la 30-50 de centimetri pe pârtia principală, care este și spre nord. Pe week-end au funcționat toate instalațiile, acum merge cea de le pârtia M1, care e preferată de copii. Pe finalul săptămânii trecute au fost sute de turiști, acum, în timpul săptămânii, au rămas mai puțini, dar sunt bucuroși de condițiiel găsite. A început vacanța și sunt părinți care vin cu copii în continuare, mai ales că și noi, la cazare, am mai făcut oferte speciale pentru această perioadă. Prețurile sunt undeva la 30-40% față de restul sezonului și asta i-a făcut pe turiști nu doar să vină aici să se bucure de zăpadă ziua, ci să rămână și peste noapte”, a menționat Pănescu.
Gelu Ionescu