Unul dintre cele mai importante obiective dacă nu chiar “vârful de lance” al turismului gorjean este Peştera Muierilor din nordul comunei Baia de Fier. Spuneam aceasta şi cu ceva timp în urmă pentru că fiind cunoscută ca prima peşteră electrificată şi dată circuitului turistice naţional împreună cu Cheile Galbenului formează un sistem carstic aşa cum în puţine locuri putem vedea la nivel naţional şi nu numai.
Tocmai de aceea în aceste zile este o veritabilă afluenţă de turişti ce vor să petreacă fie şi numai câteva ore în decorul de excepţie al Cheilor Galbenului ori să „tragă” o tură montana şi de ce nu chiar un week-end în lumea de piatră a carstului gorjean. Partea pozitivă este că acum când nu numai parcarea din faţa peşterii dar şi locurile de-a lungul Galbenului sunt pline cu turişti curăţenia în zonă este bună. Meritoriu este şi faptul că au dispărut cerşetorii şi cei ce umblau printre mese ori autocare să ceară bani pentru tot felul de nevoi închipuite ori inventate. La ora prezenţei mele pe acolo se afla chiar un agent din partea Poliţiei Locale Baia de Fier ce se străduia să păstreze starea de normalitate şi să ferească turiştii de eventuala cicăleală a “specimenelor” locale.
Mai există situaţii în care vacile satului îşi găsesc loc “să cugete” exact pe carosabilul drumului din chei generând iritări din partea automobiliştilor ce vin sau pleacă de la peşteră dar asta nu este un capăt de lume. Făcând haz de necaz putem spune chiar că simpaticele rumegătoare sunt o prezenţă acceptată în tabloul agroturistic local. Acum la afluenţa de turişti care este „în chei” cred că este de bun augur ca reprezentanţii poliţiei locale să fie prezenţi şi să încerce a prevenii excesele unor turişti atât la capitolul comportament cât şi la aruncarea la întâmplare a deşeurilor menajere. Pentru că în locaţia mai sus menţionată există containere pentru gunoaie şi nu numai. Trebuie doar ca unii dintre cei ce doresc petrecerea timpului în natură să fie “traşi de mânecă” ori să vadă că locurile sunt păstrate curate şi poate se vor simţi şi ei să nu mai arunce gunoaiele la întâmplare.
Mugurel Petrescu