Turism electoral, acuze între principalele partide politice

553

IMG_3622Scrutinul electoral de duminică nu a fost lipsit de acuzele grave între oponenţii politici de la PD-L şi PSD.

Şi liberalii s-au aruncat la gâtul celor două partide politice menţionate. Bătălia declaraţiilor s-a dat însă, în special, între politicienii de la centru, în Gorj, politicienii de la principalele partide politice fiind mult mai moderaţi. Pesediştii gorjeni au declarat astfel că se tem de fraudă electorală în timp ce democrat-liberalii spun că loviturile sub centură se vor da în turul al doilea de scrutin. O atitudine complet schimbată a avut-o însă social-democratul Toni Mihail Greblă, care declara în campanie că alegerile în Gorj nu au fost fraudate niciodată, acum menţionând însă că are temeri serioase legate de ilegalităţile care s-au comis ori s-au pus la cale.

Războiul declaraţiilor a început la centru, prim-vicepreşedintele democrat-liberal Adriean Videanu susţinând ieri că, în opinia sa, PSD apelează la turismul electoral pentru a vicia votul şi a făcut, în acest sens, apel la toate partidele să pună capăt acestor practici. Videanu a vorbit astfel despre ,,tentativele de fraudare”, avându-i drept ţintă pe social-democraţi. Pe cealaltă parte, Victor Ponta, purtătorul de cuvânt al candidatului PSD, a susţinut la rândul său că în două localităţi din ţară se oferă bani în schimbul votului pentru Băsescu. ,,Domnul Videanu şi Blaga sunt cei vinovaţi de neregulile apărute astăzi(n.r. ieri) la vot. Cei doi să ia toate măsurile să fie oprite astfel de nereguli pentru a nu denatura grav procesul acestor alegeri”, a spus Victor Ponta, somându-i pe ce doi responsabili de la PD-L. Liberalii au acuzat şi ei atât PD-L, cât şi PSD de o posibilă fraudare la vot.
Grebă a votat doar pentru preşedinte
Senatorul Toni Mihail Greblă a acceptat doar un buletin de vot pentru scrutinul de duminică. ,,Mi-am exercitat dreptul de vot numai pentru alegerea preşedintelui”, a declarat senatorul Toni Mihail Greblă care a completat spunând că are temeri legate de procesul electoral de ieri. ,,Este pentru prima dată din 1990 când sunt semnale evidente, inclusiv în Gorj, că s-au dat bani pentru a se cumpăra voturi ori pentru a influenţa votul. Din păcate, nu credeam că în România, după 20 de ani, se va ajunge la atâta dispreţ faţă de lege, la atâtea acţiuni şi activităţi care sunt pe lângă lege. Toată lumea trebuie să fie atentă, din acest motiv, mass-media în special, pentru a fi cât mai puţine fraude la aceste alegeri”, a declarat Greblă. Temerile senatorului PSD sunt legate tot de semnalele venite de la colegii săi de partid care arată cu degetul spre PD-L.
Mită electorală în Meteor
Preşedintele executiv al PSD Gorj, Ion Călinoiu s-a prezentat la vot alături de soţie. ,,Mă bucur că este vremea frumoasă şi aş face un apel ca lumea să vină la vot pentru că nu avem niciun impediment din acest motiv”, a declarat relaxat Călinoiu. Acesta a menţionat însă că are şi el temeri legate de fraudarea alegerilor în Gorj exemplificând câteva dintre neregulile petrecute în judeţ care i-au fost aduse la cunoştinţă. ,,Aseară(n.r. sâmbătă seară), în cartierul Meteor, în zona Microcoloniei un grup de cetăţeni ai acestui cartier erau cu nişte tabele pe care scriau numele oamenilor şi semnau. Aceste tabele consfinţeau numele persoanei, cu o cifră, 500, iar undeva în stânga scria <<daţi>>. Eu înţeleg că aici a fost o intenţie a unor lucruri în afara legii de a mitui electoratul. Am cerut efectuarea unei anchete, aseară (n.r. sâmbătă seara) am depus aceste tabele la poliţie, în mod evident”, a declarat Călinoiu. Acesta a subliniat şi incidentul electoral petrecut la secţia nr.1 din Târgu-Jiu, cu preşedinta care a pleacat cu ştampila acasă. ,,Am înţeles, astăzi (n.r. ieri), că preşedinta a avut această intenţie de când a luat voturile, pentru că nu a băgat în punga cu ştampilele, ştampilele de control. Ea a luat ştampila şi şi-a băgat-o în geantă”, a completat Călinoiu.
Anamaria STOICA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here