Tupeu din disperare: Negrescu i-a făcut plângere inspectorului Camerei de Conturi Gorj, care a depistat noua gaură dată teatrului din Târgu-Jiu

508

Fostul manager al Teatrului Dramatic “Elvira Godeanu”, Marian Negrescu, destituit din funcție pe motive de incompatibilitate, a avut tupeul să se adreseze, recent, cu o plângere, Camerei de Conturi Gorj, împotriva inspectorului, care a scos la iveală alte nereguli financiare crase, din instituția de cultură a municipiului. Deși Negrescu a discutat cu inspectorul mai puțin de zece minute, în timpul acțiunii de control, actorul a reclamat că verificatorul ar fi paralizat activitatea teatrului, urmare a activității specifice, care a lipsit în ultimul deceniu la unitatea aflată în subordinea primăriei municipale. De altfel, raportul de control al Camerei de Conturi Gorj, finalizat, miercuri, de inspectorul reclamat, demonstrează însă că Negrescu a încasat, în continuare, ilegal, bani din teatru, ca și colegul Ion Alexandrescu, dar și ca actualul manager interimar, Cosmin Brehuță.

Timp de o lună de zile, o salariată a Camerei de Conturi Gorj, a stat în teatrul din Târgu-Jiu verificând actele financiar-contabile ale instituției, pe perioada 2014-2017. Deși s-a lovit de opacitatea unora dintre salariații teatrului, care au refuzat să-i pună la dispoziție documente, unele neexistând de fapt în instituție(cum sunt contractele pentru Ion Alexandrescu ce au fost încropite toate într-o seară, săptămâna trecută), inspectorul a reușit să-și ducă misiunea la bun sfârșit. Raportul său de control, ajuns deja la autoritățile municipale, este concludent în acest sens, acesta urmând a fi discutat cu cei responsabili care trebuie să ia măsurile ce se impun.

Plângerea care ar fi trebuit să ascundă gunoiul sub preș
Între timp însă, Marian Negrescu, ofticat că în urma acestui control s-a scos la iveală faptul că a beneficiat de încă un miliard de lei vechi, tot pe drepturi de autor, după ce anterior s-a ales cu un dosar penal pentru încasarea a 4,6 miliarde de lei vechi din teatru, s-a gândit să riposteze. Asta, evident, pentru a influența raportul respectiv.
Negrescu a încropit astfel o plângere la adresa inspectorului Camerei de Conturi Gorj, solicitând superiorilor salariatei să ia măsuri cu verificatoarea, care în opinia sa, “a paralizat activitatea teatrului”.
Trebuie precizat că inspectorul nu a deranjat deloc activitatea actorilor la scenă, ci a solicitat doar documente personalului TESA, mai exact la contabilitate, loc în care a fost servit cu zgârcenie și cu sictir.
Negrescu spera astfel, în disperarea caracteristică, să schimbe soarta celor care au dat găuri în bugetul teatrului, pentru propriul buzunar, dar, se pare, că nu a reușit asta, documentul fiind relevant în legătură cu felul în care s-au plătit contracte din bani publici pentru anumiți salariați din anturajul fostului manager.

De altfel, în urma activității de control, puteau fi obligați să restituie banii publici, încasați ilegal, atât Negrescu, cât și șeful actorilor Ion Alexandrescu, dar nu ar fi exclus ca și actualul manager interimar Cosmin Brehuță, să fie pus la plată. Să nu uităm că, atât Negrescu cât și Alexandrescu, deși aveau funcții de conducere în teatru, au încasat bani mulți nu pe actorie, ci pe regii și asistență de regie, chiar dacă niciunul nu are studii de specialitate, în acest sens.

1 COMENTARIU

  1. Cosmin Brehuta e omul lui Negrescu si deci sunt complici la hotie! Tupeu??? Negrescu este un boschetar ajuns prin hazard director peste banii primariei, cu complicitatea si a unora din primarie, evident. Brehuta care a mancat din acelasi blid cu Negrescu e normal sa faca la fel, sper sa plateasca pt furturi!

Dă-i un răspuns lui Mitica Andradovici Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here