Tupeistul

357

Băsescu se ţine de putere cu ghearele şi cu dinţii. Sfidează un popor întreg pe care caută să-l abată de la delictele clanului său, încercând să ne ţină lecţii de economie. Acest accident al istoriei cu apucături dictatoriale (Nero a dat foc Romei, el a dat foc la vapoare. Caligula şi-a numit calul senator el pe fiica-sa europarlamentar prin ordin către fiecare organizaţie PDL să-i acorde voturi.)

Şi întreaga haită băsistă în frunte cu unii exponenţi ai justiţiei, acuză Antena 3 că a devoalat traficul de influenţă şi falsurile fratelui său.
Această formă nefastă de viaţă, construită din molecule pline de răutate – şi în care nu există niciun micron de dragoste pentru România de care s-a folosit numai ca să o jefuiască el cu clanul lui de profitori.
Şi s-a luptat mereu cu poporul român: în 2007, cu faimoşii 322 care l-au demis; în 2012 cu 7.4 milioane de români care i-au spus să plece, iar în primăvara asta parlamentul României a votat în unanimitate să-şi dea demisia.
Dar el nu vrea, uită că “bona opinia hominus tutior pecunia est”(buna părere a oamenilor este mai sigură decât banul). Băsescu şi tribul lui s-a îmbogăţit peste măsură: moşii, case, bijuterii,etc, având bani strânşi pentru un mileniu, dar această formă umană pe care cum îl caracteriza un fost ministru: “este viclean în totalitate, nu se astâmpără şi toarnă otrava discordiei în minţile românilor”.
Multele delicte săvârşite de Băsescu culminează cu ordinul de închidere a 67 de spitale când, mai abitir decât în ultimatumul sovietic din 1940, trebuia să se facă în 24 de ore. Astfel, zeci de mii de bolnavi au fost scoşi afară din spitale, desfiinţându-se şi spitalul din “europolisul” lui Jean Bart, adică din Sulina.
Au murit zeci de mii de oameni de inimă rea după sfidarea rezultatului referendumului.
De vină este atât el, cât şi stăpânii lui care au sfidat un popor întreg, de parcă noi ne băgăm în treburile lor.
Monstroasa coaliţie a aşa-zisei drepte româneşti are curajul să scoată la înaintare hoţi şi trădători precum Antonescu, Iohannis, Blaga, Udrea, Videanu, Cristian Diaconescu, MRU, cel care a trădat România vânzând Ungariei moştenirea Gojdu.
De altfel, şi Băsescu a semnat pentru Germania că România nu are nicio pretenţie să fie despăgubită de Germania pentru petrolul cumpărat de Hitler în valoare de 20 miliarde de euro. La fel Băsescu a renunţat unilateral la datoria Irakului de 2 miliarde de dolari şi împreună cu MRU a stopat tratativele cu Moscova privind tezaurul românesc.
Cum se poate numi aceasta altceva decât trădare?
Gh. Rădulescu

2 COMENTARII

  1. Îl criticați pe Băsescu degeaba, vorbiți din auzite ca să acoperiți incompetența actualilor guvernanți și aleși locali (la ce nivel au fost ca pregătire profesională?-știți oare?- din cauza asta nu dăm înainte, ne conduc mediocritățile- referitor pt. aleșii locali).

  2. Bai,anonimule,tu habar n-ai pe ce lume traiesti,ti-a intunecat Basescu si mintea aia mica de o jumatate de neuron.La tine dovezile concrete sunt “din auzite”?Si apropos de incompetenta,mentorul tau si demolatorul Romaniei care ocupa de 10 ani fotoliul de la Cotroceni,abia a reusit cu pile de la securitatea comunista sa ia BAC-ul cu 7,49.Nu,ce zici de asta? Pai vezi ca esti carcotas si dai pe dinafara?!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here