Tudor Vladimirescu s-a născut la Vladimirul Gorjului, înainte de 1780. Moșii săi se numeau Mitrofan ieromonah și Rusanda, iar părinții, Constantin zis și Ursu și Ioana. Nu a fost căsătorit. A avut un frate, anume Pavel zis și Papa și o soră Costandina(Dina). Primele noțiuni de scriere le-a primit de la duhovnicul casei – preotul Pârvu Ciuhoi. Păzea vitele împreună cu fratele său și citea pe bucoavnă, iar din lipsă de hârtie scria pe foi de fag. Când avea 10 – 12 ani a fost dus la o rudă la Craiova, dascăl – Lupu, condicar de profesie. Gorjeanul Tudor Vladimirescu nu aparţine doar oltenilor, sau doar muntenilor unde a condus Revoluţia. Din Oltenia a pornit, pentru că nedreptățile erau de nesuportat și nu numai aici. Țăranii din Hunedoara comentu că „Un crăişor s-a ivit dinspre Răsărit, al cărui nume este Toderaş”, sau: „de către Răsărit s-a ridicat un crăiuţ cu numele Todoraş…Acum îi în Ţara Românească, isprăveşte lucrul cu boierii şi, de se va sfârşi lucrul bine acolo, până la Paşti o da şi într-acoace… să facă şi aicea dreptate”. Mișcarea de eliberare națională și socială, condusă de către Tudor Vladimirescu, din 1821, constituie o piatră de hotar între două lumi și nu a fost întâmplătoare. Ea a avut rădăcini, chiar cu aproape două milenii în urmă. Știm că am avut un stat centralizat, recunoscut de istorie, din timpul lui Burebista, cu bogății râvnite de către Imperiul Roman, imperiu care își pune în aplicare raptul acestor bogății, în al doilea secol al mileniului I, prin înfrângerea lui Decebal de către Traian. De la anii 105 – 106, poporul dac, mereu, a încercat să-și recapete libertatea. Toate hărțile Europei, până în secolul al XIX-lea numeau teritoriile Țării Românești, Moldovei și Transilvaniei drept Dacia. Unii șefi de stat din vestul Europei își sfătuiau urmașii ,,să învețe și limba dacă”, drept o necesitate.
Ne amintim de luptele eroice purtate de către Litovoi și fratele său Bărbat, pentru apărarea neatârnării meleagurilor noastre. Basarabi I, la Posada, curmă înaintarea lui Carol Robert de Anjou, spre Țara Românească. Mircea cel Bătrân, Alexandru cel Bun, Ștefan cel Mare și alți domnitori, conduc luptele pentru neatârnare. Pentru că Mihai Viteazul reușește reîntregirea celor trei țări românești, la 1600 este etichetat ,,Malus Dacus”(dacul cel rău). Ba mai mult, turcoaicele își speriau copiii, strigând la ei: ,,Susa sus Mihai beg….” La sfârșitul domniilor lui Dimitrie Cantemir, din Moldova și martirajul Sfinților Martiri Brâncoveni, din Țara Românească, otomanii instituie, pentru cele două țări, domniile fanariote, care au împovărat și mai mult poporul românesc, pe lângă tributul ce se plătea și înainte. Nemaiputând răbda asuprirea dublă, atât din partea ciocoimii, dar și cea străină din cele două țări românești aminite, nemulțumirea clocotește. Nici românii din Transilvania nu o duceau mai bine, care, deși majoritari, erau supuși la grele sacrificii, ei se ridică la luptă, la 1437 la Bobâlna, la 1514 sub conducerea lui Gheorghe Doja, ca și la 1784, răscoala condusă de HORIA Cloșca și Crișan, să zguduie Imperiul Habsburgic. Horia este numit de către românii contemporani cu el ,,Rex Dacie”, ca o amintire a gloriei ce o avea Dacia până la Decebal. Speranțele, nu numai ale celor din Țara Românească se îndreaptă spre gorjeanul Tudor Vladimirescu, la 1821, care pornește din Oltenia, cu Proclamația de la Padeșul Gorjului. Însuși domnitorul Ioan Caragea (1812-1818) obişnuia să spună: „În ţara românească două lucruri nu se pot găsi: dreptate şi cinste. În ţara asta trebuie să te gândeşti cum să faci avere şi să te duci s-o cheltuieşti în alte ţări”. Pentru tabloul social al timpului, sunt grăitoare și versurile poeziei populare din vremea lui Tudor Vladimirescu, eroul naţional de la 1821, care a văzut lumina zilei în Vladimir, județul Gorj, citez:
,,Tudore din Vladimir
N-avem leţcaie –n chimir,
Nici de sare, nici de bir,
N-avem apă pe ce bea
Sărăcuţ de maica mea.
Plânge Valea Deşului
Şi apa Gilortului,
De jalea românului,
Ce-i acum îngenuncheat
De ciocoiul gulerat,
Plâng şi florile –n zăvoi
C-am rămas flămânzi şi goi”
Tudor era o minte luminată, cu o experiență de viață deosebită, datorită tenacității sale, își însușește cunoștințe militare în războiul ruso-turc(1806 – 1811), unde a fost avansat la gradul de locotenent și a fost decorat cu ordinul Sf. Vladimir. Pentru că a participat la acel război ruso-turc, sultanul a trimis un Capegiu cu ordin către Caragea Vodă, pentru a trimite la Constantinopol pe Tudor Vladimirescu legat în lanțuri, ca să fie pedepsit, dar prevenit, cu concursul prietenului său, sameșul Vasile Moangă și egumenul mânăstirii Lainici(aflat întâmplător la Moangă), îmbrăcat în haine de călugăr a mers călare, cu pașaport, cu nume străin, spre Lainici. A doua zi a și sosit trimisul sultanului însoțit de mai mulți arnăuți, dar nu l-au găsit pe Tudor. Moangă le-a spus că Tudor a fost văzut prin oraș, dar trebuie să fie la proproietatea sa de la Cerneți. Negăsindu-l nici acolo, au dat foc casei din Cerneți, apoi, întâlnind un țăran în marginea Dunării, i-au tăiat capul, ducându-l la Pașa de la Rusciuc, asigurându-l că e capul lui Tudor. Tudor Vladimirescu purta pe deget un inel de mare valoare, dăruit de împăratul Alexandru al Rusiei, cu numele împăratului, în urma bătăliei din 1807, când rușii împreună cu pandurii lui Tudor au luat Plevna.
Exercitarea funcției de vătaf de plai i-a oferit lui Tudor un contact nemijlocit cu populația Olteniei, fapt ce explică marea aderență la răscoală. Alexandru Ștefulescu ne învederează, în magistrala sa lucrare ,,Gorjul istoric și pitoresc”, la pag. 357: A petrecut o bună perioadă la Viena, unde a fost trimis de către boierul Glogoveanu, să definitiveze succesiunea soției boierului, care murise la Viena, unde avusese și unele proprietăți. În rândul pandurilor conduși de către Tudor, de la noi s-au înrolat Nicolae Gârbea, Andrița Bălănoiu, Vasile Tunșanu și Mihai, zis Trușcă Negreanu – ultimul fiind din Negreni, stabilit apoi în localitatea noastră, mai întâi stând într-un bordei ,,La Fântâna Mare”, în timp ce era hăituit de poteră, după uciderea conducătorului lor. Casa pe care a construit-o la Țicleni se află la muzeul în aer liber de la Curtișoara. Căpitanul Gârbea originar din satul Gârbovăț (județul Mehedinți) era om de încredere al lui Tudor, vechi colaborator, fost ajutor al acestuia la vătășia Plaiului Cloșani, asociat în negoț. În duminica lui 23 ianuarie 1821 a adus la Padeș „100 de plăieși înarmați și pregătiți pentru răscoală. El deținea la acea vreme, mai multe moșii, între care și cea mai mare parte din moșia Tunșilor, inclusiv pădurea din apropierea fostelor Băi Țicleni-Tunși, existând până acum câțiva ani în urmă și ,,Podul Gârbii” pe valea din apropiere, din care se mai păstrează o bucată dintr-o grindă la Muzeul ,, Învățător Aurel Ciurea”. În zona stadionului nostru de la Țicleni era toponimul ,,La Scaune”, unde era locul de întâlnire și popas unde făceau schimb de informații între pandurii Gorjului și Mehedinților.
Inimosul învăţător, Valentin Cristian împreună cu regretatul său tată, Înv. Aurel Ciurea – un adevărat apostol al învăţământului de la Ţicleni, au întreprins multe acţiuni de educare patriotică, realizând, în 1999, în faţa şcolii de la Tunşi, un monument în memoria revoluţiei condusă de Tudor Vladimirescu. Folclorul gorjenesc l-a situat pe piedestalul său în locul suprem, în cântecul ,,Cine a fost odată –n Gorj? A fost TUDOR…….”Posteritatea i-a cinstit memoria, cu atribuirea numelui său unor localități, instituții, Regimentului 18 Gorj, Cohorta cercetașilor, Liceului prim înființat la Târgu-Jiu și altele. Au fost ridicate statui în mai multe localități, așa cum este cea de la Târgu-Jiu, Baia de Aramă și alte localități, muzeele prezintă multe obiecte legate de activitățile lui Tudor. Chiar dacă revoluția condusă de către Tudor s-a soldat cu uciderea mișelească de la Târgoviște, el are un loc bine definit nu numai în Istoria României, dar și în Istoria Universală. De la mișcarea condusă de către el la 1821 s-a marcat o nouă epocă în istoria noastră națională. De atunci au încetat domniile fanariote, la cârma Țării Românești și Moldovei fiind numiți domni pământeni.
Nicolae Bălcescu afirma: „Revoluţia de la 1821 a strigat dreptate şi a vrut ca tot românul să fie liber şi egal, ca statul să se facă românesc. Ea fu o revoluţie democratică”.
Tudor pornește de la Padeș cu gorjenii și mehedințenii, trec pe la Tismana, Târgu-Jiu, Țânțăreni-Gura Motrului, a trecut Oltul, ajungând la București. Documentele vremii scot în evidență că toată Oltenia a fost în fierbere. Episodul Padeș s-a derulat la 23 ianuarie 1821, când Tudor a rostit proclamația: ,,Fraților locuitori ai Ţării Românesti, veri de ce neam veți fi, nici o pravilă nu oprește pe om de a întâmpina răul cu rău. Dar pe balaurii care ne înghit de vii, căpeteniile noastre, zic, atât cele bisericești, cât și cele politicești, până când să-i suferim a ne suge sângele din noi, până când să le fim robi? (…) Veniți dar, fraților, cu toții, cu rău să pierdem pe cei răi, ca să ne fie nouă bine.” Nicolae Popescu de la Mușetești(contemporan cu Tudor) spunea lui CD Aricescu, că „Steagul cel mare al lui Tudor, -era zugrăvit în Bucureşti, cu măiestrie, de un călugăr de la mânăstirea Antim, anume David”, informaţia fiind foarte importantă căci, într-adevăr, la amintita mănăstire din Bucureşti se afla un prapure(poate chiar steag), vechi, dar bine conservat, având pictaţi de-o parte şi de alta, cei doi sfinţi ostaşi de pe „steagul lui Tudor”-Sf. Gheorghe şi Sf. Teodor Tiron. Acest lucru este confirmat și de către fostul mitropolit al Olteniei, Nestor Vornicescu, în lucrarea „Descătuşarea 1821”.
(Va urma)
Jurist, ION M UNGUREANU
