„Apel către membrii Consiliului Județean Gorj pentru constituirea Autorității Teritoriale de Ordine Publică, (ATOP)” făcut, astăzi, de către Adrian Tudor, președintele Partidului Verde Gorj.
„Azi are loc ședința CJ Gorj. Pe ordinea de zi se afla și constituirea ATOP. Acest organism, care trebuia constituit de 8 luni, încă nu este funcțional datorită negocierilor politice, eșuate, din Consiliul Județean. Bineînțeles că PNL, PSD, PRO ROMÂNIA și PMP nu s-au înțeles și proiectul a fost retras de pe ordinea de zi al ședinței de azi.Partidul Verde atrage public atenția tuturor partidelor din Consiliul Județean Gorj să pună interesul cetățenilor pe primul loc, să renunțe la jocurile politice, favorabile lor, pentru ca ATOP să funcționeze. Este incalificabil cum se ceartă pe niște indemnizații, iar ordinea publică din județ este tratată cu iresponsabilitate”, a transmis Tudor.