Florica, soră a Jianului, suspina auzind povestiri despre Tudor Vladimirescu
Două sute de români au fugit din țară să scape de biruri, mulți negustori au închis prăvăliile. Mulți bărbați muriseră în războaie. Casele erau foarte mici, cu o singură cameră. Iarna puneau la geam o piele de oaie rasă în care foarte greu pătrundeau razele soarelui. Focul îl făceau în mijloc și paturile erau pe margine. Așezarea caselor era pe dealuri, în apropierea apelor. Acoperișurile caselor erau de lemn, iar blanele prinse tot cu cuie de lemn. Într-o astfel de bojdeucă, Florica se ducea cu Iancu Jianu pe la Andri Popa să țeasă cu surorile lui și îi auzea vorbind despre băieți nebuni și haiduci hoțomani care aveau adăposturi pe aceste meleaguri. Vorbea și despre prietenia dintre Tudor Vladimirescu și aceștia. Fata suspina, gândind că vine ea ziua când l-o vedea, că strașnice fapte făcea față de alți tovarăși ai fratelui său! Precum Ispir, haiduc descurcăreț, dar mare hoțoman. Ținea cai, dar nu cosea, dezlega calul frumos din pripon, sărea pe el și pe-aci ți-i drumul, Ispire! Zdrelea săpa locul hoțește. A chemat primăvara niște oameni la el că „a văzut el banii de aur cum jucau” pe pământul lui, să-l ajute să-i găsească. Așa săpa tot locul. Doar despre unul Mitelea, de la Priporul Grecului, a auzit Florica vorbe de vitejie când domnii fanarioți, au trimis beilicarii după zeciuială. Oile le-au dus oamenii la primărie și beilicarii numărau: 1, 2…, a zecea era a lor, 11, 12, 13…. a douăzecea era a lor și tot așa, ce era cu zece era a lor. Cum-necum, Mitelea a scăpat toți țăranii de zeciuială. Totuși, ca poveștile cu Tudor nu erau… Sufletul Floricăi înflorea la auzul vorbelor despre el: stat național unitar român, armată națională, steag albastru, proclamație, sabia scoasă pentru alungarea fanarioților, sabia lui ce stătea ridicată împotriva tuturor celor ce au uitat de istoria adâncă a poporului și de aspirațiile lui, Epocă Modernă, stemă, strategie de luptă.
Tudor îndrăgostit
Când vedeau praf ridicându-se, ai popii și toți oamenii știau că vin turcii și grecii și fugeau în păduri. Turcii și grecii nu cutezau să intre în păduri. De această dată, în ceată, haiducii lui Iancu Jianu, cu vestitul Andri Popa, râdeau pe înfundate, mâncau gulbanul (mielul fript în pământ), că dacă făceau ei focul deasupra, îi prindeau grecoteii, și beau. Mâncau, beau cu toții și se dezlegau limbile tuturor. Mai erau de cei care știu s-o bea și nu îți pierdeau măsura. Dar Jianu și Andrei Popa nu erau dintre aceștia:
–Tu, Florică, ai auzit că Tudor al tău cel semeț, blând și vesel, spun gurile rele, e la Glogova? Despre Vladimirescu se spune că e îndrăgostit de soția lui Nicolae Glogoveanu, Elena, fata banului Ghica, deosebit de frumoasă și cu înclinații artistice. De altfel, se spune că Măxincuța, cea mai mică dintre fetele Elenei, ar fi fiica lui Tudor. Ca să-l observe cocoana, care nu se uita la slugeri, Tudor a organizat o ,,furăciune” a lucrurilor acesteia când își transporta avutul spre Austria și apoi… tot el a găsit ,,lucrurile furate de la boieroaica Elena Glogoveanca”!
– Andrei Popa, ai limba prea ascuțită chiar și pentru urechile surde și îndrăgostite ale surioarei mele, Florica, dar Glogova … Tudor spune că înainte să-și ia nevastă, un bărbat adevărat trebuie să ,,taie” o femeie… ah, Glogova e loc rău, zice Jianu. Aici fugar, gonit din scaunul țării de Vlad Călugărul, Țepeluș Voievod, numit de Basarab cel Tânăr, căuta adăpost la cumnatul său, boierul Stanciu din Glogova. L-au ucis boierii mehedințeni și pârgarii cetății Mehadiei. Trupul, mai întâi chinuit, al voievodului a fost îngropat în fața bisericii, sub o piatră spartă, cu slove șterse de timp.
– A ridicat ochii foarte sus și, ca și noi, poate ar fi dus o viață mai bună la coarnele plugului ca moșnean din Vladimiri ce este.
– Îh, suspină Florica.
– Cam sus, auzi, într-o iarnă ar fi prins Tudor o scrisoare a caimacamului Craiovei către frumoasa Elena lui Glogoveanu, de care era îndrăgostit și caimacamul. În puterea nopții, a plecat călare de la Craiova să dea scrisoarea în mâna clucerului la moșie. Oare pe viscol și pe zăpadă îl mânase credința față de fostul stăpân? zise Andri Popa.
– Vieți de boieri impresionante prin jocul fatalității. Ioniţă Glogoveanu l-a pus să învețe carte împreună (fie-sa îi văzuse la scăldat semnul spicului de grâu de pe piept). Știe germana și greaca, de la 15-16 ani a devenit administratorul moșiei boierilor Glogoveni.
– Tu, Floare, ce ai de spus?
– Spun imediat ce știu de la Tudor, că doar mie îmi spune vorbe frumoase. La voi doar tună și fulgeră: în casa de demult de la Glogova, la sfârșitul lunii aprilie 1464, s-a născut Neagoe Basarab, fiul lui Pârvu Craioveanu, rudă a boierilor glogoveni. Și Mihai Viteazul a venit la Glogova pentru a-și sărbători înalta funcție, atunci când a devenit ban al Craiovei. Și la Glogova i-au apărut primele gânduri ale revoluției. Glogovenii sunt o familie de boieri importanți din Oltenia. Ei au deținut funcții însemnate în armată, administrația publică și magistratură. Fără ei, nici Tudor nu și-ar fi început epopeea vitejească.
– Da, auzi ce mai Glogovă! Dar unde e Tudor?
– E pe la Stăic, pe la Ioniță Răduțoiu!
– Tudor e aici, la Vladimiri, la hanul de la Apa Neagră. Să mergem! Iată-l!
– Aici nu bate vântul și când e ger, gerul e cu cer albastru însorit.
– Frumoasă Florică, soarele meu, te-aș ține la Vladimir, te-aș duce la Cerneț, dar eu nu sunt făcut nici pentru avere, nici pentru muiere! Floricică, am îmbrăcat cămașa morții de când port în deget inelul dăruit de împăratul Alexandru al Rusiei, cu inițialele lui și mai înainte, pe cel părintesc de aur cu o piatră de matostat verde, pe care e gravat un sacerdot și un ostaș. Acest din urmă inel îmi servea deseori de pecete. Mă logodesc cu tine ca și cu fata împăratului, prin schimb de inele. Îți dăruiesc inelul meu!
– Hai să ne luăm, Tudore! Nu îi suport! M-au umplut de sudalme! Spun ei că trăiești într-o lume plină de culoare și vrei viață trăită în huzur și patimă… De Elena din grădina de basm, des tulburată de pașii tăi, spun că trezește fiorii inimii tale cu petreceri fastuoase și o altă lume în care se împletesc vieți, se țes intrigi și povești de dragoste.
– Bătaia de joc este armă fanariotă…Tu, Andri Popa, fudul fără răbdare și ușuratic, și tu, Jiene, răsfățat ce nu ai învățat până la douăzeci și cinci ani nici să pui frâu la gărgăunii din cap…, sunteți fanarioți? În 1814, Cocoana Elena a decedat, fie-i țărâna ușoară! Hai la mine în brațe, Florica! Ne cununăm azi! Cum am cununat noi doi la stânca din Muntele Șarba, într-o poiană de brazi, unde Motrul mai primește undele de gheață ale Alunului, Scărișoarei și Frumosului, care vin din înălțimile Oslei, pe prietenul nostru și căpitanul meu Gârbea cu frumoasa sa Bălașa. Aceasta între două atacuri ale turcilor.
– Dar eu n-am inel! Ești învățat cu degete pline de inele! Cu față albă de cucoană!
– Inelul de iarbă pe care îl pot primii de la tine mă va feri de vrăjmași. Cosițele tale galbene împletite strâns îmi trebuie!
– Mai știi când am cununat noi doi, pandurii stăteau de pază prin păduri să nu apară turcii, iar noi doi, ca nași, primarul și finii în altarul fără îngrădire al cerului așterneam sub picioarele celor doi iubiți, în loc de covor, Brâul meu rubiniu. Brâul o să-l pun sub noi și când vei fi a mea, Floricica brazilor!
– După cununie, toată ceata ta ați păcălit dușmanii, urcând la Mânăstirea Tismana cu potcoavele puse la cai invers, să pară că ați coborât de acolo… și dușmanul s-a lăsat păgubaș din căutarea voastră… atunci. Mi-e frică acum! Mi-e frică de guvernatorul Olteniei, Kir sărdarul Stoica, și de căpeteniile grecești Iordache Olimpiotul și Ioan Farmache, dar și de doi oameni din tabăra ta: Hagi Prodan și Dimitrie Macedonschi.
– Să-mi spui, Florică, toate faptele lor jalnice și gândurile tale triste!
– …
Tudor furios
– Kir sărdar Stoica, guvernator al Olteniei, ai siluit multe fete și noi știm. Pentru fiecare ai plătit cu ceva. Tot tu ai adunat și cadâne și te-ai împotrivit lui Andri Popa! Dacă ți-om fi adus stricăciuni, cu noi luptă, dar de data asta n-ai nimerit-o pe-a deocheată! Nici pe alea nu trebuia să le siluiești, dar pe sora Jianului și iubita lui Tudor din Vladimiri ți-ai găsit?
– Jiene, că-i sor-ta n-am știut! Dar e în viață. Am lăsat-o zâmbind. Mă pricep la femei, doar că tare se mai opunea. Tudor nici n-a atins-o, mi-ar fi fost ușor!
– Câine, Florica a preferat să se sinucidă, nu înainte de a-mi povesti cele petrecute. Suntem pe mormântul surorii mele, Stoico! N-ai știut că Iancu Jianu nu dă întâlniri degeaba! Te-am prins, sărdare, și ca pedeapsă te înjunghii chiar aici.
În curtea Mănăstirii Surpatele, pe mormântul Floricăi, soră a Jianului și logodnică a lui Tudor din Vladimiri, Stoica zăcea înjunghiat.
În șaua calului, Tudor vine către Jianu:
– Iancule, nu e Florica acasă. Ai tăi m-au trimis aici… dar Florica e moartă? Tu, inimă de înger cu cap de drac, Jiene, te-am condamnat că toți clăcașii tăi s-au făcut tâlhari…eu am făcut corpul de panduri, să se recunoască dreptul de a avea o armată proprie, pe care ne-a desființat-o fanariotul. Că-mi vine, când văd mormântul Floricăi, să iau drumul codrului, că numai în codru afurisitul de ban își pierde puterea lui drăcească. Uite că la noi în țară tot banul conduce, iar noi nu punem cărămidă pe cărămidă, instituții n-avem, nici vorbă și tot ce construiesc ziua se dărâmă noaptea mai rău ca lui Manole, unde pui că a dat Stoica banul, uite-l sărdar să violeze virgine!
–Tudore, Florica e în pământ aici! Vorbeam noi doi de Ana de la Curtea de Argeș, dar ce aproape de Floarea noastră umblă umbra Mariei Brâncoveanu și a soției lui Ianache Văcărescu, decapitat și el alături de Brâncoveni…! A fost violată și s-a sinucis.
În ochii verzi ai Jianului în care era când ziua, când noaptea, se așternu definitiv … noaptea. Tudor se mușcă de buză până îi curgea sângele, de ciudă, și îi spuse:
– Din mânia ta fă să răsară fapte, Jianule! Ce ai făcut în via ta de la Drăgășani cu butoiul de păcură? Ei ne zic hambarul împărăției, dar ne violează logodnicele! Hambarul e sfânt. Din pristol din Grecia voi da calului ovăz! Sunt dac! Da, un dac creștinat de către unul din cei mai destoinici apostoli ai lu Hristos – Sfântul Apostol Andrei. Eu alta nu sunt decât numai un om luat de către tot norodul țării, cel amărât și dosădit din pricina jăfuitorilor, ca să le fiu chivernisitor în treaba cererii dreptății! Dați știre că ne întâlnim la Cărbunești, la Bordeie.
Noi vom aduce insomnii grecilor, precum Viteazul cândva turcilor. De nu le-oi fi adus cumva, că spuneai tu, Floricica mea frumoasă! Îi auzeai uneltind.
Florica, sora lui Iancu Jianu și marea iubire a lui Tudor, s-a logodit cu acesta și în noaptea logodnei, care coincidea cu prezilele revoluției, Florica a fost siluită de guvernatorul Olteniei, Kir sărdarul Stoica. Florica a preferat să se sinucidă, nu înainte de a-i povesti fratelui cele petrecute.
„Adevărate manuscrise arhitecturale” și „catedrale ale timpului sacru românesc”, Curtea de Argeș și Surpatele vorbesc în timp despre dăruire și iubire.
Mănăstirea Surpatele, lăcaș de suflet al doamnei Maria Brâncoveanu din perioada în care i-a servit ca loc de reculegere după martiriul soțului și copiilor, împreună cu cealaltă văduvă a tragediei, soția lui Ianache Văcărescu, decapitat și el alături de Brâncoveni, ascunde și trupul veșnic tânăr al Floricăi.
Doamna Maria Brâncoveanu construise, între anii 1706 – 1707, pentru „călugăricioarele” de aici, o biserică nouă și a împodobit-o cu pictură, tâmplărie sculptată din lemn de tei aurit, icoane, candelabru de aramă. La Mânăstirea Surpatele, Maria Brâncoveanu și-a plâns, în ultimii ani ai vieții, soarta crudă care-i răpise, în mod barbar, bărbatul și copiii. Drumul ce leagă Surpatele de Mănăstirea „Dintr-un Lemn”, aflată la vreo șase kilometri, se numește chiar „Drumul Doamnei”. Maria Brâncoveanu parcurgea des, mergând pe jos, acest drum care străbate comuna Frâncești de la un cap la altul. Mergea, în văzul sătenilor, rugându-se printre lacrimi pentru sufletele răposaților. Ce este mai rău este că povestea de dragoste a lui Tudor a îmbrăcat și ea, dacă putem să ne exprimăm astfel, cămașa morții, arătând că nu e născut nici pentru muiere și nici pentru avere. Doar că plânsul iubitei s-a împuținat fiindcă a murit în același timp și nici fratele Iancu Jianu nu a avut timp să o plângă, nici prietenul Andri Popa. Erau vremuri când viața omenească nu avea valoare sau vorbim despre poezia aceea despre tineri, de care am aflat câțiva ani mai târziu: „multe flori sunt, dar puține rod în lume au să poarte/ Toate bat la poarta vieții, dar se scutur multe moarte”. Azi o avea valoare viața?
Florica e și ea la Surpatele, logodnică de-a pururi a lui Tudor, iubirea lui cea mare cu sfârșit tragic și astfel, din cu totul alte motive decât Veronica Eminului, așa cum îi spunea Arghezi, „soție niciodată”!
Victoria STOLOJANU-MUNTEANU,ANCE„RM” Gorj „Tudor Vladimirescu”
