Recent a ieșit de sub tipar poemul dramatic ,,Tudor, fiul Ursului”, o nouă lucrare a scriitoarei gorjene Victoria Stolojanu-Munteanu, cu ajutorul Editurii Autograf MJM din Craiova. Coperta cărții și machetarea grafică este opera domnului Mihai Băileșteanu.
În arealul oltean apetența scriitorilor din zonă pentru a scrie despre Tudor Vladimirescu, Brâncuși și Ecaterina Teodoroiu este maximă. Sunt zeci, sute de încercări literare axate pe aceste teme, dar nici un scriitor născut în Oltenia nu este descurajat de opera înaintașilor. El vrea, neapărat, să mai adauge și el, la rându-i, o cărămidă sau o pietricică de marmură la soclul sau la statuile eroilor cărora le închină strădaniile lor. Această inflație literar-artistică face greu sesizabilă o lucrare care iese din canon. Victoria Stolojanu Munteanu și-a petrecut o bună parte din timpul liber culegând legendele locului. Mărturie stau cărțile sale despre eroii olteni, despre geneza numelor atribuite munților, apelor și pădurilor, localităților și, în general, despre geografia mitică. (vezi Monografia Bumbești-Jiu, Editura Rhabon, Târgu-Jiu, 2003; Legende și povești din Bumbești, Editura Măiastra, Târgu-Jiu, 2007; Fericirile lui Tudor din Vladimiri, Editura Antim Ivireanul, Vâlcea, 2020; 70+1 din Clubul Mincinoşilor, Editura Scrisul Românesc, Craiova, 2019; 70+1 din Clubul Mincinoşilor Legendele Gorjului, Editura CJCPCT Gorj, 2019).
,,Tudor, fiul Ursului”, este o concepție supratematică mai presus de simpla epică. Cu ,,Tudor, fiul Ursului” plonjăm într-o ficțiune cu personaje care l-au iubit, trădat, urât și omorât pe Tudor Vladimirescu. La rândul său, în narațiune, Tudor… își scrie testamentul, iubește, trăiește ca ascet, ascultă plânsul viorii, luptă pentru adevăr, urăște, omoară și moare…
Există două personaje principale: unul individual, Tudor, și unul colectiv, pandurii. Rând pe rând, în locuri și timpuri diferite, în roman apar și trăiesc alături de Tudor, la persoana I și la timpul prezent, personaje reale și imaginare: Ioana – mamă, Ursu – tată, frate și soră, primul dascăl care este preotul satului, călugări, tovarăși de joacă, de arme, de muncă, balauri, șerpi mitologici, scriitori, cercetători, calul năzdrăvan Aripiș, împărați, prinți, haiduci, domnitori, consuli și diplomați, asceți, erudiți, vrăjitoare, profeți, prieteni etc. Pe lângă aceștia apare, fiindcă și despre ei este vorba, pitorescul erou colectiv, în contextul anului 1821, pădurea aceasta de panduri care, într-o stare de alertă, ne povestesc cele trăite alături de personajul principal.
Despotul Tudor
Tudor stăpânește mulțimea de panduri fără probleme, dar o stăpânește precum despoții luminați, cu dictonul ,,totul pentru oameni, dar fără oameni”, adevărata lui luptă este cu el însușii. „Își mușcă buza până sângerează continuu și ar ține pietre în gură precum grecii antici, dacă ar trebui să își vindece bâlbâiala, demonstrând o voință de fier”. Din rațiuni foarte serioase, despotul Tudor dă ordin să se aducă un sărciner să-l bată acolo în mijlocul oamenilor pe hoțul, violatorul, cel ce încalcă legile, înțelegerile mutuale, apoi dă ordin cazacilor (dăruiți de țar pentru merite în războiul ruso-turc) să-l jupoaie pe unul de piele cu iataganele. După unul, urmează doi, apoi șapte, doisprezece, și chiar douăzeci și doi, după care le taie capul. Pe cel mai destoinic dintre căpitani, Urdăreanu, care refuză să iscălească ce cere el, îl atârnă de o salcie în toată frumusețea lui omenească, moment greu psihologic ce îl aruncă direct în noaptea de coșmar. Omoară chiar el dar nu se simte bine. „L-am bătut cu parul de la cap până la picioare, l-am făcut piftie până l-am lăsat mort pentru că încălcase jurământul. L-am bătut din neajungerea mea de minte, bătându-l fără măsură, din care bătaie peste un ceas au murit”. Și n-ar fi fost nici acesta sfârșitul lui, dacă n-ar fi existat un nod gordian pe care, precum Alexandru Macedon, a încercat să îl taie cu sabia: Boierii (după limbajul vremii). Toate vorbele lui erau sau nu împotriva boierilor dar un lucru era clar: oamenii nu voiau să trăiască după legi și pitace, cum prevedea Tudor și, ca întotdeauna au sacrificat… conducătorul.
Explicația titlului
Ursu’ i se spunea tatălui lui Tudor, un bărbat voinic și puternic, ce omorâse un urs cu mâinile goale. În cinstea tatălui său, Tudor a ridicat o biserică și întotdeauna bisericile și mănăstirile i-au fost adăpost și loc de inspirare divină. Moșneagul care îi apărea în vise atunci când dormea la mănăstiri, era, cine altul, decât tatăl său. Tudor spune că mănăstirile sunt hrisoavele noastre arhitecturale care vorbesc în timp. Degeaba a ars Maria Tereza biserici și mănăstiri până la Lainici și Cozia, degeaba ardeau grecii hrisoave. Pentru a demonstra că grecii nu au ce căuta aici, mănăstirile au fost cele pe care s-a sprijinit Tudor. Ca să oprească distrugerea hrisoavelor dar și să suplinească lipsa de cetăți a țării, Tudor a fortificat mănăstirile din Oltenia: Tismana, Strehaia, Motru, Crasna, Polovragi, Horezu, Bistrița, Cozia, dar și cele din București: Văcărești și Cotroceni, realizând un sistem defensiv bazat și pe mănăstirile Mihai Vodă, Radu Vodă, Antim și Mănăstirea Mitropoliei, Stejărești, Străjești, Șerbănești, Mamu, etc toate situate pe înălțimi ușor de apărat, adevărate manuscrise arhitecturale și catedrale ale timpului sacru românesc ce vorbesc în timp despre dăruire și iubire. Ficțiunea ,,Tudor, fiul Ursului” se petrece într-o religiozitate precreștină, într-un dialog cu divinitatea între vise, prevestiri și predicții. De atunci când limba exprima foarte bine sentimentele și nu exista criza cuvântului. Pandurii dau cuvântului sacralitate. Azi, după ce a fost pierdută, autoarea cheamă poeții să restituie cuvântului sacralitatea, dacă mai pot. Tudor este pregătit continuu, de a simți și … vede cu ochii miracolul libertății mult visate de el: orășeni și țărani, săraci și bogați cu un ideal comun treziți după două sute de ani…iar ipotezele dispariției lui sunt 6. Descoperiți-le citind ,,Tudor, fiul Ursului” de Victoria Stolojanu-Munteanu.
Comentarii critice
Redau și două comentarii critice despre noua lucrare a scriitoarei: „Poemul dramatic «Tudor, fiul Ursului» e o scriere cu un erou faimos și cu oameni de tot felul. Am putea zice că Victoria Stolojanu-Munteanu poate sta, cu cinste, alături de Dumitru, feciorul, Rosa, Stan Carochie, Iancu Bogdan și Nicolae, pentru devotamentul cu care l-a slujit, (și) în acest poem dramatic, pe Domnul Tudor. Și cu toții, autor și personaje, se numără, știuți ori anonimi, printre cele «slugi» cărora Pandurul le-a lăsat banul recunoștinței sale, mai strălucitor și mai valoros ca aurul, «fiindcă acestea m-au slujit».” (Mihai Barbu).
„Suprema recunoaștere și prețuire pentru o persoană/personalitate se petrece atunci când ea este nemurită (și) prin literatură. Tudor Vladimirescu se bucură și de această înaltă răsplată. Poeți de mare valoare națională – trecuți din cartea de istorie a literaturii în manualul de școală – i-au închinat poezii, balade, cântece. Cartea doamnei Victoria Stolojanu-Munteanu, de o mare valoare literar-documentară, n-ar trebui să lipsească din nicio casă de român.” (Ion Andreiță)
Gigi Bușe
