1.Arghezi și tipografia Fundaţiei
După Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, viața cultural-științifică şi literar-artistică a României Mari a cunoscut un nou impuls şi, pe temeiul unității statale, s-au afirmat noi valori ale amplului proces de modernizare, în toate domeniile. O idee de largă respirație cultural-artistică a fost aceea de „unificare a spiritelor”, de susţinere a valorilor în plan naţional.
Astfel, la 5 iulie 1921, este adoptată Legea de înfiinţare a Fundației Culturale «Principele Carol», având ca scop „ajutorarea, susţinerea şi crearea faptelor de cultură”. Crearea acestui organism în jurul Coroanei a determinat dezvoltarea fără precedent a vieții culturale şi ştiinţifice româneşti.
Aşezată, încă de la început, sub autoritatea şi atenta îndrumare a lui G.D. Mugur, inspector general în Ministerul Instrucțiunii și fost profesor/îndrumător al prințului Carol, Fundația beneficiază de contribuția devotată, ca directori, a unor spirite generoase și active, precum Vasile Voiculescu, I.D. Ștefănescu, Ioan Cârlova, Al. Busuioceanu (acesta din urmă adus de la Cluj și devenit „referendar și dirigent al publicațiilor”). Veniți să sprijine generoasa inițiativă din jurul Coroanei, scriitori de mare prestigiu în epocă își vor lega numele de existența Fundației Culturale Regale. Chiar unele publicații vor beneficia de sprijin deplin, precum mai vechea Lamura (condusă de Ioan Alexandru Brătescu-Voinești), Gândirea (încă de la înființare, 1922) și nou-înființata Cuget românesc. În 1923, colonelul în rezervă Nicolae M. Condiescu este numit secretar general onorific al Fundației (în calitate de adjutant regal în Statul Major Regal, acesta îl însoțise pe principele Carol, în 1920, într-o călătorie împrejurul lumii, evocată în lucrarea Peste mări și țări, 1922). În 1922 activitatea Fundației era încununată de reale succese obținute în difuzarea de carte la nivel național, înființarea unor depozite, organizarea unor biblioteci populare, editarea de publicații cu largă difuzare și adresate poporului, instituirea unor premii anuale ș.a. Viața cultural-științifică și literar-artistică, dar și cea a școlii românești ori a Academiei Române luase o amploare fără precedent. Față de asemenea inițiative de mare ecou și de largă concentrare națională, ce se bucurau de autoritatea și sprijinul Coroanei, nici Tudor Arghezi nu putea rămâne insensibil. Astfel că, încă din 1922, poetul îl contactează pe directorul Fundației, G.D. Mugur, propunându-i „ideea înființării unei tipografii provizorii”. Într-o cerere-ofertă adresată lui G.D. Mugur, Arghezi se oferă să cumpere pe numele său dar „cu banii Fundației” o instalație de tipografie”. Dorește a deveni asociat „la exploatarea tipografiei, cedând Fundației toate drepturile sale în cazul când cumpără pe numele său, până la achitarea de către subsemnatul a sumei de 700.000 lei ce i-a fost dată de fundație pentru cumpărare.” Ofertantul își rezervă „direcția și răspunderea tipografiei”, însă „sub controlul și administrația Fundației”. Achitând suma împrumutată, poetul ar fi dorit să rămână „proprietarul definitiv al tipografiei, cumpărată și instalată de subsemnatul, fără nicio obligație expresă față de Fundație”. Tipografia urma să fie achiziționată „din străinătate” și instalată într-o locație amenajată de Fundație. Această ofertă fermă, înaintată directorului Gh. D. Mugur împreună cu o cerere (document publicat de Pavel Țugui în lucrarea Arghezi necunoscut, Ed. Vestala, 1998, pp. 133-144) va primi o rezoluție favorabilă: „Se acordă avansul pentru cumpărarea de mașini. D. Cârlova va lua parte la cumpărare.” La 10 mai 1922, Fundația eliberează ofertantului I. N. Theodorescu-Arghezi, domiciliat în B-dul Elisabeta, nr. 62, o «Autorizație», dându-i-se împuternicirea „să instaleze pentru Fundația Culturală «Principele Carol» o tipografie, să ia cu chirie localul trebuincios și să încheie actele potrivite însărcinării dată.” Dedicându-se acestei istovitoare inițiative, Arghezi avea de întâmpinat și atitudinea inerțială a politicienilor cărora, cum va preciza mai târziu, „le displace o cultură activă, de pe urma căreia s-ar împuțina nocivii și partizanii derivați către carte.” Dincolo de unele neajunsuri și disfuncționalități, activitatea Fundației este rodnică. Dar, după doi ani, mai exact în 1924, Arghezi va renunța la conducerea „Cugetului românesc” (publicația Fundației), creându-și propria revistă Națiunea. Trecută sub conducerea lui Ion Pillat, „Cuget românesc” va sucomba la sfârșitul anului din pricina unor „grele piedici materiale”.
(Va urma)
Documetar alcătuit de Prof.dr. Zenovie Cârlugea
