Tudor Arghezi şi Cercul scriitorilor olteni (IV)

246
IV.1.a.PALAT.RAMURIDe asemenea, în 1934, cu prilejul reapariţiei revistei „Ramuri”, Tudor Arghezi colaborează cu articolul „Călugărul” (nr. 3, pp. 108-112), iar în 1943, în masivul şi festivul volum „OLTENIA”, redactat de Editura „Ramuri”, publică „Amintiri olteneşti”, făcând un portret memorabil mentorului C. Şaban Făgeţel – „Ciudatul om, mărunţel şi fragil, pe care-l poţi vârî într-un geamantan ca o pijama”, dar cu suflet mare:
„Nedeslipit de oraşul de biruinţă, d-l C. Ş. Făgeţel, îmbrăţişat pe timpuri cu delir de Iorga, s-a întărâtat să clădească editurii sale, un palat – şi l-a clădit, cu o temeritate într-adevăr oltenească.

Ciudatul om, mărunţel şi fragil, pe care-l poţi vârî într-un geamantan ca o pijama, e mai mult suflet decât trup şi numai nervi în loc de carne. Militant politic şi literar din epoca luptelor duse cu convingere şi sacrificii, el s-a uitat de cele mai multe ori pe sine, ca să facă drum altora, care în izbândă s-au lepădat cu brutalitate de un tovarăş entuziast şi curat, poate că unic într-o acţiune de renovare. Muncit de o inteligenţă perpetuu agitată, el a fost acuzat de bunătate prefăcută. Am găsit la el o inimă delicată, o conştiinţă cinstită şi o primire neuitată în casa lui, guvernată de o cocoană teafără şi frumoasă.”

*
A treia scrisoare către C.Ş. Făgeţel datează din 25 decembrie 1936. Poetul din Mărţişor îşi mărturiseşte intenţia de a întemeia o tipografie, drept care îi cere mai experimentatului editor craiovean „modele de text pentru alegerea unei litere mari”:
„Găsindu-mă într-o pauză editorială pe care am luptat trei ani ca să o provoc, vreau să fac o editură proprie: câte o carte pe lună, de 96 pagini, cu o literă corp 12 sau mai bine 16… Textul va fi împiestriţat cu desenuri, cele mai multe cam a opta parte din pagină şi câteva pe o pagină întreagă… Coperta aş vrea să fie mai groasă – un carton cu se obişnuieşte, îmbrăcat, lipit sau nu, cu o hârtie tipărită în culori, cu clişeu. Tirajul: 4 000 exemplare, livrat odată… Trimite-mi, te rog, modele de text pentru alegerea unei litere mari, ţinând socoteala de cantitatea de care dispun pentru 96 de pagini”.
Să precizăm că Şaban Făgeţel, acest mare animator al vieţii culturale şi spirituale a Olteniei, întemeiase Tipografia „Ramuri” (1912), care devine în 1915 Institutul „Ramuri” – Societate anonimă, al cărei director a fost până la moarte. La indicaţia lui Nicolae Iorga, acesta solicitase colaborarea maestrului Trybalski, care a executat portretele lui Alecsandri, Cantemir, Kogălniceanu, Bălcescu şi Eminescu, de pe faţada Palatului „Ramuri” din Craiova. Astfel a fost posibilă apariţia unor lucrări în care tehnica şi arta s-au împletit într-o formulă estetică şi grafică de mare valoare, la institutul craiovean tipărindu-şi cărţile mari scriitori ai vremii.
IV
În februarie 1929, cu prilejul împlinirii „unei epoci de douăzeci şi cinci de ani” de la întemeierea „Ramurilor” şi inaugurării Palatului „Scrisul Românesc”, Arghezi se află la Craiova, invitat de Făgeţel, împreună cu alţi scriitori din Bucureşti (Cezar Petrescu, Gib Mihăescu, Ion Minulescu, N.M. Condiescu). La recepţia dată în sala de bibliotecă a Palatului „Ramuri”, îi cunoaşte şi conversează cu Ion Dongorozi, Ştefan Bălceşti, Păunescu-Ulmu, N. Milcu, colaboratorii revistei. Rămâne încântat că atât societatea bancară, dar şi învăţământul, biserica, armata, magistratura sunt alături de spiritul întemeietor şi acţiunea culturală a lui C. Şaban Făgeţel. E remarcată, ca şi în alte împrejurări, „energia calmă a doamnei Şaban, tovarăşa lui graţioasă”, care „pune să circule metodic şi inteligent invazia bufetului în saloane”, dar şi figura domnişoarei, fiica lor, distribuind „gingăşiile candide care fac bunurile din tăvi mai gustoase”. În sfârşit, patronul Şaban Făgeţel dăruieşte participanţilor „cartea cea mai frumoasă ce s-a tipărit cu tipar românesc: numărul sărbătoresc al revistei Ramuri, de grosimea Sfintelor Scripturi”.
Tableta publicată în „Bilete de papagal” surprinde exact evenimentul petrecut la Craiova, constituindu-se într-un elogiu memorabil adresat acestui Mecena al literelor oltene:
C. ŞABAN FĂGEŢEL
„Duminica trecută a fost marcată cu un semn împlinirea unei epoci de douăzeci şi cinci de ani. Creatorul acestei epoci a voit să puie semnul de firmă şi să-l închine revistei literare Ramuri. Modestia lui, dusă până la un ultim anonimat, se înţelege; semnul trebuie pus însă şi oprit pe Şaban, numele civil al domnului Făgeţel. În evul romantismului naţionalist, derivat în diminutive, când însuşi domnul Adolphe de Hertz se chema în vechii lui exametri ca un firicel de iarbă, domnul Şaban şi-a conchis un pseudonim literar de la fag. Niciodată, nici chiar în timpurile de fervenţă botanică şi erborizare n-au trecut la oamenii masculini şi la scriitori atâtea atribute vegetale, ca în vremea unui travaliu numit de altfel semănătorism.
Efortul ramurilor de fag şi de făgeţel a fost însă cu mult mai însemnat în rezultate decât urmările unei literaturi pornită dintr-o idee fixă şi definitiv oprită, ca o foarfece, în ştofa ei. În copac s-a mişcat într-o zi, odată cu vântul, o maşină şi când s-a ridicat sau a căzut decorul, a rămas o tipografie. Apoi, s-a ivit un palat. El stă în picioare, cu o atitudine de bazilică, la Craiova. L-am văzut duminica trecută, drept, împietrit în văzduh. Monumentul e de-acum ridicat.
El reprezintă pentru onorarea inteligenţei şi a stăruinţei româneşti împărecherea virtuţilor capitale şi asocierea lor cu o jertfă constantă. În piramida clădită atom cu atom, fragilitatea fizică a domnului Şaban, puţintel la carne, nervos şi iluminat, ca un fluture arămiu, apare ca semnătura în transparenţă a unui fenomen al naturii într-un chihlimbar îngheţat. Totul e Şaban în toate pietrele, la toate etajele, în toate caturile acestei construcţii, ridicată de hărnicia unei scântei din nimic. Căci la început totul a purces din mai puţin decât atomul citat, din găoacea de aer a unei intenţii. Biserica din Ramuri nu e nici moştenită nici cumpărată; ea este frământată întreagă între două degete, ca o firimitură de pâine, din miez.
Am însoţit la Craiova un grup de scriitori, care s-au sculat de cu noaptea, înfruntând informaţiile calomnioase ale buletinului meteorologic, din porunca datoriei de-a înconjura bunăvoinţa şi meritul domnului Făgeţel şi ziua lui de douăzeci şi cinci de ani, cu o ghirlandă literară. Au pornit din Bucureşti: un avocat, gata totdeauna să-şi părăsească un proces remunerator pentru a sprijini cu inima şi cu delicatul lui talent, construit din filigrane şi surâsuri, meritul şi nevoile unui scriitor; camarad cu cel din urmă şi generos. Domnul Cezar Petrescu, taciturn, bosumflat şi bonom, al căruia ochi mic se mai micşorase, ca o lampă cu petrol, la masa de peste noapte, de sfântul Pamfil, a unui prieten. Domnul Gib Mihăescu, somnoros şi simpatic, încă nedumerit între Drăgăşani şi ortodoxie. Domnul Condiescu fostul aghiotant colonel al prinţului, autorul Conului Enake, distins, protocolar şi atent, care cu o voce din Vatican citează amintiri de togă şi spadă. Domnul Ion Minulescu, călător cu o pălărie pariziană şi cu o căciulă de oaie, şi-a trezit Sfinxul cu deşteptătorul şi i-a dat drumul pe calea ferată, învelit într-o pătură verde; el va recita în sala rece, o vastă magazie: Voilà pourquoi j’aimais Rosine, cântând din coate şi jucând din şold.
Iată literaţi şi profesori craioveni. Domnul Ion Dongorozi cu ochii de catifea în povestirea unei văduve, iubită de tată şi de fiu şi căsătorită cu tatăl. Domnul Ştefan Bălceşti, în uniformă proaspătă de căpitan, scânteietor şi ager, ca un vânător de capre, va citi o poezie. Domnul Păunescu-Ulmu, muncit de-o cizelură nouă, caută cu dalta în lectura lui, pe dedesubtul nopţii, un material încă neîmpietrit. Poetul N. Milcu, zvelt şi elegant pune la ceasornicul ochiului o sticlă rotundă şi citeşte o poezie cu şarpe. Domnişoara în albastru ultramarin va citi cu o voce discretă, de răsfoire, versuri din cântece suspinate. În biblioteca palatului Şaban, notabilităţi în grupuri; o lume surprinzător de interesată la realizările domnului Şaban, solidară din toate profesiunile cu el. Banca, Învăţământul, Biserica, Armata, Magistratura, Statul prin localnicii lui şi Proprietatea au ţinut să ciocnească un pahar cu ziditorul celor douăzeci şi cinci de ani de cultură frumoasă. Şi amestecată cu oaspeţii, cu literatura, ochiul satisfăcut urmăreşte gospodăria şi sănătatea căsniciei. Energia calmă a doamnei Şaban, tovarăşa lui graţioasă, pune să circule metodic şi inteligent invazia bufetului în saloane şi domnişoara, fiica lor, distribuie gingăşiile candide care fac bunurile din tăvi mai gustoase. În sfârşit, domnul Şaban dăruieşte participanţilor cartea cea mai frumoasă ce s-a tipărit cu tipar românesc: numărul sărbătoresc al revistei Ramuri, de grosimea Sfintelor Scripturi. De la masa familiei şi din casa celor douăzeci şi cinci de ani lipseşte un om… Figura lui strâmbă, cu barbă, apare ca o suvenire defunctă, în câteva unghere. Un egoism steril şi o infatuare de sine obositoare l-au descompus în casa şi în sufletul bărbaţilor care au clădit-o. A fost aici pe vremuri, a făcut inimile să tresară, focurile să se aprindă. Flacăra lui era o văpaie, avânturile lui erau fenomenul unui acces de crâncenă megalomanie. El avea o sută de prieteni închinaţi lui, afară din obişnuinţă. I-a dezgustat, i-a ofensat, i-a pierdut.
Mai bine…”
*
Devenit membru al „Uniunii Scriitorilor Olteni”, – al cărei principal fondator şi preşedinte fusese, la 12 decembrie 1936, C. Ş. Făgeţel, – relaţiile lui Arghezi cu cercul scriitorilor olteni vor deveni şi mai strânse (să reţinem că, în perioada detenţiei în lagărul de la Tg.-Jiu, devotatul prieten C. S. Făgeţel sare în ajutorarea familiei rămase la Mărţişor, ceea ce îl determină pe poet, în scrisoarea din 27 octombrie 1943, trimisă din lagăr, să-i mulţumească din suflet: „…şi mai ales îţi mulţumesc din suflet pentru ceea ce ai făcut fără să-mi spui”).
Mai mult chiar, la 20 decembrie 1943, avocatul Calotescu-Neicu, aflându-se cu interese la Tg.-Jiu, face şi o vizită, la Lagărul de internaţi politici, bunului prieten, oferindu-se să-l transporte până la Filiaşi:
„Tocmai venise la Tg.-Jiu Calotescu-Neicu, avocat şi epigramist, pentru un proces şi trecuse pe la lagăr să-l salute pe camandant, în biroul lui, câteva ceasuri agreabile… Tocmai îmi făcusem bagajele şi aşteptam o birje să mă ducă la gară: Calotescu s-a oferit să mă conducă el până la Filiaşi unde şi aşa trebuia să schimb trenul…”
Să precizăm că în urmă cu doi ani, avocatul Costică Al. Calotescu-Neicu se căsătorise la Broşteni cu Angela Ciuciu, fiica unei distinse familii din Turnu Severin, mondenitate consemnată în „Gorjanul” de prietenul proprietarului-epigramist, Jean Bărbunescu. În numărul din 28 februarie 1941 (An XVIII, p. 5), ziarul târgujian anunţa că „la 27 februarie, în cerc familiar, şi-a sărbătorit căsătoria, la conacul din Broştenii Gorjului, tânărul şi valorosul nostru prieten d. Costică Al. Calotescu, licenţiat în Drept, fiul d-nai şi d-lui Calotescu-Neicu, cu drăgălaşa şi distinsa d-ră Angela Ciuciu, fiica d-nei şi d-lui Colonel Ciuciu din T. Severin”, nuni fiind „d-na şi d-l General Mitiţă Popescu, fost comandant al C. I. Armată.” Având în vedere relaţiile de amiciţie şi solidaritate cărturărească dintre marele proprietar din Broşteni şi directorul-proprietar al săptămânalului din Târgu-Jiu, în „Gorjanul” din 7 martie 1941 (An XVIII, nr. 11), sub titlul „O nuntă la Broştenii Gorjului”, evenimentul nupţial de la 27 februarie este relatat pe larg. Astfel, aflăm că printre numeroşii invitaţi şi nuntaşi de vază veniţi din mai toate părţile ţării, s-au aflat „d-na şi dl C. Şaban-Făgeţel, preşedintele Scriitorilor Olteni, d-na şi d. D. Tomescu, fost director al Teatrului Naţional Craiova, Remus Comăneanu, artist al Teatrului Naţional etc.:
„A fost impresionantă întâlnirea la această mare sărbătoare a familiei Calotescu, a d-lor Făgeţel, Tomescu şi Neicu, – toţi colaboratorii minunatei reviste «Ramuri», care s-a născut din sănătosul curent sămănătorist al marelui dascăl Iorga. Ei înşişi făcând parte din acest curent, şi-au adus cu evlavie aminte de marele dispărut, şi toţi cei de faţă au păstrat o clipă de tăcere în memoria lui. Artistul Remus Comăneanu a cetit, – cu remarcabilu-i talent, – ultimele versuri ale prof. Iorga scrise cu puţine zile înainte de a fi ucis. Clipa a fost profund impresionantă […]. S-a petrecut, s-a dansat şi s-a închinat până în zorii zilei, într-o atmosferă de caldă prietenie, – în casa atât de ospitalieră a d-nei şi d-lui Al. Calotescu-Neicu.” Articolul este semnat „A [dministraţia]”, adică …Jean Bărbulescu. (va urma)
Prof. dr. Zenovie CÂRLUGEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here