Omul este ființă dihotomică, alcătuit din trup și suflet. Una dintre tainele de nepătruns pentru mintea noastră este aceea a conviețuirii dintre trup și suflet: cum locuiește sufletul imaterial în trupul material? Cum se împacă sufletul nemuritor cu trupul stricăcios? Și, mai important și de neînțeles, cum se influențează reciproc trupul și sufletul, transmițându-și unul altuia boala și sănătatea, efectele durerii, tristeții și bucuriei? Desigur, au fost și sunt sfinți atinși de boli grave, și chiar mari păcătoși sănătoși trupește, ceea ce nu infirmă relația dintre trup și suflet sau relația de cauzalitate dintre păcat și boală. Dacă unii sfinți suferă trupește, suferința lor poate să-și aibă explicația în păcatele mai vechi sau în iconomia și pronia divină, care îngăduie încercarea celui drept pentru mântuirea lui. Sfântul Evagrie Ponticul subliniază că atunci când duhul omului este unit cu Dumnezeu în rugăciune, diavolul, neavând putere directă asupra sufletului său, acționează asupra trupului. Știind că trupul este unit cu sufletul, el speră ca prin alterarea trupului să-i tulbure sufletul și să-i dea gânduri deșarte în timpul rugăciunii. Iar dacă mari păcătoși se bucură de sănătate trupească, înseamnă fie ca Dumnezeu nu vrea moartea păcătosului, ci să se întoarcă și să fie viu, fie că deocamdată trupul rămâne puternic, dar nu în afara pericolului decăderii. În general, dezordinea din viața sufletească se transmite trupului prin tulburări care se întorc iarăși asupra sufletului, stricând echilibrul psihic și cel dintre suflet și trup. Într- adevăr, suntem oameni fiindcă avem suflet și trup; suntem persoane legate de viața pământească prin trup, iar de cea cerească prin suflet; suntem mai mult decât animalele prin suflet care ne ridică spre Dumnezeu, spre o viață superioară care depășește lumea aceasta. Dar sănătatea noastră este asigurată de armonia dintre trup și suflet, de felul cum le hrănim. Așa cum trupul trebuie hrănit si îngrijit, la fel și sufletul are trebuințele lui, are nevoie de hrana lui; el cere rugăciune, iubire, iertare, meditație, credință, răbdare, nădejde, artă și cuvânt ziditor. Lipsit de acestea, sufletul devine pustiu, subnutrit, slab și dezechilibrat, neliniștit și rob al unui trup care devine stăpân, uzurpând rolul de conducător ce aparține prin creație sufletului. Să ne imaginăm că avem un peștișor drăguț, auriu. Într-o zi ne gândim: “Bietul de tine, ce chin să stai permanent în apă rece! Stai puțin, rezolv eu!” Îl scoatem din apă, îl ștergem cu un șervețel, îl punem într-o frumoasă cușcă aurită și-i dăm să mănânce din cea mai bună hrană; îi dăm ouă de furnici și îi zicem: “Dragă peștișor auriu, ai o cușcă frumoasă aurită, ouă de furnici atât de gustoase și un aer atât de curat! Acum o duci bine!” Ce va face peștișorul? Se va zbate ca un nebun ca să poată respira. Iar dacă ar putea să vorbească, ne-ar zice: “Nu vreau cușca ta aurită, nici ouăle tale de furnici. Vreau să mă întorc în elementul meu, în apă! Elementul nostru este viața în Dumnezeu, în Hristos, iar câtă vreme nu avem pace cu Dumnezeu, putem să-i dăm sufletului nostru o cușcă aurită, adică lux, plăceri, călătorii, distracții, mâncare bună, vin bun și să zicem: „ai multe bunătăți, bea, mănâncă, veselește-te!” Cu toate acestea, sufletul nostru se va zbate, va fi în agonie și va zice: ”Nu vreau nimic din toate acestea. Eu vreau să fiu în elementul meu, vreau să fiu cu Dumnezeu!” Sufletul are o valoare net superioară față de trup, deoarece sufletul este nemuritor, veșnic! Sănătatea ființei umane se întemeiază mai întâi pe echilibrul dintre suflet și trup, adică dând fiecăruia hrana de care are nevoie. Când ne îngrijim prea mult de trup, atunci ne cuprinde angoasa și neliniștea, fiindcă preocuparea exagerată de nevoile sale, ne face să uităm de suflet și de Dumnezeu. Bucatele sunt pentru trup și trupul pentru bucate, dar Sfântul Apostol Pavel ne îndeamnă: “Îmbrăcați-vă în Domnul Iisus Hristos și grija de trup să nu o faceți spre pofte, căci trupul nu este spre desfrânare.” Trăim într-o lume aplecată prea mult spre cele materiale și care ne sugerează că suntem numai trup. Ea idolatrizează trupul, îl zeifică, îl supraevaluează, parcă vrând să-l facă nemuritor și atotputernic. De aici criza omului și a societății actuale, fiindcă omul nu poate fi om întreg decât cu trup și suflet. Create de Dumnezeu unul pentru celălalt, sufletul și trupul constituie împreună persoana umană, viața umană, singura în care se poate câștiga mântuirea sau fericirea veșnică. Aceasta o putem dobândi dacă suntem bolnavi trupește, dar o pierdem dacă rămânem bolnavi sufletește, adică într-o permanentă stare de păcătoșenie. De aceea a iertat Mântuitorul mai întâi păcatele celor care-i cereau să-i vindece de diferite boli trupești, pentru că boala trupească este în general consecința păcatului, care îmbolnăvește sufletul. De aceea și noi trebuie să începem de aici, de la tratarea sufletului, de la mărturisirea păcatelor pentru a fi dezlegate, ca astfel să câștigăm liniștea interioară adică pacea dintre suflet și trup.
Preot ELEODOR STOICHIN
