Trupa lui Andrieş îşi susţine corigenţa

414

De pe ultimul loc în Liga Naţională, echipa de handbal a Energiei are ocazia de a mai spăla din ruşine şi a părăsi ultimul loc învingând la Suceava. Dacă nu o va face, situaţia va deveni cu adevărat dramatică.

Antrenorul gorjenilor, Liviu Andrieş, recunoaşte situaţia dificilă a echipei şi speră ca o victorie în Moldova să schimbe puţin datele problemei. „Da, e derby-ul suferinţei, ţinând cont de situaţia din clasament, se întâlnesc locurile 12 şi 13, cred că până acum e unic pentru echipa noastră, de când evoluează în Liga Naţională, să fim pe această poziţie. Din păcate, e derby-ul suferinţei, un meci destul de important, un meci care este după o perioadă de trei săptămâni de pauză, un meci pe care îl aşteptăm după această pauză să-l disputăm. E un meci care poate să ne dea un moral bun, pentru că ştim că săptămâna care urmează avem trei jocuri într-o săptămână, trei jocuri destul de importante şi destul de grele. Din păcate, din punct de vedere al sănătăţii nu am reuşit să recuperăm pe niciunul dintre cei accidentaţi, aşa că trebuie să găsim soluţii cu jucătorii pe care îi avem la dispoziţie”, a declarat antrenorul Energiei despre partida care ar putea da un restart pentru echipa pe care o conduce. Acesta consideră că doar aşa Energia mai poate visa la puncte şi din următoarele partide: “Este un meci de campionat, ţinând cont de ceea ce urmează, da, putem spune că e un meci destul de important şi de decisiv pentru ceea ce urmează. Sperăm să venim cu puncte de acolo, cu victorie pentru a pregăti următoarele două jocuri foarte grele care urmează după această etapă”.
Paradoxal, la meciul de sâmbătă Andrieş vede două favorite, fiecare echipă având atuurile sale: “Ţinând cont de ultimele două rezultate, e clar că Suceava pleacă cu prima şansă, dar ţinând cont de ce jucători avem noi şi ce jucători au cei de la Suceava, e clar că noi trebuie să fim favoriţi, din punctul meu de vedere ca antrenor. Eu sper că 60% sunt de partea noastră. Sper că măsurile care s-au luat în această perioadă i-au făcut pe băieţi să realizeze că nu este de glumă, că doar performanţele se plătesc şi nu contraperformanţele şi cred că acest lucru îi va motiva foarte mult. Din discuţiile pe care le-am avut cu ei şi valoarea jucătorilor pe care îi avem la Târgu-Jiu, în comparaţie cu valoarea jucătorilor de la Suceava, va face şi îi va obliga să câştige acest joc”, a declarat antrenorul echipei gorjene.
Rezultatele din acest sezon au condus la o măsură dură a administraţiei clubului legată de salariile jucătorilor, ultima plată venind înjumătăţită. Antrenorul Liviu Andrieş consideră că decizia luată de conducere are acoperire deşi nu este una care să fie acceptată uşor: “E clar că nimănui nu-i convine când nu-şi primeşte salariul, dar sunt nişte măsuri cred eu destul de normale, pentru că trebuie să se plătească numai performanţă şi nu contraperformanţa. Aceste măsuri s-au luat din cauza rezultatelor nefavorabile pe care le-am avut în această perioadă”.
Problemele medicale continuă să nu-i dea pace antrenorului Andrieş, care nu se va putea baza la Suceava pe Dragnea şi Apolzan: “La ora actuală sigur nu putem să contăm pe Dragnea, pe Apolzan, pe mai vechi accidentatul Mota, să sperăm că până la ora jocului şi ceilalţi care mai au mici probleme vor reveni. Mai sunt două zile de pregătire, vom vedea ce se va întâmpla. Mici probleme mai sunt şi cu Enache, mici probleme sunt şi cu Kekezovic, Giotoiu a avut ceva probleme şi a făcut nişte injecţii în genunchi şi a avut nevoie de câteva zile de pauză, după aceea a făcut antrenament, iar apoi două zile de pauză pentru a-şi face acele injecţii. Sunt probleme medicale destul de importante, sper eu ca băieţii să strângă din dinţi şi să fie apţi atât fizic, cât şi moral pentru acest joc destul de important”, a mai declarat Liviu Andrieş.
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here