Partea de Nord a Olteniei, unde au trăit și strămoșii noștri face parte din teritoriile de veche locuire umană ale țării noastre. Din studiul unor izvoare istorice nescrise și scrise, hărți s.a., rezultă că satele în cea mai mare parte s-au întemeiat pe dealuri și văile unor ape și erau alcătuite din grupuri mici de case (bordeie, colibe) dispersate, neordonate în locurile cele mai favorabile respectiv cele cu terenuri însorite aproape de sursele de ape, ferite de vânturi și inundații, în apropierea pădurilor care asigurau legătura între grupurile de case (bordeie) construite pe dealuri, între acestea și terenurile pe care le cultivau sau își pășunau animalele. Cele mai vechi sate întemeiate pe teritorul fostei comune Bobu au fost Dârmoxa, (Dârmoxa, Dârmocul), Ibanu, Cîmpu Mare și Colibași ce au făcut parte din fosta comună Bobu până în anul 1968 când au fost desființate prin lege. Satul Dârmoxa era compus din mai multe așezări mai mici ca număr și care s-au întemeiat pe “Dealul Dârmoaxei” numit “Dealul Bobului” mai târziu, denumire păstrată și în zilele noastre “Dealul Bobaia” din vecinătatea văii Bobaia, unde astăzi sunt dealurile numite Doroparu, Negrești, Lungulești,Prandești, Corecești, Mazilești, La Loturi, s.m.d. Denumirea celor mai multe sate provine de la numele unor persoane (antroponime) mai înstărite și care aveau anumite responsabilități în cadrul așezării astfel: (La Luțăști, Negrești, Lungulești, Prandești, Corecești, Dârmoaxe, denumire ce încă nu se poate stabili cu precizie. Aceste dealuri erau situate pe lângă văile unor ape: “Valea Bobului, Valea lui Anghel, Valea Bobăii, s.a. Unele sate și-au schimbat numele în urma strămutării populației în alt loc. De asemenea, este cunoscut faptul că unele sate au dispărut în urma strămutării populației satelor din vechea vatră pe o nouă vatră de locuire determinate de anumite motive; interesele și nevoile oamenilor de a avea resurse de trai mai bune sau prevederile unor legi(ex.- regulamentul organic din 1831 după instaurarea stăpânirii austriece din anii 1718-1739, Legea Rurală din 1864 așa cum s-a întâmplat cu satele Dârmoxa, Luțăști, s.a. Satele erau alcătuite din case (bordeie) răsfirate, risipite, determinate de configurația terenului (dealuri, văi ce despărțeau dealurile), dar și de caracterul economiei în care predomină agricultura. 
Agricultura era reprezentată de cultivarea cerealelor (grâu, orz, mei), cultivarea pomilor fructiferi, a viței de vie, a legumelor și creșterea animalelor. Strămutarea popu-lației satelor amintite a început mai înainte de 1831 și a continuat și după acea dată. În noua vatră de locuire s-au întemeiat noi așezări, sate ca Bobu, Raba, Mogoșani s.a. sate care există și în prezent. În dealul Dârmoaxei (Dârmoxa), chiar în apropierea drumului de culme numit azi “Drumul Dealului” din care se ramifică drumul ce duce spre Valea Bobului și Dealul Luțăști, precum și spre pivnițele glodenilor unde azi este pivnița lui Ceroidin satul Glodeni s-a aflat o biserică din lemn, locul fiind și azi numit “La Biserica Bătrână”, acesta fiind un argument al ideii ca satul Dârmoxa și-a avut vechea vatră de locuire aici, adică pe Dealul Dârmoaxei și se conturase ca o așezare statornică și puternică cu o populație mai numeroasă care avea o credință și un cult al morților. Pe acest loc, astăzi este o pădure de foioase, un tufăriș, terenul fiind azi proprietate privată. Îmi amintesc că în acest loc înflorea liliacul de culoare vișinie. Tot pe acest loc, eu, în anii copilăriei mele, cât și alți locuitori din satul Bobu am 
văzut oase umane, cioburi de vase de lut, bucăți din crucile de lemn dovadă că biserica era folosită nu numai pentru săvârșirea slujbelor religioase, ci ca și cimitir unde erau îngropați cei morți. Până în prezent nu există nici o dovadă că ar fi existat o altă biserică mai veche în vreo altă așezare. De aceea probabil locul a fost numit “La biserica bătrână”, așa cum este cunoscut și în prezent sau pentru că a fost prima biserică ridicată de strămoșii noștrii. În Dealul Luțăști de pe Valea Bobului, unii localnici printre care răposatul Romică Vodislav din Bobu a afirmat că părinții îi vorbeau de existența altei biserici de lemn în punctul numit pe atunci “La Penciu” sau “La Bordeie”, denumire ce provine fie de la numele unei persoane mai înstărite și cu o autoritate mai mare între locuitorii satului Luțăști, fie de la existența mai multor bordeie și că aceasta a fost mutată în anul 1850 în Dealul Gorgania în urma strămutării locuitorilor într-un alt loc unde mai târziu s-a întemeiat satul (cătunul) Raba, care este și astăzi, adică acolo unde astăzi se afla biserica din Dealul Gorgania cu hramul “Adomirea Maicii Domnului”, unde este și cimitirul pentru locuitorii satului Raba și o parte însemnată a locuitorilor din satul Bobu de azi unde se țineau slujbele religioase în ziua de 15 august ale fiecărui an, unde aveau loc hore populare și praznice la care veneau oameni din satele Bobu și Raba sau din alte sate vecine. Biserica din așezarea de pe Dealul Luțăști numită “Biserica de la Penciu” sau “Biserica de la Bordeie” ca urmare a strămutării populației înainte și după anul 1831 a fost strămutată în Dealul Gorgania unde azi este Biserica din Gorgania cu hramul “Adormirea Maicii Domnului” și cimitirul. Cercetătoarea Cristache Ioana Panait într-o lucrare a sa a menționat că strămutarea Bisericii de la Penciu a avut loc în anul 1860 din motivele arătate folosindu-se material provenit din demolarea Bisericii de la Penciu; de aceea se poate afirma că forma bisericii vechi a fost ca și cea a Bisericii noi din Gorgania, de navă. Precizez că strămutarea Bisericii de la Penciu a avut loc în anul 1836, așa cum rezultă din scrierea cu litere chirilice de pe tetrapodul din Biserica din Gorgania. Biserica veche de lemn din Dealul Dârmoxa, unde era și satul cu același nume, exista și în anul 1688 cum rezultă din zapisul dat de Constantin Brâncoveanu domn al Țării Românești (1688-1714) din care redăm un fragment “cu bună pace de către Gherghina feciorul lui Drăghici Birceanul și de către feciorii lui pentru ca Gheorghe Vornicul Sărdănescu au fost cumpărat acest sat Dârmoxa de la Drăghici, tatăl Gherghinei Birceanul … iar după moartea lui ….Paraschiva Pan și Preda capitanul Cepleanul, frații săi ….au făcut tocmeala cu părintele Vasile Arhimandritul …. de au dat la Sfânta Mănăstire Tismana pentru tot satul Sărdănești, tot satul Dârmoaxei cu biserica de acolo. De la unii locuitori ai satului Bobu, am aflat că această biserică a avut legături cu schitul de călugări existent în apropiere, probabil pe Valea Bobăii și Dealul Luțăști. Informația poate corespunde adevărului pentru că locul unde se presupune că a existat schitul poartă denumirea de “Schit” sau “La Schit” de pe Valea Bobului acolo unde azi terenul este proprietatea urmașilor lui Dinica Cîrstea, locuitor al satului Scoarța unde are un șălaș pentru animale. Biserica din Dealul Dârmoaxei, ca toate bisericile construite și în alte părți ale zonei, erau construite din lemn cioplit, respectiv bârne de lemn groase esența de gorun așa cum se poate observa și astăzi la Biserica din Gorgania și Biserica din Bobaia încheiate fără a se folosi cuiele metalice sau scoabele, încheiat la capete în formă de coadă de rândunică. Pereții din bârne de lemn erau și sunt așezați pe o temelie de piatră, iar acoperișul este în patru ape. Erau acoperite cu șindrilă adică plăci de scândură subțiri așezate ca solzii de pește. Planul constructiv era în formă de corabie (navă) asemenea celor mai multe biserici existente pe teritoriul județului Gorj. Aveau un altar în partea dinspre răsărit și un pronaus unde se oficiau slujbele religioase cu diferite ocazii (înmormântări, parastase, s.a.). Biserica din Dealul Dârmoaxei a fost mutată în Dealul Bobului în anul 1816 așa cum este scris pe pisania de la catapeteasma aflată în Biserica din Bobaia, Biserica Sf. Ioan Botezătorul, localitatea Bobu. Pe locul unde a fost satul Dârmoxa și Biserica satului azi numit Dealul Bobului, s-a ridicat o troiță cu participarea unor locuitori din Parohia Bobu: Păunescu V.Gheorghe, Negrea Dănuț, Moraru Gheorghe, Prandea Alexandru, Negrea Lucian, Chirilă Vasile și Gâlcescu Mircea și care a fost sfințită în data de 8 septembrie 2018 de către preotul Rotariu Cristinel Terente, cel care a avut inițiativa construirii troiței. Troița este construită din țeavă metalică pe care este fixată o placă de marmură cu inscripția: “Această troiță s-a ridicat prin strădania enoriașilor din Parohia Bobu pe locul unde a fost Biserica Dârmoaxei numită și Biserica Bătrână cu hramul Sf. Ioan Botezătorul și cimitirul satului Bobu (Dârmoxa) cinstindu-ne strămoșii spre lauda sfinților părinți și a generațiilor viitoare”. Cimitirul era al satului Dârmoxa și nu al satului Bobu, căci satul Dârmoxa a dispărut după anul 1831 ca urmare a strămutării populației acestuia într-un alt loc unde s-au întemeiat așezări noi numite satul Bobu și satul (cătunul) Raba. Deci nu este vorba de o schimbare a numelui Dârmoxa cu Bobu. Troița este un loc de pomenire a strămoșilor înaintașilor noștri care au fost primii oameni care au trăit aici, ale căror nume nu pot fi cunoscute nefiind documente în acest scop, este un loc de popas pentru cei care vor vizita acest loc și pentru trecători, este o agapă frățească unde se pot organiza mese de pomenire în fiecare an, este o lucrare de respect și recunoștiință față de locuitorii primelor așezări umane de pe teritoriul fostei comune Bobu care au creat primele bunuri materiale și spirituale, primele tradiții și obiceiuri care au devenit o zestre pentru urmașii, urmașilor acestora care au lăsat și pământul lor moștenire pentru urmașii lor până în zile de azi, pe care l-au lăsat pentru aș produce hrana, pe care l-au pășunat cu animalele, pe care l-au apărat cu mari sacrificii chiar cu prețul vieții pentru a nu fi cotropit de orice dușman. Cunoscând pe înaintașii noștri și faptele lor, avem motive, noi generațiile de azi și generațiile viitoare să fim mândri de înaintași care au creat cele dintâi bunuri materiale, unelte care la început erau din piatră, apoi din metal, vase de pământ, case de locuit s.a. Să trăim mai puternic exemplul ce ni l-au lăsat și să-l continuăm și prin acesta, ne exprimăm respectul și recunoștiința față de ei. Să-i pomenim noi și urmașii noștri venind cel puțin în fiecare an în locul unde este această sfântă troiță.
Prof. Titu Zălog
