Trofeul Festivalului de Teatru ,,Vatra”, obținut de o trupă din Vâlcea! Premii și pentru participanții din Torino

788

Duminică, 17 septembrie, s-a încheiat cea de-a II-a ediție a Festivalului de Teatru pentru Amatori ,,Vatra”, organizat de Școala Populară de Arte ,,Constantin Brâncuși” Târgu-Jiu, Consiliul Județean Gorj, Primăria și Consiliul Local Polovragi, în parteneriat cu Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj.

După trei zile de festival, o adevărată sărbătoare a teatrului, în care vedetă a fost actorul şi beneficiar spectatorul, juriul, format din Iulian Praja – Președintele juriului, manager Centrul Județean pentru Cultură Tradițională și Educație Artistică Mureș, Mariana Ghițulescu – actriță, director Teatrul Dramatic ,,Elvira Godeanu” Târgu-Jiu, Cosmin Brehuță – actor, Eugene Buică – actor și regizor român cu o carieră de succes in SUA, Gheorghe Epure – membru onorific, Primar Comuna Polovragi, a deliberat şi a hotărât, ca Marele Premiu şi Trofeul Festivalului să fie câştigat de Trupa de Teatru ,,Leira” a Școlii Populare de Arte și Meserii Râmnicu Vâlcea, coordonator Doina Migleczi, pentru piesa ”Al patrulea mag”. Restul premiilor acordate au ajuns la: Premiul I – Trupa de Teatru ,,Jar’Art” a Școlii Populare de Arte ,,Tudor Jarda” Cluj-Napoca, coordonator Ruslan Bîrlea; Premiul II – Trupa Mare a Școlii Populare de Arte ,,George Enescu” din Botoșani, coordonator Silvia Răileanu; Premiul III – Trupa de Teatru ,,Vatra” din Torino, coordonator Luiza Dinică Diculescu; Premiul pentru Cel mai bun actor în rol principal – Alexandru Bota – Școala Populară de Arte ,,Tudor Jarda” Cluj-Napoca; Premiul pentru Cea mai bună actriță în rol principal – Călina Hoble – Școala Populară de Arte ,,Tudor Jarda” Cluj-Napoca; Premiul pentru Cel mai byun actor în rol secundar – Lucian Pircan – Școala Populară de Arte și Meserii Râmnicu Vâlcea; Premiul pentru Cea mai bună actriță în rol secundar – Alexandra Palea – Școala Populară de Arte și Meserii Râmnicu Vâlcea; Premiul pentru Cea mai bună regie colectivă – Dan Popa – Asociația de Teatru ,,Noi și … Atât” din Mediaș, Sibiu; Premiul pentru Cel mai bun moment individual – Teodora Anamaria Rusu – Școala Populară de Arte ,,George Enescu” din Botoșani și Raluca Hongu – Școala Populară de Arte și Meserii Râmnicu Vâlcea; Premiul special pentru Mișcare – Trupa Mare a Școlii Populare de Arte ”George Enescu” din Botoșani, coordonator Silvia Răileanu; Premiul special pentru Costume – Trupa de Teatru ,,Vatra” din Torino, coordonator Luiza Dinică Diculescu; Premiul special pentru Originalitate – Trupa Mare a Școlii Populare de Arte ,,George Enescu” din Botoșani, coordonator Silvia Răileanu; Premiul special pentru Coloana Sonoră – Trupa de Teatru ,,Leira” a Școlii Populare de Arte și Meserii Râmnicu Vâlcea, coordonator Doina Migleczi și Trupa de Teatru ,,Jar’Art” a Școlii Populare de Arte ,,Tudor Jarda” Cluj-Napoca, coordonator Ruslan Bîrlea; Premiul special pentru identitate națională, păstrarea și promovarea tradițiilor, culturii și istoriei românești – Trupa de Teatru ,,Vatra” din Torino, coordonator Luiza Dinică Diculescu.
,,Scopul festivalului nostru este de a susține și de a promova teatrul pentru amatori din România, ca formă de manifestare artistică, mijloc de formare şi dezvoltare personală. De altfel este imperios să încurajăm tinerii oameni de teatru în demersul lor la început de drum, spre a se descoperi ca artiști și a da voce unui manifest colectiv pentru artă. Pentru că frumusețea teatrului este ceea ce te ancorează, indiferent dacă vrei sau nu, în prezent, pentru că doar așa poți exista autentic și credibil ca artist. Este înălțător sa vezi tineri, care, prin forma, puterea și creația lor, dau naștere la un tumult de sentimente, unde timpul fizic nu mai este valabil și unde sunt sparte toate barierele, acolo unde actorii și spectatorii sunt pentru o clipă, o fărâmă de nemurire. Felicităm tinerii câștigători și le urăm succes pe mai departe!”, a transmis conducerea Școlii Populare de Arte ,,Constantin Brâncuși” Târgu-Jiu.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here