Trofeul Festivalului „Coloana Infinitului” a plecat în Hunedoara

1235

Ediţia 2015 a Festivalului Naţional de Muzică Uşoară şi Folk „Coloana Infinitului” s-a încheiat. Câştigătorii au fost premiaţi duminică seara, în cadrul „Galei Laureaţilor”, ce s-a desfăşurat la Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu” din Târgu-Jiu. Anul acesta, Trofeul festivalului a fost acordat Carlei Bătoancă, din Vulcan, judeţul Hunedoara. Chiar dacă Trofeul nu a rămas în judeţul nostru, reprezentanţii Gorjului au reuşit însă să se claseze pe primul loc la fiecare categorie de vârstă.

festival coloana infinitului (8)În perioada 16 – 17 mai, municipiul Târgu-Jiu a găzduit cea de-a VIII-a ediţie a Festivalului Naţional de Muzică Uşoară şi Folk „Coloana Infinitului”. Anul acesta, festivalul a adus la Târgu-Jiu peste 100 de solişti de muzică uşoară, din mai multe judeţe ale ţării.

festival coloana infinitului (7)„Avem în jur de 110 participanţi de solişti de muzică uşoară iar sâmbătă au evoluat pe scenă aproximativ 12 trupe din toată ţara. Avem concurenţi din majoritatea judeţelor ţării; au venit şi de la Palatele Copiilor şi de la şcoli. (…) A fost o reuşită, zic eu, ediţia de anul acesta. (…) Copiii au fost mulţi, părinţii au fost mulţi şi noi ne-am bucurat de prezenţa lor la Târgu-Jiu”, a declarat Ionuţ Popescu, directorul adjunct al Palatului Copiilor Târgu-Jiu.

festival coloana infinitului (4)Festivalul s-a încheiat, duminică seara, cu Gala Laureaţilor, în cadrul căreia au susţinut recitaluri Elena Hasna, câştigătoare a premiului de popularitatea din cadrul emisiunii-concurs „NextStar” şi a Trofeului categoriei 10 – 12 ani la ediţia 2013 a Festivalului „Coloana Infinitului”, Alexandra Ioniţă, câştigătoare a Trofeului festivalului „Coloana Infinitului” în 2014 şi Antonio Pican, câştigătorul trofeului festivalului “Coloana Infinitului” în 2014.

festival coloana infinitului (3)Palmaresul festivalului
Premierea câştigătorilor s-a făcut pe categorii de vârstă, la fiecare grupă fiind acordate câte trei premii şi o menţiune. Anul acesta însă, spre deosebire de ediţiile precedente ale festivalului, a fost acordat un singur trofeu.

festival coloana infinitului (5)Acesta a revenit Carlei Bătoancă, o tânără solistă de muzică uşoară în vârstă de 11 ani din Vulcan, judeţul Hunedoara. Tot o premieră a reprezentat-o şi acordarea Premiului Special al Juriului, adjudecat de Miruna Niculescu, din Târgu-Jiu. La categoria 6 – 9 ani, Premiul I a fost acordat lui Mario Niculescu, din Târgu-Jiu, Premiul II a revenit Dariei Brojban, din Petrila (Hunedoara), Premiul III Andreei Aolăriţi, din Craiova (Dolj), iar Menţiune a primit Ariana Marioane, din Petrila (Hunedoara).

festival coloana infinitului (6) La categoria 10 – 12 ani, Premiul I a revenit tot Mirunei Niculescu, câştigătoarea Premiului Special al Juriului, Premiul II a fost acordat Cosminei Pupezescu, din Moreni, Dâmboviţa, Premiul III Anei Maria Doană, din Craiova, iar Menţiunea Mihaelei Radu, tot din Craiova. La categoria 13 – 15 ani pe primul loc s-a clasat tot un târgujian – Mihai Turbatu. La aceeaşi grupă de vârstă, Premiul II a revenit Tabitei Streinu, din Drobeta Turnu Severin, Premiul III a fost acordat Elvirei Bolovan, din Târgu-Jiu, iar Menţiunea Denisei Oncea, din Petrila Hunedoara. La categoria 16 – 19 ani, pe primul loc s-a clasat Silvia Găman, din Târgu-Jiu, urmată de Andreea Dobrotă, din Sibiu, Cristian Trif, tot din Sibiu şi Anamaria Drăghici, din Drobeta Turnu Severin.
Roxana Lupu

festival coloana infinitului (10)

festival coloana infinitului (2)

festival coloana infinitului (1)

3 COMENTARII

  1. Vad ca stiti sa stergeti comentariile pertinente, daca nu coincid cu laudele voastre . Rusine ! Nu-i nimic, netul este mare si pot comunica si pe alte site-uri ce s-a intamplat la Coloana Infinitului !

  2. Sper ca acest comentariu sa nu fie sters !

    Organizatorii au facut abuz de putere, asa cum un profesor slab vrea sa arate elevilor ca el este bun, in loc sa ii invete ! La grupe de 20-40 concurenti s-au acordat doar 4 premii. La fel ar fi intr-o clasa sa promoveze doar 4 elevi, iar restul sa fie lasati corigenti ! Nu stiu daca respectivul profesor este foarte bun ! In plus, copii trebuie stimulati, nu dezamagiti !

  3. Rusinos mod de acordare a premiilor ! La 20-40 de copii pe fiecare grupa de varsta s-au acordat efectiv 4 premii (3 locuri si 1 mentiune), restul fiind pusi la colt cu un premiu de participare. Acest lucru este echivalent cu profesorul sau invatatorul care la o clasa de elevi da doar 4 note de trecere, restul fiind lasati corigenti ! Oare restul de copii, multi, care au primit hartii de participare nu au avut merite niciunul ?
    Va rugam mai invatati putin despre psihologia copilului !

Dă-i un răspuns lui Parinte Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here