Trofeul festivalului “Maria Lătăreţu” merge la Suceava

389

Cea de-a XIX-a ediţie a Festivalului Cântecului Popular Românesc “Maria Lătăreţu” s-a încheiat vineri. După trei zile de concurs, juriul a desemnat câştigătorii acestei ediţii, 19 dintre cei 38 de concurenţi urcând în ultima seară a festivalului pe scenă pentru a-şi primi premiile. Dacă anul trecut trofeul festivalului a rămas în Gorj, anul acesta el a fost adjudecat de Andra Matei, o tânără talentată în vârstă de 19 ani din Suceava care a reuşit să impresioneze juriul cu vocea ei.

O nouă ediţie a Festivalului Cântecului Popular Românesc ”Maria Lătăreţu” a ajuns la sfârşit. 38 de tineri pasionaţi de folclor din toată ţara s-au întrecut timp de două zile pe scena Casei de Cultură din Târgu-Jiu, numai 19 dintre aceştia fiind însă răsplătiţi cu premii în cea de-a treia şi ultima zi a festivalului. Ca de obicei, festivalul s-a desfăşurat pe două secţiuni: solişti instrumentişti şi solişti vocali, fiecare interpret prezentând în concurs două piese (o doină sau o baladă fără acompaniament şi un cântec ritmat, cu acompaniament orchestral). Talentul concurenţilor a reuşit să impresioneze juriul, preşedintele acestuia, prof. univ. dr. Gheorghe Oprea, şeful Catedrei de Folclor din cadrul Academiei de Muzică din Bucureşti, remarcând de altfel că, graţie acestui festival, sunt descoperite an de an noi valori ale cântecului popular. “Acest festival, unul dintre cele mai mari şi mai prestigioase în România, este dedicat memoriei acestei cântăreţe, supranumită privighetoarea Gorjului, pasărea măiastră a Gorjului şi chiar a României. A fost o ediţie de excepţie, cum de altfel se întâmplă deseori în aceste locuri. Nouăsprezece cântăreţi au participat şi au primit premii dar preselecţia a descoperit şi alte valori ale cântecului popular; poate cele mai curate glasuri le aparţin acestor copii care păstrează cu sfinţenie cântecul popular. A fost o ediţie minunată şi aştept cu mult interes ediţia a XX-a jubiliară”, a spus Gheorghe Oprea. Nu numai juriul a fost impresionat de talentul tinerilor care au urcat pe scenă. “An după an, concurenţii care participă la acest festival sunt din ce în ce mai buni, din ce în ce mai capabili, şi cred că Maria Lătăreţu ar fi foarte mândră să-i vadă şi să ştie cât de mulţi tineri talentaţi îi calcă pe urme”, a declarat viceprimarul municipiului Târgu-Jiu, Iulia Vână. Şi Ioana Lătăreţu, nora Mariei Lătăreţu, a avut numai cuvinte de laudă la adresa concurenţilor, declarându-se convinsă că “de acolo de sus, din drumul ei printre stele, măicuţa mea draga Maria Lătăreţu este încântată şi ne ocroteşte pe toţi”.

Laureaţii Festivalului “Maria Lătăreţu”
Anul acesta au fost acordate trei premii speciale: premiul oferit de Ioana Lătăreţu, cel oferit de Filiala de la Timişoara a Ligii “Fii Gorjului” din Bucureşti şi cel al juriului. Laureaţii acestor premii au fost Lora Nicolova (Bulgaria), Ionela Guzic (Gorj), respectiv Georgiana Chrobatiuc (Suceava) şi Codruţa Rodean (Sibiu). La secţiunea “solişti instrumentişti” au fost acordate trei menţiuni: Ion Pobirci (vioară – Gorj), Lavinius Nikolajevic (clarinet – Serbia) şi Ion Răducan (caval – Gorj). La aceeaşi secţiune, premiul III a fost acordat unui tânăr din Maramureş, Cătălin Buşecan, premiul II a mers la o tânără din Mehedinţi, Narcisa Băleanu, iar premiul I a fost adjudecat de Mihai Stan, un tânăr din judeţul Alba. În ceea ce priveşte secţiunea “solişti vocali”, laureaţii acesteia au fost: Ion Urlea (Giurgiu), Lavinia Chifor (Bihor) şi Michael Cetean (Alba) – menţiuni; Irina Birou (Gorj) şi Ciprian Pop (Timiş) – premiul III; Letiţia Boroi (Argeş) şi Cristina Soreanu (Gorj) – premiul II. Premiul I a fost acordat unei tinere din Maramureş, Livia Neag.

Trofeul festivalului, acordat unei tinere din Suceava
Spre deosebire de anul trecut, trofeul festivalului nu a rămas în Gorj. Anul acesta el a fost acordat unei tinere din Suceava. Andra Matei are 19 ani şi este studentă la Facultatea de Litere din Suceava. “Vreau să mulţumesc bunului Dumnezeu pentru că mi-a arătat această cale, tuturor membrilor juriului care au avut încredere în mine şi m-au susţinut, şi promit să nu-i dezamăgesc; este o foarte mare responsabilitate să ai acest trofeu. Vreau să mulţumesc şi doamnei mele profesoare, Maria Macovei, un suflet care bate pentru mine în acest moment şi care cred că are mult mai multe emoţii decât mine <<Vă mulţumesc doamnă şi sper să-mi călăuziţi paşii şi de acum înainte>>”, a spus Andra Matei după ce i-a fost înmânat trofeul. Seara s-a încheiat cu un spectacol de excepţie oferit de Ansamblul Artistic “Doina Gorjului”.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here