Troacă a primit cătuşe pentru evaziune fiscală continuată cu firma Panmior

637

Anchetatorii care l-au reţinut ieri pe primarul PDL al comunei Padeş, Mihăiţă Troacă, dau semne că au finalizat ancheta în marele dosar de evaziune fiscală întocmit pe numele edilului-afacerist încă din primăvara anului trecut. Dosarul cu numărul 2575/P/2013 s-a aflat, din martie 2014, în cercetarea procurorului Emil Moţa de la Parchetul de pe lângă Ttibunalul Gorj, magistratul lucrând mână în mână cu inspectori din cadrul Serviciului de Ivestigare a Fraudelor a IPJ Gorj, fapt care a dus miercuri la reţinerea lui Troacă şi, probabil, la finalizarea anchetei. Este posibil ca astăzi, urmare a prejudiciului de 2,6 miliarde din cauză, Troacă să fie însă menţinut încă 30 de zile în arest preventiv şi chiar judecat în stare de arest, repetându-se oarecum situaţia de la Peştişani cu primarul Florin Pavel. La cârma Primăriei Padeş, într-o astfel de situaţie, ar putea accede primar interimar, viceprimarul PSD, Mihai Argintaru.

Dosarul de evaziune fiscală, care s-a lăsat ieri cu reţinerea primarului de Padeş, s-a întocmit pe numele lui Troacă în anul 2013, ca urmare a unor sesizări venite de la organisme finaciare care au depistat ilegalităţi în actele contabile ale firmei SC Panmior SRL, ce a fost gestionată, până la alegerile locale, de edilul din Padeş. Primarul s-a ales cu cătuşe pe mâini exact pentru firma în cauză, la care în 2010, Mihăiţă Troacă, pe atunci administrator unic, şi-a făcut două puncte de lucru, unul în Padeş, unde Panmior se ocupă cu o staţie de sortare şi spălare de agregate, şi altul la Lupoaia, în comuna Cătunele, unde edilul şi-a făcut o staţie de betoane. În urma unei expertize tehnico-finaciare s-ar fi depistat că firma ar fi făcut deturnări ilegale de TVA, prejudiciul creat, la momentul respectiv, fiind de aproape 40 de miliarde de lei. Din câte se vede acum, după ultima expertiză financiar-contabilă prejudiciul final a scăzut la sub 30 de miliarde de lei.

Două Poliţii şi două Parchete l-au cercetat pe Troacă
Dosarul a fost deschis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu şi s-a instrumentat, iniţial, în colaborare cu Poliţia Tismana. Apoi dosarul a ajuns la IPJ Gorj şi la Parchetul Judeţean, Serviciul de Investigare al Fraudelor fiind cel care l-a chemat miercuri pe Troacă la audieri la IPJ Gorj. Iniţial se discuta că Troacă s-ar face vinovat de deturnări de TVA în valoare de peste 50 de miliarde de lei vechi. Se vorbea că cercetările iniţiate în aprilie-mai 2013 au la bază şi unele verificări iniţiate de DIICOT, diverse organe de cercetare făcând mai multe verificări, în ultimii ani, în cazul afacerilor derulate de primarul Troacă în Padeş.

Reţinut după ce a fost chemat să i se prezinte soluţia din dosar
Troacă a fost invitat la IPJ Gorj miercuri pentru a lua la cunoştinţă despre finalizarea dosarului de către procuror şi dacă el mai are ceva de declarat în acest sens. A venit însoţit de trei avocaţi, conştient că ar putea fi reţinut. După ce i s-a prezentat soluţia, conform procedurii, Troacă a fost reţinut pentru 24 de ore în arestul IPJ Gorj, cu posibilitatea de a rămâne acolo 30 de zile, asta urmare a prejudiciului major existent.
De altfel cam aşa au stat lucrurile şi cu Florin Pavel, primarul de Peştişani, care a rămas nouă luni în arest. Nu ar fi exclus ca şi Troacă să păţească acelaşi lucru şi să fie trimis în judecată pentru evaziune în formă continuată în stare de arest preventiv.
Gorjeanul a anunţat recent că pe numele lui Troacă, posesorul unei condamnări de un an cu suspendare pentru conducere fără permis, s-a mai întocmit un dosar la Parchetul Târgu-Jiu. Procurorii au aici în lucru dosarul cu nr.257/P/2014 în care Troacă este acuzat de corupţie.
Anamaria Stoica

troaca1Cazierul pătat al lui Troacă
Troacă este membru PDL, fiind vicepreședinte al organizației județene, în cursul acestei zile el urmând să fie prezentat pentru audieri la Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj, procurorul de caz urmând să decidă dacă solicită sau nu mandat de arestare preventivă pe numele acestuia. Șansele ca edilul să redevină liber sunt reduse pentru că, din păcate pentru el, cazierul pe care îl are nu mai este atât de curat pe cât și l-ar dori politicianul.
În luna iunie, primarul a fost condamnat definitiv la un an de închisoare cu suspendare de către Curtea de Apel Brașov, după ce în octombrie 2012 a fost prins conducând fără permis și cu depășirea limitei legale de viteză pe un drum din județul Brașov. Executarea pedepsei a fost înlocuită cu un termen de încercare de trei ani, timp în care Troacă nu are voie să comită nicio altă ilegalitate, în caz contrar urmând să execute perioada de detenție la care a fost condamnat, iar la cum stau lucrurile acum situația nu e deloc roz pentru edilul de la Padeș.
Gelu Ionescu

1 COMENTARIU

  1. Să-l ia si pe nemernici de Raicu ca împreună au făcut măgăriile si la procopsit peste noapte. Au făcut deszăpeziri numai pe hârtie la Gogoșu si la Gorj .sa nu spun mai mult. Cum sia băgat toți apropiații si neamurile pe lahidro pe posturi cu spaga

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here