Triumf pentru mineri și energeticieni la Înalta Curte de Casație și Justiție! Trebuie să le fie acordat punctajul de 50%

1633

Încă o dată, ICCJ face dreptate pe legea 197/2021, pentru pensionarii și viitorii pensionari ai Complexului Energetic Oltenia, și nu numai lor, spune unul dintre liderii Federației Naționale a Muncii, Lulu Păuna.
,,Este o palmă dată din nou politicienilor PSD și PNL care au avut o opoziție constantă cu privire la aplicarea acestei legi… Pas cu pas, ICCJ a descusut nedreptățile făcute de către casele de pensii, care, chiar și cu această decizie, cred că nu o vor pune in aplicare. Sper ca politicienii PSD și PNL Gorj să meargă la cei care conduc Ministerul Muncii și Casa Națională de Pensii să oblige funcționarii să aplice legea 197/2021 cu toate beneficiile, și să nu mai blocheze oamenii să își câștige drepturile în instanțe”, a precizat acesta.
Vineri, 12 iulie 2024, a fost publicată în Monitorul Oficial DECIZIA I.C.C.J, din 3 iunie 2024, privind acordarea obligatorie și a punctajului de 50%, pentru perioada asimilată în condiții speciale de muncă, înainte de 2001, a anunțat vicepreședintele Sindicatului Energia Rovinari, Manu Tomescu.
,,Rămâne de văzut dacă Ministerul Muncii va opri ABUZUL și va respecta în sfârșit prevederile legii nr.197/2021, o lege constituțională, votată și adoptată în Parlamentul României! O lege care iată că este confirmată în totalitate și de Înalta Curte de Casație și Justiție!”, a mai spus liderul Manu Tomescu.
M.C.H.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here