Magistrații Tribunalului Gorj au decis la finele săptămânii trecute începerea judecății femeii care, în luna februarie a acestui an, și-a înjunghiat concubinul cu un cuțit, la locuința comună din satul Tâlvești, comuna Drăguțești.
Vineri, 10 mai, judecătorii de la Tribunalul Gorj au admis rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală privind cazul femeii care și-a înjunghiat concubinul și au dispus începerea judecății acesteia: ,,În baza art. 346 alin. (1) C.pr.pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 37/226/P/2024 din 21.03.2024 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală privind pe inculpata I.N., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de omor asupra unui membru de familie, prev. și ped. de dispozițiile art. 32 C.pen. raportat la art. 188 alin. (1) C.pen. cu aplicarea art. 199 alin. (1) C.pen. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpata I.N.”.
Încadrarea: tentativă de omor
Fapta a avut loc în luna februarie a anului curent, iar ulterior bărbatul înjunghiat a fost supus unei intervenții chirurgicale la Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu. Totodată, după comiterea faptei, femeia a fost reținută de oamenii legii pentru 24 de ore. ,,Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj a dispus reţinerea preventivă, pentru 24 de ore, începând cu data de 28.02.2024, ora 23:50, a inculpatei I.N., cercetată pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor asupra unui membru al familiei, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 32 alin. 1 Cod penal raportat la art. 188 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 199 alin. 1 Cod penal. Conform probatoriului administrat până în prezent în cauză s-a reţinut că, în seara zilei de 28.02.2024, în jurul orelor 17:00 – 17:30, inculpata I.N., în timp ce se afla la locuinţa comună, din satul Tâlveşti, comuna Drăguţeşti, judeţul Gorj, în contextul unui conflict spontan, pe fondul consumului de alcool, l-a injunghiat cu un cuţit în zona toracică dreapta faţă, pe concubinul său – persoana vătămată M.C.V., provocându-i astfel o leziune traumatică gravă, în raport de care acesta a fost transportat la Spitalul de Urgenţă Judeţean Târgu Jiu, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale. Din concluziile preliminare ale medicului legist din cadrul S.M.L. Gorj rezultă că persoana vătămată prezintă o leziune toracică care s-a putut produce prin lovire cu un corp tăietor-înţepător (cuţit), leziune ce poate data din 28.02.2024 şi necesită de la producere 16-18 zile îngrijiri medicale. Întrucât colecţia hemoragică intratoracică este minimă (hemotorax) cât şi cea cerică (pneumotorax) şi nu prezintă fenomene de insuficienţă respiratorie, se apreciază că, din punct de vedere medico-legal, leziunile nu au pus în primejdie viaţa victimei. Cercetările continuă, pentru stabilirea adevărului pe bază de probe, în vederea tragerii la răspundere a persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni, urmând a fi dispuse în continuare măsuri legale”, se arată în comunicat emis în data de 29 februarie 2024 de Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj.
Izabella Molnar