Trimis în judecată pentru abandon de familie

1172

Un bărbat din comuna Drăguțești a fost trimis în judecată, în stare de libertate, pentru abandon de familie. Gorjeanul este acuzat de fosta soție că, de mai bine de un an, nu a mai plătit pensie alimentară fiului lor minor.

În urmă cu trei ani, instanța l-a condamnat pe bărbat să achite circa 300 de lei, lunar, până la majoratul copilului.
Pentru că a refuzat să mai contribuie financiar la întreținerea fiului său, deși a desfășurat activități pentru care a fost remunerat, bărbatul a fost dat în judecată de fosta soție și executat silit pentru mai bine de 6.000 de lei.
„Deşi a avut permanent un loc de muncă, inculpatul nu şi-a îndeplinit obligaţia de plată a pensiei de întreţinere stabilită de instanţă în favoarea fiului său minor”, a stabilit Judecătoria Târgu-Jiu, care a dispus începerea judecății pentru săvârșirea infracțiunii de abandon de familie.
Cei doi soți au fost căsătoriți vreme de doi ani.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here