Trimis în judecată, după ce a încercat să mituiască un polițist cu 5000 de lei

786

Gorjeanul, care a încercat, în octombrie, să mituiască un agent de poliție din Săcelu cu suma de 5000 de lei, după ce a fost prins băut la volan, nefiind la prima abatere, a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită. Suma a fost oferită, după ce bărbatul a fost prins conducând la volan, deși era sub influența băuturilor alcoolice. Anterior, el mai avusese probleme cu legea tot din aceleași motive. Polițistul nu s-a lăsat însă mituit și și-a anunțat superiorii, pentru ca bărbatul să fie tras la răspundere pentru faptele sale. ,,Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului Ţ.V., pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, prevăzută de art. 290 alin.1 Cod penal. Conform probatoriului administrat în cauză, s-a reţinut că inculpatul Ţ.V.. în data de 10 octombrie 2020 i-a oferit agentului de poliţie M…  din cadrul Postului de Poliţie Săcelu suma de 5000 de lei, pentru ca acesta să nu-şi îndeplinească atribuţiile de serviciu, în sensul să nu dea curs cercetărilor în dosarul nr. 709/P/2020 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Novaci, în care inculpatul era cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul sub influenţa alcoolului”, a transmis Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj.
A.C.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here